Main menu

header

1002 20 3de Roxana Istudor şi Adrian Barna

O echipă de specialiști a avut curiozitatea de a introduce inteligența artificială în creionarea trăsăturilor partenerului ideal.

Bărbatul francez are breton, femeia italiană poartă ruj roșu

Retailerul de lenjerie Pour Moi a efectuat un sondaj global pentru a stabili trăsăturile distinctive către care gravitează oamenii și a folosit aceste informații pentru a vizualiza, cu ajutorul specialiștilor și al inteligenței artificiale, cum ar arăta acești „aleși” - în opt țări europene. Rezultatele sunt următoarele: bărbatul francez ideal are nevoie de păr facial, riduri, „ochi căprui blânzi” și păr întunecat. Pentru femeile franceze, unele dintre trăsăturile de top includ părul blond deschis cu breton. Partenerul italian ideal are părul dezordonat, castaniu deschis, iar „ochii verzi amabili” și tatuajele au ieșit pe primele locuri la atractivitate. În ceea ce privește femeile, tunsorile bob, ochii de culoarea alunei, piercingurile la urechi și rujul foarte roșu s-au dovedit cele mai comune trăsături pentru partenerul ideal.

Britanicii trebuie să fie înalți și cu pistrui

Părul scurt și ondulat și o falcă pătrată sunt indispensabile pentru bărbații britanici irezistibili, pe primele locuri situându-se și părul facial, precum și înălțimea. În plus, pistruii sunt foarte căutați. Iar cele mai atractive trăsături pe care le pot avea femeile britanice sunt „părul lung de culoarea mierii, ochii căprui amabili și pielea deschisă”. Pe de altă parte, sondajul a arătat că a avea un bun simț al umorului a fost cea mai apreciată trăsătură de personalitate a oricărui partener din întreaga lume, aproape două treimi (60%) dintre respondenți plasând această trăsătură în top.

Inteligența s-a clasat pe locul al treilea printre cele mai apreciate trăsături ale partenerului ideal, urmată de aspect…