de Ștefania Băcanu şi Tatiana Solomon
Tot mai multe cupluri se confruntă cu abuzul în relație sub toate formele, fie că vobim despre cel fizic, emoțional sau chiar senzual, susțin specialiștii. Însă, un aspect foarte important, dar greu de recunoscut, este că nu doar partenerele cad victime, ci și partenerii. Psiholog clinician și consilier psihologic, Raluca Adam (medalion), ne-a vorbit despre această toxicitate care distruge relații, dar mai ales oameni. Am aflat ce înseamnă abuzul în relația de cuplu, cum știm că îl trăim și ce este de făcut.
„Victima suferă un distres puternic”
- Ce înseamnă abuzul într-o relație de cuplu?
- Abuzul în relația de cuplu reprezintă un set de comportamente al unuia dintre parteneri în vederea dobândirii și menținerii puterii asupra celuilalt. Relația este una disfuncțională, inegală, deseori toxică, în care partenerul abuzat suferă un distres puternic.
- Este totuna cu nevoia excesivă de control?
- Am putea considera că între ele există un semn de congruență. Aș susține mai degrabă faptul că una derivă din cealaltă, mai ales atunci când ne referim la controlul coercitiv ce se bazează pe o putere inegală în relația de cuplu și care îi conferă partenerului/partenerei putere asupra celuilalt, astfel încât acesta din urmă întâmpină dificultăți în a putea ieși din relație. Din nevoia excesivă de a deține controlul și de a avea putere asupra partenerului, astfel de persoane recurg la una sau la mai multe forme de abuz.
„Recomand o introspecție, o discuție cu sine”
- Care sunt formele de abuz?
- Cele mai frecvente forme de abuz sunt cele fizice, emoționale, dar se pot manifesta și sub formă sexuală sau financiară. Oricare dintre ele, atunci când sunt exercitate constant, pentru o perioadă lungă de timp, au un impact psihologic negativ major pentru persoana abuzată. Mulți oameni consideră că abuzul fizic trebuie să provoace durere sau să lase urme, ceea ce este o concepție eronată. Abuzul fizic se referă la orice comportament fizic nesănătos și disturbant pentru persoana agresată precum lovitul, împinsul, zgâriatul, aruncatul cu obiecte, amenințarea cu lovirea. Abuzul emoțional se referă la comportamentele repetitive și persistente de amenințare, insultare, de urmărire continuă, umilire, intimidare sau de izolare socială, iar acesta implică dorința de control și de manipulare a partenerului sau a partenerei. În cazul abuzului emoțional, lucrurile se complică deoarece, deseori, este atât de subtil sau ușor de justificat de către abuzator, încât victima are impresia că tot ce i se întâmplă este normal. De exemplu, partenerul poate aduce critici repetate cu privire la modul în care celălalt își realizează și finalizează acțiunile, cu justificarea că-i vrea binele sau că ajută la perfecționarea abilităților de a-și desfășura activitățile. Drept urmare, deseori, este extem de dificil ca o persoană să conștientizeze că este abuzată emoțional. Abuzul sexual în cuplu este considerat chiar și atunci când partenerul abuzator refuză contact intim protejat, când atinge zonele intime ale celuilalt, în ciuda protestelor, când obligă la anumite activități sexuale inconfortabile pentru celălalt sau chiar și atunci când face remarci critice la adresa corpului sau sexualității partenerului/partenerei. Abuzul financiar este cea mai neglijată formă dintre toate, iar atunci când se întâmplă, este catalogată ca abuz. Acesta implică controlul asupra partenerei/partenerului de a dobândi, utiliza, gestiona independent resursele financiare sau de a-i interzice să lucreze.
- Care sunt semnele premergătoare unei relații abuzive?
- Aș începe cu lipsa respectului, ce arată faptul că partenerii nu se poziționează pe aceeași scară a valorizării reciproce. Nevoia de control asupra partenerului este un alt indicator al unei viitoare relații abuzive, gelozia poate deveni un semn de abuz, dacă se amplifică sau devine extremă și, nu în ultimul rând, așteptările nerealiste pe care un partener le-ar putea avea de la celălalt. Recomand o introspecție, o discuție cu sine, prin care fiecare să răspundă la un set de întrebări: Mă tem de partenerul/partenera mea? Sentimentele mele față de el/ea sunt pozitive și autentice? Mă simt eu însumi/însămi în relația de cuplu? Simt că nimic din ceea ce fac nu e suficient pentru partener? În funcție de răspunsul pe care ni-l dăm la aceste întrebări, putem fi siguri dacă relația în care ne aflăm este una abuzivă.
„Și bărbații pot fi victimele agresiunii”
- Care dintre parteneri are predispoziție spre abuz?
- Mă bucură această întrebare, deoarece există stereotipul conform căruia doar bărbații sunt abuzatori într-o relație. De aceea, aș vrea să menționez că nu doar partenerele sunt supuse abuzului, ci și partenerii pot experimenta una sau mai multe forme ale abuzului în cuplu. Deși studiile arată faptul că procentul bărbaților abuzați în cuplu este mai scăzut comparativ cu cel al femeilor, întrebarea referitoare la procentul bărbaților abuzați în relația de cuplu rămâne una deschisă, din cauza faptului că aceștia sunt nevoiți, din punct de vedere cultural, să aibă o anumită imagine, alta decât cea a partenerului abuzat și, bineînțeles, din teamă de stigmatizare socială.
- De unde această nevoie de abuz?
- În primul rând, aș menționa modelul de relaționare familială avut în copilărie. Un copil care a crescut într-un mediu abuziv, toxic este predispus să perpetueze același tipar de relaționare. Un alt factor ar fi tipul de atașament insecurizant dobândit tot în copilăria timpurie și pe baza căruia copilul, devenit acum adult, se teme că poate pierde iubirea celorlalți și încearcă s-o obțină prin autoritate și putere. De asemenea, anumite traume pot declanșa această nevoie de control a celorlalți conducând la abuz. Nu în ultimul rând, nivelul scăzut al empatiei face ca abuzatorul să nu înțeleagă suferința cauzată, drept urmare o perpetuează.
„Dacă aveţi de-a face cu o ameninţare, nu toleraţi!“
- Cum gestionăm situația?
- Este clar că aveți de-a face cu o amenințare, deci nu stați, nu tolerați o astfel de relație. Dacă amenințarea nu este atât de mare în prezent, nu înseamnă că nu poate degenera în timp. Auzim des sintagma, „Stau cu el să-l ajut să se schimbe”. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă atât timp cât partenerul abuzator știe că relația în care se află funcționează doar în această dinamică. Prioritară este siguranța. Căutați un spațiu de retragere din fața amenințării. Apoi, este nevoie să conștientizați că nu sunteți singuri în fața amenințării și că puteți apela la suportul familiei, al prietenilor, autorităților. Ulterior, se apelează la suport psihologic de specialitate.