Main menu

header

de Claudia Tarţa

Bucuria naşterii coincide cu apariţia unui tumult de griji şi de preocupări. Dacă sunteţi un părinte responsabil, care-şi asumă tot ce implică îngrijirea şi educarea unui copil, atunci trebuie să-i fiţi mereu alături. Momentul în care cel mic se ridică şi face primii paşi reprezintă fericirea maximă pentru părinţi, însă pentru micuţ este o adevărată provocare, deoarece poate oricând să cadă şi să se lovească.

Loviturile la cap pot lăsa urme pe viitor
Toţi copiii cad. Dacă plâng sau nu, dacă se ridică singuri sau dacă cer ajutorul adulţilor, acest lucru face parte din perioada de acomodare şi de exersare a poziţiei bipede.
Părinţi, câteodată, dau puţină importanţă căzăturilor, dar este bine să fie vigilenţi şi să ştie unde şi cum s-a lovit copilul. Scriu acest articol având în minte mai multe cazuri de care am auzit, dar în special pe cel al unei fetiţe care mergea la grădiniţă şi, din neatenţie, a alunecat pe gresie şi s-a lovit la cap. Personalul nu s-a manifestat în nici un fel pe moment, luând întâmplarea ca pe un accident minor, până când, la o oră după căzătură, fetiţa a început să verse, şi atunci mama a fost chemată. Copilul a fost dus de urgenţă la spital, unde s-a constatat, după o tomografie, că avea un traumatism cranio-cerebral şi că un mic fragment din cutia craniană făcea presiune pe creier. Rezultatul a fost o operaţie de urgenţă, care, bineînţeles, va lăsa urme atât asupra copilului, cât şi a părinţilor, care, pentru câteva ore, s-au temut pentru viaţa fetiţei lor.
Cazuri similare sunt destul de multe. Datoria părinţilor este să prevină, atât cât se poate, întâmplări de acest gen şi să meargă la control dacă li se pare ceva schimbat în comportamentul copilului. Nu se ştie niciodată ce efect poate avea o lovitură.