de Roxana Istudor şi Claudiu Melinte
Bolile neurologice grave de care sunt afectați la nivel mondial zeci de milioane de oameni pot fi evitate cu o soluție simplă: cinci porții de fructe și legume consumate zilnic.
Regimul celor cinci porții
Specialiștii estimează că numărul persoanelor afectate de demență se va tripla până în 2050, depășind 150 de milioane, notează medicalnewstoday.com. În aceste condiții, un recent studiu în domeniu, publicat de revista „Age and Ageing”, arată că, dacă sunt consumate zilnic trei porții de legume și două de fructe, riscul instalării acestei boli grave scade semnificativ. Cercetări anterioare au demonstrat, de asemenea, că aceeași soluție poate fi aplicată cu succes împotriva Alzheimer și a altor afecțiuni de acest tip care pot surveni odată cu înaintarea în vârstă. De altfel, Organizația Mondială a Sănătății recomandă un consum minim de 400 g fructe și legume zilnic și pentru prevenirea bolilor de inimă sau a cancerului. În ceea ce privește demența, cercetătorii de la Universitatea Chineză din Hong Kong au făcut legătura între regimul celor cinci porții, așa cum mai este cunoscută această practică, și scăderea incidenței bolii.
Procesele nocive, combătute cu succes
După ce au analizat evoluția a peste 17.000 de persoane timp de şase ani, cercetătorii au putut demonstra concret o scădere a riscului de demență cu acest regim specific, aspect care nu fusese demonstrat anterior. Explicațiile țin de efectul acestui regim asupra stresului oxidativ, inflamațiilor și dezechilibrului dintre radicalii liberi și capacitatea organismului de a contracara aceste agresiuni, factori declanșatori ai bolii. Prin aportul de vitamine B și E, nutrienți, substanțe antiinflamatoare și antioxidanți pe care îl presupune regimul celor cinci porții pe zi, procesele nocive amintite pot fi prevenite cu succes. „Observațiile din cadrul studiului nostru nu doar punctează importanța fructelor și legumelor pentru sănătate, ci determină și cantitatea exactă necesară menținerii în bună stare a funcțiilor cognitive”, explică specialista Linda Lam, coautor al cercetării.
Vegetale pentru minte sănătoasă
Bogate în vitamina B9, legumele cu frunze verzi, ca spanacul sau varza kale, îmbunătățesc proprietățile cognitive și reduc depresiile. Legumele așa-numite „crucifere” - broccoli, conopida - reduc un aminoacid numit homocisteină, care are legătură cu daune ce se pot produce la nivelul funcțiilor cognitive, notează mindbodygreen.com. La rândul ei, mazărea aduce organismului minerale ca fierul, magneziul sau potasiul, care susțin activitatea neuronală. De asemenea, fasolea conține vitamine esențiale pentru buna funcționare a creierului. Iar dovleacul, roșiile și morcovii, în special dacă nu sunt gătite prea mult timp, susțin capacitatea cognitivă prin vitaminele și mineralele din compoziția lor. Și cerealele pot intra în categoria alimentelor potrivite pentru creier, cu condiția să fie integrale.
Semințe și condimente pentru creier
Nucile, alunele, migdalele și semințele de floarea-soarelui și de dovleac sunt alimente numai bune pentru a susține activitatea neuronală. Atâta vreme cât sunt consumate cu măsură, ele sunt pline de vitamine și de minerale care vor întreține și vor impulsiona funcțiile creierului - magneziul, zincul, vitaminele E, B, precum și grăsimile sănătoase sunt doar câteva exemple. Pe lista condimentelor care pot fi folosite împotriva bolilor neurologice și pentru menținerea pe termen cât mai lung a sănătății și acuității minții sunt scorțișoara, turmericul și chimenul. Grație proprietăților lor, acestea reduc inflamațiile la nivelul creierului care pot provoca probleme de memorie. În plus, conferă avantaje întregului organism și dau un gust și un aspect deosebit preparatelor care le conțin. Nu în ultimul rând, este de menționat faptul că în cazul persoanelor care au consumat un plus de Omega 3 a scăzut semnificativ riscul producerii de leziuni ale creierului. Una dintre cele mai sănătoase surse ale acestui acid gras este uleiul de măsline.
Salata de fructe de pădure și mango este plină de antioxidanţi
Salata de fructe de pădure și mango are toate ingredientele care vă pot ține creierul în cea mai bună formă. Plină de antioxidanți, se prepară foarte ușor atunci când este sezonul fructelor de pădure. Secretul constă în a pasa aceste fructe și a le adăuga în sosul de vin și puțin oțet pe care îl preparați pentru salată. Textura va fi cremoasă, făcând din acest fel culinar un adevărat deliciu. O altă rețetă care a cunoscut celebritatea mondială este la fel de simplă: fasole neagră coaptă, cu rom. Fasolea se fierbe până este moale; într-o tigaie se încing ceapă, un morcov tăiat felii și câțiva căței de usturoi tocați fin, care se sting cu puțin rom și se lasă pe foc circa cinci minute, apoi se toarnă peste fasole; se adaugă două cești cu supă, un sfert de ceșcuţă cu miere, o ceașcă din sosul preferat, sare, piper și se introduce totul la cuptor pentru circa 30 de minute. La final, două linguri cu coriandru pot constitui asezonarea perfectă.
Ceaiurile organice fac minuni
Dintre ceaiurile care contribuie major la menținerea sănătății creierului sunt de menționat în mod special două, care se evidențiază prin calități de excepție. Ceaiul din rădăcină de ghimbir stimulează circulația sângelui spre creier. Se spală bine o rădăcină proaspătă de ghimbir, se dă prin răzătoarea cu găuri mari. La o cană cu ceai este nevoie de circa două linguriţe cu vârf de ghimbir ras. Se pune această cantitate într-un vas, se adaugă o cană şi jumătate cu apă rece şi se pune la fiert. După ce începe să clocotească, se acoperă şi se lasă la foc mic încă zece minute. Ceaiul de busuioc ajută la concentrare, la păstrarea memoriei și la eliminarea stresului oxidativ care poate afecta creierul. Ceaiul se prepară astfel: un pumn cu plantă uscată şi mărunţită se pune în 250 ml apă rece, apoi se fierbe totul timp de două minute, se infuzează alte cinci minute, apoi se strecoară.