Dieta mediteraneană, bogată în fructe şi legume, contribuie la obţinerea unui surplus de beneficii nutriţionale, potrivit unui studiu al cercetătorilor spanioli.
Combat sindromul metabolic
Consumul zilnic de nuci aduce mari beneficii persoanelor în vârstă, care suferă din cauza sindromului metabolic, un grup de afecţiuni definit prin obezitate, un nivel ridicat al colesterolului, hipertensiune arterială şi diabet, a declarat Jordi Salas-Salvado de la Universitatea „Rovira i Virgili”, din Spania, principalul autor al studiului. „Rezultatele cercetărilor demonstrează că o dietă tradiţională mediteraneană, cu o valoare energetică mică, dacă este îmbogăţită cu nuci, care conţin grăsimi nesaturate, reprezintă o soluţie eficientă de combatere a sindromului metabolic”, au declarat autorii spanioli.
Micşorează riscul apariţiei astmului
Această descoperire confirmă concluziile studiilor anterioare, care au demonstrat deja beneficiile aduse de dieta mediteraneană, bogată în legume, peşte şi grăsimi sănătoase, precum uleiul de măsline, în comparaţie cu alcoolul şi carnea roşie. Cercetările precedente au arătat că această dietă reduce riscul apariţiei diabetului, astmului şi a altor afecţiuni.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.224 de persoane din Spania, cu vârstele cuprinse între 55 şi 80 de ani, care prezentau un risc sporit de afecţiuni cardiace. Un grup a fost sfătuit să folosească o dietă săracă în grăsimi, iar alte două grupuri au urmat o dietă mediteraneană. Unul dintre aceste două grupuri a primit în fiecare săptămână un litru în plus de ulei de măsline, iar celălalt a primit în fiecare zi un amestec de 30 g de nuci. La începutul studiului, aproape două treimi din persoanele participante îndeplineau condiţiile pentru a fi considerate bolnave de sindromul metabolic, dar, după un an, boala lor s-a diminuat în intensitate cu 14% în cazul grupului care a consumat nuci, faţă de 7% pentru grupul care a consumat ulei de măsline şi de doar 2% pentru grupul de control, care a apelat la o dietă săracă în grăsimi.
Maria Petrache
Nucile conţin nutrimente benefice pentru sănătatea organismului, precum fibre, arginină, potasiu, calciu şi magneziu, dar şi un nivel ridicat de grăsimi nesaturate, comparabil cu cel conţinut de uleiul de măsline.