de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Plantă decorativă minunată, cu frunze tivite cu bordo, cu flori mov sau roz, zebrina pare, la prima vedere, o excelentă alegere pentru înveselirea unui ambient. Dar mai presus de acest aspect stă puterea vindecătoare a unei plante de excepţie.

Biostimulent puternic şi inamic al germenilor

Zebrina este o plantă deosebită din farmacia naturii. Aztecii au fost primii care i-au descoperit calităţile de remediu, cultivând-o în plantaţii de mari dimensiuni. În secolul al XX-lea, odată cu descoperirea de plăcuţe de lut cu descrierea plantei şi a calităţilor acesteia, interesul internaţional a fost uriaş. În mai multe ţări au început cercetări ştiinţifice şi experimente clinice de amploare, care veneau să ateste faptul că zebrina este mult mai mult decât o plantă decorativă. Astfel, substanţele active care recomandă planta ca remediu în numeroase afecţiuni sunt şi minerale (fier, fosfor, potasiu, magneziu, calciu, cupru, zinc, crom şi seleniu), şi vitamine, plus alte substanţe de real folos pentru metabolismul uman. Ca urmare, planta este deopotrivă un biostimulent puternic şi un inamic al germenilor patogeni.

Combate lipsa poftei de mâncare

Zebrina întăreşte imunitatea organismului. Una dintre cele mai remarcabile acţiuni este pe direcţia bolilor stomacului, acest „al doilea centru de comandă” al organismului uman, cum este considerat. Astfel, zebrina combate cu succes colita, constipaţia, lipsa poftei de mâncare, ulcerul sau gastrita, spasmele abdominale şi pirozisul, arsură apărută frecvent în „capul pieptului”. Împotriva acestor afecţiuni se foloseşte următoarea formulă: se râşnesc separat, până se obţine o făină, boabe de porumb, de fasole, de mazăre şi de linte. Se ia câte o lingură cu fiecare tip de făină şi se amestecă, deasupra se toarnă 14 pahare cu apă, se aduce lichidul până la fierbere şi se lasă la foc mic, timp de trei ore, până ce din lichid rămâne o treime. Se adaugă o linguriţă cu sare, trei linguri cu frunze de zebrină tocate şi se infuzează 15-20 de minute. După strecurare se consumă câte o lingură, de trei ori pe zi, cu 15 minute înainte de masă.

Recomandată în colecistită

Sistemul renal poate beneficia din plin de calităţile terapeutice ale zebrinei. Pentru suferinzii de calculi renali sau inflamaţii ale rinichilor se recomandă un tratament cu amestecul descris anterior. De asemenea, în caz de colecistită, zebrina se administrează în combinaţie cu muşeţelul, în proporţii egale, astfel: într-un ceainic de ceramică se pune o lingură cu amestec de plantă, se toarnă 500 ml apă clocotită şi se infuzează în vas acoperit, timp de 30 de minute. Se beau câte 150 ml, de trei ori pe zi, cu 20 de minute înainte de masă. Aceeaşi plantă face parte dintr-un amestec care poate fi folosit cu succes în cazuri de diabet, în special dacă acesta este asociat cu afecţiuni de ficat şi colecist: se pun câte o frunză de zebrină, mătase de porumb, sunătoare, flori de siminoc şi frunze de afin, iar peste toate aceste plante se toarnă 1,5 litri de apă clocotită. Se fierbe cinci minute şi se infuzează, acoperit, timp de trei ore. Se beau câte 75 ml, de trei ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă.

Gargară pentru suferinzii de amigdalită

Prin tradiţie, în special în America latină, preparatele pe bază de zebrină sunt nelipsite în tratarea afecţiunilor aparatului respirator. De exemplu, împotriva stărilor gripale se apelează la pulbere de plantă uscată, care în unele cazuri se trage pe nas. Tot în nas se picură suc sau ulei din plantă, iar în caz de otită se picură ulei se zebrină în ureche. De asemenea, împotriva guturaiului şi a stărilor febrile se fac inhalaţii cu aburi din ceai din frunze tocate de plantă, iar suferinzii de amigdalită fac gargară, de patru ori pe zi, cu acelaşi ceai. Infuzia de zebrină se prepară din plantă uscată sau proaspătă, tocată foarte mărunt, o linguriţă la o cană cu apă clocotită. Se bea lichidul nestrecurat, împreună cu frunzele, sau se foloseşte extern.

Potrivit literaturii de specialitate, frunzele de zebrină viu colorate, cu dungile bordo evidenţiate, conţin o cantitate mai mare de componente terapeutice decât cele de culoare verde deschis, iar lăstarii tăiaţi imediat după răsăritul soarelui conţin cu 10% mai mult din compuşii care contribuie la vindecare decât cei tăiaţi la amiază şi cu 20% mai mult faţă de cei tăiaţi la asfinţit

Luptă cu furunculoza

O serie de afecţiuni externe au în zebrină un inamic de temut, care ajută la cicatrizare şi combate infecţiile. Astfel, în cazuri de furunculoză, gută, degerături, parodontoză, hemoroizi sau varice, artrită sau arsuri, această plantă poate da rezultate remarcabile. Se aplică frunzele pe locurile afectate, cu partea mai închisă spre piele, sau se poate prepara o tinctură pentru frecţii. Aceasta se face de regulă dintr-un pahar cu plantă tocată şi cinci pahare cu alcool de 70 de grade, care se lasă la macerat împreună, la temperatura camerei, timp de 15 zile, cu agitare periodică. Apoi se filtrează lichidul de câteva ori prin pânză deasă, până devine transparent, fără sedimente.