de Călin Popa şi Nicoleta Gheorghe
Una dintre afecțiunile cele mai temute în lumea contemporană, pentru care nu s-a descoperit încă un leac, este demența. Cercetătorii din întreaga lume se află într-o adevărată cursă a descoperirii tratamentului, dar există și soluții naturale de prevenție, printre care la loc de cinste se află ciupercile.
Combat carențele alimentare
Cercetătorii de la Universitatea Națională din Singapore au pus recent în evidență legătura dintre consumul de ciuperci și menținerea pe termen lung a sănătății sistemului nervos și, implicit, amânarea instalării demenței. Consumul a doar două porții de 300 g ciuperci pe săptămână are efecte surprinzătoare asupra creierului și bunei funcționări a acestuia. „Am constatat că un simplu aliment poate avea un efect semnificativ asupra declinului cognitiv”, explică specialistul Lei Feng, autor al studiului. Potrivit rezultatelor cercetării, compusul ergotioneină, conținut de ciuperci, este un antioxidant cu proprietăți unice, substanță pe care organismul uman nu o produce și care are proprietatea de a apăra creierul de neurodegenerare, așadar, implicit de Alzheimer sau de Parkinson. Totodată, prin conținutul de vitamine - B2, B3 şi D - și de minerale - seleniu, cupru -, ciupercile combat carențele alimentare.
Susţin imunitatea
Anumite specii de ciuperci albe au o cantitate de potasiu mai mare decât portocalele, iar acest fapt are ca efect reglarea tensiunii arteriale. De asemenea, fibrele din ciuperci au un rol deosebit de important în prevenirea constipaţiei şi reglarea sistemului digestiv. Ciupercile conţin amidon, care, odată ajuns în sistemul digestiv, este transformat în hrană pentru bacteriile din colon, ajutând la menţinerea unui intestin sănătos. De altfel, ciupercile sunt remarcabile și pe direcția susținerii imunităţii, scad riscul de boli cronice la nivelul intestinului şi diminuează riscul dezvoltării anumitor tipuri de cancer, printre care și cel de colon.
SFAT. Ciupercile sunt benefice pentru piele, deoarece îmbunătăţesc calitatea ţesutului, întărind firul de păr.
Frittata cu ciuperci şi brânză de capră
Ingrediente: 8 ouă, 1 lingură cu smântână acră, 1/2 pungă mix cu ciuperci congelate, 1 fir de cimbru, 1 mănunchi de ceapă verde, 75 g brânză de capră, sare, piper, chili, 2 linguri cu ulei.
Mod de preparare: într-o tigaie largă se pun ciupercile și se lasă până sunt moi. Se scot cu o paletă şi se presează, să iasă apa din ele. Într-o tigaie care poate intra şi la cuptor se încinge bine uleiul, se adaugă ciupercile şi se sotează rapid, la foc mediu, până se rumenesc pe toate părţile. Se bat ouăle, se adaugă smântâna, verdeţurile tocate şi condimentele şi se bate până se omogenizează. Se toarnă acest amestec uniform peste ciuperci. Se rupe brânza bucăţele şi se aşază deasupra, pe toată suprafaţa omletei. Se dă tigaia la cuptor, la 190 de grade Celsius, timp de maximum zece minute.