Main menu

header

  Încă de la naştere, bebeluşii se diferenţiază în funcţie de înălţime sau de greutate. Asta nu înseamnă că ritmul de creştere a micuţilor va fi influenţat de dimensiunile avute la venirea pe lume.

Hormonii au un rol primordial

  În timp intervin alţi factori, cum ar fi calitatea vieţii, condiţiile economice şi alimentaţia. În plus, hormonii au şi ei o influenţă directă asupra staturii, fiind de trei tipuri:
- de creştere (secretat de hipofiză), ce favorizează lungirea cartilajelor de legătură aflate pe oasele lungi;
- tiroidieni, indispensabili pentru dezvoltarea oaselor şi a creierului;
- sexuali, ce nu intervin decât la pubertate şi accelerează creşterea, dar favorizează osificarea cartilajelor de legătură; tot ei vor determina oprirea creşterii.

Înălţimea şi greutatea evoluează cu regularitate

  În primele 12 luni, un bebeluş creşte circa 25 cm, apoi 11 cm în următoarele 12 luni şi 8 cm în al treilea an. Dar nu creştem toţi cu aceeaşi viteză. Unii copii pot lua 3 cm într-o lună, pe când alţii, doar 1,5 cm. Atâta vreme cât talia şi greutatea evoluează cu regularitate, nu este nimic îngrijorător. Diferenţele se pot vedea foarte devreme şi se pot confirma ulterior, pentru că, până la vârsta de 2 ani, un copil sănătos nu-şi schimbă în general tendinţele de creştere şi de greutate. În cazul în care apar stagnări de creştere, nejustificate prin alte afecţiuni, medicul poate cere şi un bilanţ hormonal complet (prin analize de sânge), pentru a detecta un eventual deficit hormonal tiroidian sau de creştere, ce poate începe la orice vârstă. În aceste două cazuri, copilul va trebui să urmeze un tratament substitutiv pe bază de hormoni de sinteză. Cel mai cunoscut este hormonul de creştere şi este indicat copiilor care nu îl secretă suficient, celor care suferă de sindromul Turner, de o insuficienţă renală sau de o întârziere de creştere intrauterină. În acest ultim caz, doar cei care nu au acoperit întârzierea lor până la vârsta de 2 ani vor putea beneficia de hormonul de creştere.
Veronica Zărescu