Main menu

header

550 25 2de Dana Purgaru

Modul în care un bărbat priveşte o femeie dă de gol adevăratele sale intenţii. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Tokio, Japonia.

Analizați unde i se îndreaptă ochii și pentru cât timp

Oamenii de ştiinţă au pus la punct un test pentru a determina intenţiile bărbaţilor, iar răspunsul poate fi aflat destul de ușor, chiar în ochii acestora. Astfel, s-a observat că, dacă un bărbat menţine contactul vizual pentru o perioadă lungă înseamnă că el îşi consideră partenera de discuţie drept o potenţială jumătate, o persoană cu care și-ar putea petrece viața.

În schimb, dacă privirea lui alunecă regulat de la chipul partenerei de discuţii către trupul acesteia, atunci şansele ca acel bărbat să îşi dorească mai mult decât o aventură de scurtă durată sunt foarte mici.

Interesul pentru fizic, manifestat de aventurieri

În timpul studiului, coordonat de medicul Tom Currie, de la Universitatea din Tokio, zece modele - bărbaţi şi femei - au fost rugate să pozeze în lenjerie intimă. Testele au fost efectuate pe internet, pe 127 de voluntari bărbaţi şi 133 de voluntari femei, fiecare dintre ei privind fotografiile modelelor de sex opus. Voluntarii au fost rugaţi să stabilească nivelul de atractivitate al fiecărui model, atât pentru o relaţie de lungă durată, cât şi pentru o aventură scurtă. Mai întâi, ei au acordat note separate pentru faţă şi pentru trup, după care au acordat alte note pentru fotografiile care arătau atât faţa, cât şi trupul. Potrivit rezultatelor studiului, doar 20% dintre bărbaţi care căutau o relaţie de lungă durată au acordat scoruri mai mari imaginilor cu trupurile femeilor decât fotografiilor cu chipurile lor. Acest procent a urcat la 40% atunci când au fost rugaţi să noteze atractivitatea modelelor pentru o relaţie de scurtă durată.

Potrivit studiului, corpurile sunt de două ori mai puţin importante decât chipurile, care au un caracter crucial atunci când un bărbat îşi caută o parteneră pentru o relaţie de durată. „Atunci când cauţi un partener pentru o relaţie de lungă durată, cauţi un partener care să fie prietenos, cu umor, cooperant şi plăcut. Toate aceste informaţii le obţii privindu-i faţa”, susține psihologul Anthony Little, de Universitatea Stirling, din Marea Britanie. „Când bărbaţii caută doar relaţii pe termen scurt, ei nu se deranjează să afle dacă persoana cu care discută are o faţă drăguţă sau nu, deoarece trupul acesteia pare mult mai important pentru ei”, a adăugat expertul britanic.

Pentru bărbaţii aflaţi în căutarea unei relaţii de lungă durată, chipul este de două ori mai important decât corpul