de Veronica Zărescu
Apendicita este inflamaţia unui săculeţ ataşat de intestin, numit apendice. Pentru că acest organ nu îndeplineşte nicio funcţie în procesul de digestie, apendicele poate fi scos printr-o operaţie chirurgicală simplă. Cauzele apendicitei pot fi stafilococii, streptococii sau pneumococii, iar printre factorii favorizanţi se numără afecţiunile digestive, inflamaţia amigdalelor, bolile copilăriei sau chiar parazitozele intestinale.
Diagnosticul se pune după hemoleucogramă
În primul rând, copilul va acuza dureri în partea dreaptă inferioară a abdomenului. Uneori poate fi asociată şi febra moderată, în jur de 38˚C. Pentru a susţine diagnosticul de apendicită medicul are nevoie de un set de analize de sânge, respectiv de hemoleucogramă. Această analiză specifică pune în evidenţă leucocitoza, adică înmulţirea numărului de globule albe, care arată clar că este vorba despre apendicită.
Singura cale de tratament a apendicitei este intervenţia chirurgicală. Este de preferat ca aceasta să se facă înainte de a se ajunge la faza acută, pentru a evita riscul unor complicaţii.
O operaţie simplă
Operaţia durează puţin şi presupune o anestezie generală, iar spitalizarea se face pentru câteva zile. După externare, efortul fizic este interzis până la refacerea completă a organismului. De asemenea, se impune un regim alimentar strict, bazat pe lichide, cum ar fi supă, ceai şi compot. După câteva zile se mai pot adăuga, treptat, alimente solide, mai puţin crudităţi şi alimente greu digerabile precum: ciocolata, alunele, mâncărurile grase, sosurile şi prăjelile.
Poate duce la deces
Dacă nu este diagnosticată la timp şi dacă nu se intervine chirurgical de urgenţă, apendicita poate duce la deces în scurt timp de la inflamarea apendicelui. Printre complicaţiile acestei afecţiuni se numără perforaţia apendiculară cu abces şi peritonita localizată şi ulterior generalizată.