de Claudia Tarţa

Mânia este des întâlnită la toţi oamenii şi poate fi definită ca o stare de supărare sau de furie trecătoare orientată către cineva sau către ceva. De fapt, este o reacţie normală, resimţită de noi toţi şi nu trebuie suprimată, ci controlată. Din păcate, sunt mulţi părinţi care nu ştiu sau nu au timp să-şi înveţe copiii să gestioneze această stare, motiv pentru care micuţii dezvoltă, în timp, un comportament pasiv-agresiv.

Sentiment gestionat de subconştient
Felul în care reacţionăm când ne enervează ceva reprezintă expresia mâniei noastre. Este important de menţionat că apariţia unui comportament pasiv-agresiv la copil este gestionată de subconştientul acestuia, adică cel mic nu realizează că este agresiv sau încăpăţânat într-un anumit moment. Reprimarea furiei se manifestă, spre exemplu, prin amânare, încăpăţânare, refuzul de a coopera sau uitare. Intenţia este aceea de a-i deranja pe părinţi sau pe cei mari, fără să realizeze că aceste porniri sunt, de fapt, sentimente de mânie reprimate într-o situaţie anterioară.

Furia trebuie manifestată şi controlată
Am cunoscut un băieţel de 5 ani, care suferea de enurezis nocturn şi diurn. A fost dus la doctor, i s-au făcut toate analizele şi toate rezultatele au fost bune, dar el continua să urineze pe el, deşi putea folosi uşor toaleta. În cazul acestui copil, situaţia de acasă şi relaţia cu mama sa erau cele care-l determinau să se manifeste astfel.
Intenţia părinţilor de a inhiba starea de mânie, de furie a copilului va degenera în altfel de manifestări negative ale acestor sentimente. Cu cât copilul va fi pedepsit, certat, bătut pentru acest lucru, cu atât mai mult va continua cu acest obicei, deoarece scopul subconştient al comportamentului pasiv-agresiv este de a-şi pedepsi părinţii.
Părinţii trebuie să-şi încurajeze copiii să-şi manifeste mânia sincer, deschis, dar trebuie să fie învăţaţi cum să şi-o controleze şi cum să respecte anumite limite şi reguli atât în societate, cât şi în familie.