Main menu

header

562 9 1de Carmen Ciripoiu

Unul dintre cei mai frumoși și majestuoși arbori, cedrul siberian, mândria națională a Rusiei, este considerat, din cele mai vechi timpuri, un vindecător de excepție. De proprietățile miraculoase ale sale s-au bucurat de-a lungul timpului babilonienii, care foloseau uleiul la dezinfecția templelor, druizii, dar și preoții antici, care tratau bolnavii cu ajutorul lui. Chiar și în Biblie, Dumnezeu îi învață pe preoți cum să-i vindece pe oameni cu ajutorul cedrului.

Tratează abcesele

Potrivit medicinei populare rusești, nucile de cedru sunt unul dintre cele mai bune leacuri din lume pentru tratarea abceselor. Din miezul acestora se face o pastă care se întinde peste abces, apoi locul se bandajează. Pentru început, tratamentul colectează puroiul, apoi rana este curățată și se continuă aplicarea pastei până la vindecarea completă. Aceeași nucă de cedru este eficientă în impotența vasculară. Se recomandă cure de șase luni, timp în care se consumă 40-50 g nucă de cedru pe zi. În cazul sterilității, specialiștii în medicină naturistă recomandă amestecul de pastă de nucă de cedru siberian cu miere, 12 linguri pe zi. Preparatul conține din belșug vitamina E și arginină, care ajută la dezvoltarea normală a spermatozoizilor, respectiv a ovulelor, și este bun atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Reface mucoasele pereților gastrici

În ceea ce privește ateroscleroza și ischemia cardiacă se face de două ori pe an o cură de 60 de zile, perioadă în care se consumă 30-50 g semințe de cedru siberian pe zi. Grăsimile nesaturate conținute au rolul de a reduce colesterolul negativ, mai ales în cazul persoanelor supra- ponderale. Pe toată perioada tratamentului se elimină carnea și produsele din carne, brânzeturile grase, untul, margarina și prăjelile. Pasta de nucă de cedru, combinată cu miere, este de folos și persoanelor care suferă de ulcer, în acest caz fiind administrate între șase şi zece linguri pe zi. Nuca de cedru siberian este totodată un remediu minunat pentru anemie și debilitate. Se administrează 10-15 g nucă de cedru siberian pe parcursul unei zile, în patru doze. Tratamentul reface nivelul calciului, magneziului și fierului.

Stimulează lactația

Numeroase studii au arătat că nuca de cedru este excepțională și pentru copiii în creștere, deoarece ajută la reglarea proceselor de maturizare, favorizând dezvoltarea fizică și psihică. În acest caz, se țin cure de șase luni, timp în care se consumă 20-50 g produs pe zi. De asemenea, și femeile care alăptează beneficiază de efectele incredibile ale nucii de cedru, aceasta având rolul de a stimula lactația, de a îmbunătăți vitalitatea și de a da laptelui calități nutritive de excepție. Se consumă 30-40 g semințe de cedru siberian pe zi. Sub formă de decocturi (două-trei linguri la un pahar cu apă), nucile de cedru siberian se folosesc în tratarea inflamațiilor membranelor mucoase din cavitatea bucală. Spălăturile cu acest decoct sunt utile în bolile de piele precum lichen, piodermatoză, cancer, eczemă și arsuri.

Se recomandă prudență în administrarea nucii de cedru siberian celor care suferă de alergie la alimente

Seminţele se consumă pe stomacul gol

Pentru a obține efecte curative maxime, semințele se consumă pe stomacul gol, cu o oră înainte de masă. Astfel sunt cel mai bine asimilate mineralele și vitaminele din compoziția lor, iar grăsimile nesaturate și aminoacizii vor avea efectul maxim favorabil. Doza zilnică de nucă de cedru siberian este de 30-50 g.