Main menu

header

de Daniela Purgaru

Indiferent dacă ne convine sau nu, părinţii partenerului pe care ni l-am ales joacă un rol deosebit în viitorul cuplului şi pot influenţa relaţia, dar şi persoana de lângă noi. Aşadar, vrem nu vrem, trebuie să îi cucerim într-un fel sau altul, pentru a păstra un rang înalt în inima partenerului. Bogdan Vlădescu, psiholog la clinica „TerapiaM” din Bucureşti, vă spune de ce trebuie să ţineţi cont pentru a avea o relaţie armonioasă cu părinţii jumătăţii dumneavoastră.

Pentru orice persoană este important ca jumătatea sa să fie plăcută de cei apropiaţi. Iată ce trebuie să faceţi:
- nu jucaţi teatru în faţa partenerului şi nici a familiei sale pentru a impresiona sau pentru a vă da drept altă persoană;
- apropiaţi-vă cât mai mult de părinţii săi, găsiţi puncte de interes comune şi astfel vă veţi putea împrieteni cu ei, alungând totodată teama lor înnăscută că le „furaţi” copilul;
- participaţi des la întâlnirile persoanei iubite cu familia sa, pentru ca membrii acesteia să vadă că le acordaţi importanţă şi că vă face plăcere să petreceţi timpul cu ei.

Oferiţi-le mereu ajutorul
- Demonstraţi-le că relaţia voastră este foarte importantă şi că vă iubiţi. Acest lucru se realizează prin gesturi mărunte, de politeţe şi de tandreţe;
- oferiţi-le ajutorul ori de câte ori aveţi ocazia. Astfel veţi avea numai de câştigat şi vă vor considera deja un membru al familiei;
- nu vă sfiiţi să cereţi, din când în când, câte un sfat, chiar dacă, poate, ştiţi ce să faceţi. Le veţi da ocazia să se simtă importanţi.

Complimentele fac minuni
- Aflaţi în vizită la părinţii partenerului, fiţi destinşi, faceţi glume la locul lor;
- nu uitaţi de bunele maniere;
- trataţi-i cu respect şi cu recunoştinţă;
- descoperiţi calităţile pe care le au şi complimentaţi-i pe această temă, fără însă să deveniţi linguşitori;
- mai ales la începutul relaţiei este indicat să vă rezervaţi câte unu-două week-end-uri pentru vizite la familia lui/ei.

Dacă doriţi să primiţi mai multe sfaturi legate de îmbunătăţirea relaţiei de cuplu, apelaţi la serviciile Clinicii „TerapiaM”, din Str. Dumbrava Roşie, nr. 12A, sector 2, Bucureşti sau puteţi suna la numărul de telefon 021/210.25.65.