Main menu

header

de Veronica Zărescu

Cei dornici de săniuş, patinaj sau schi iau cu asalt pârtiile din staţiunile montane în fiecare week-end. E frumos şi sănătos, dar trebuie să fie şi sigur. Aşa cum am promis în numărul trecut al revistei noastre, vom prezenta câteva informaţii utile pentru iubitorii de schi.

Schiul, cel mai popular sport al iernii
Mişcarea, distracţia şi sportul în aer liber nu pot decât să le facă bine copiilor. Schiul prezintă avantaje faţă de alte sporturi, în primul rând pentru că se practică la munte, unde aerul este mai curat, şi în al doilea rând, datorită efortului fizic echilibrat pe care îl presupune. Potrivit specialiştilor, vârsta optimă la care copiii pot învăţa să schieze este 4 ani. Medicii precizează că înainte de această vârstă este prea devreme, având în vedere că la 3 ani cei mici nu se prea pot coordona la coborâre. Avantajul vârstei fragede este că micul schior este mult mai curajos să încerce, pentru că nu conştientizează foarte bine pericolul. Teama şi refuzul încep să se manifeste abia după vârsta de 10 ani.

Măsuri de siguranţă şi costuri
Este indicat ca iniţierea în schi să fie făcută de un instructor autorizat. Asta pentru ca regulile de bază ale acestui sport să fie însuşite şi aplicate corect de copil. Schiul este un sport destul de dificil, pe care nu îl poate practica oricine. Potrivit specialiştilor, schiul le dezvoltă copiilor atenţia şi capacitatea de a se coordona. Mişcările executate în timpul unei coborâri pe pârtie sunt complexe şi dezvoltă forţa ambelor braţe. Sportul pe pârtie trebuie practicat cu echipament de protecţie la orice vârstă. Aşa că asiguraţi protecţia copilului cu o cască specială, ochelari de schi şi îmbrăcăminte adecvată. Casca protejează capul în cazul unei căderi, ochelarii asigură o vizibilitate optimă şi hainele speciale conferă libertate de mişcare şi de manevră. Schiurile, beţele şi clăparii pot fi închiriate sau cumpărate, în funcţie de posibilităţi. Se recomandă ca echipamentul să fie potrivit vârstei şi dimensiunilor copilului. Mănuşile trebuie să aibă material antiderapant pe palmă, pentru a permite controlul beţelor. Închirierea echipamentului de schi costă între 25 şi 40 de lei pe zi, iar un abonament pentru transportul pe cablu este între 80 şi 150 de lei pentru o zi, în funcţie de pârtie sau de mijlocul de transport ales.
În numărul viitor al revistei noastre vom acorda atenţie şi iubitorilor de săniuş.

• Schiul se numără printre cele mai scumpe sporturi din România!