Main menu

header

de Maria Petrache

Numeroase femei cred că este treaba bărbatului să conducă în dormitor şi găsesc plăcere în a se lăsa dominate. Altele, dimpotrivă, sunt foarte active şi îndrăzneţe şi nu le lipsesc cătuşele şi biciul din arsenalul de seducţie!

Schimbaţi rolurile din când în când
Dacă l-ai întreba pe iubitul tău cum preferă să fii, dominantă sau supusă, cel mai probabil ţi-ar răspunde că preferă să mai schimbaţi rolurile din când în când, pentru un plus de sare şi de piper în relaţia voastră. După un anumit timp, orice cuplu intră într-un soi de rutină, inclusiv pe plan sexual. Atunci când se întâmplă asta, e bine ca ambii parteneri să conştientizeze această schimbare şi să încerce să menţină lucrurile interesante şi imprevizibile.

Nu vă lăsaţi mereu dominate în dormitor
O femeie care se întinde cu lascivitate pe pat şi apoi aşteaptă ca iubitul său să vină să o mângâie, care este pasivă şi se abandonează complet plăcerii de a fi posedată, este, fără îndoială, o imagine capabilă de a-i incita pe foarte mulţi masculi. Dar o femeie care nu îşi dă rochia jos şi îşi leagă partenerul cu cătuşe de pat şi apoi îl leagă la ochi, în timp ce se lipeşte toată de el şi îi şopteşte ce urmează să îi facă? Sau o femeie care dansează provocator şi se dezbracă, dar îi interzice iubitului să o atingă? Oare numai bărbatul se bucură de aceste momente deosebite? Cu siguranţă, nu! Există destule femei pentru care plăcerea de a prelua controlul în dormitor nu se compară cu nimic altceva.

Fiţi deschise faţă de lucruri noi
Pentru unii bărbaţi, e ideal ca iubita lor, care are o atitudine autoritară şi tupeistă în viaţa de zi cu zi, la muncă, seara când vine acasă să renunţe complet la pretenţiile de şefă şi să lase bărbatul „să poarte pantalonii”. Faptul că s-ar aştepta, în mod normal, ca acea femeie să fie dominantă şi în pat face ca descoperirea sa într-o ipostază opusă cu 180° să fie cu atât mai plăcută. Dincolo de statisticile conform cărora bărbaţii preferă să deţină controlul, în majoritatea cazurilor însă acceptă bucuroşi ca partenera să preia iniţiativa uneori. Dacă o femeie este dominantă sau supusă în pat, asta depinde foarte mult de tipul său de personalitate, de cât de mult spirit de aventură are, de cât de curioasă şi de lipsită de inhibiţii este. Pentru ca o relaţie să aibă mereu acel aer încântător de prospeţime, cele mai importante ingrediente sunt respectul, buna comunicare şi deschiderea faţă de lucruri noi.