Main menu

header

735 6 1de Adina Mandiuc şi Florica Pintea

Insomnii, dificultăți la adormire, treziri în timpul nopții, coșmaruri… Aveți probleme cu somnul și nu știți cum să le rezolvați? Gemoterapia, o ramură a fitoterapiei, poate reprezenta o soluție. Iată cum vă poate ajuta această practică terapeutică naturală să vă îmbunătățiți semnificativ calitatea somnului.

Cauza - stresul sau problemele de digestie

De cele mai multe ori, tulburările de somn sunt cauzate de stres sau de problemele de digestie. În primul caz, surmenajul și/sau nervozitatea excesivă provoacă dificultăți la adormire și afectează, în general, calitatea somnului. Stresul declanșează secreția de adrenalină și cortizol, doi hormoni care stimulează starea de veghe și furnizează energie corpului. Prin urmare, procesul de adormire și menținerea somnului se complică, ba chiar, în unele cazuri, acestea devin imposibile. În ciuda oboselii, nu reușiți să închideți ochii și adormiți abia târziu în noapte. Dacă mai aveți și ghinionul să vă treziți în timpul nopții, gândurile vă invadează mintea și vă împiedică să adormiți la loc.

Atenție la ce mâncați înainte de culcare!

Sistemul digestiv este programat să se odihnească în timpul nopții. În caz contrar, chiar dacă nu vă împiedică să adormiți, o digestie activă în timpul nopții nu vă lasă organismul să se refacă. Rezultatul este că vă treziți mai obosiți decât v-ați culcat. Despre problemele digestive se știe că afectează fazele care preced somnul profund. Mai precis, vă trezesc în mijlocul nopții, în general între orele 1:00 și 3:00, în timp ce ficatul se detoxifiază. Acest lucru se întâmplă mai ales dacă suferiți de balonare, digestie dificilă, sunteți supraponderali sau ați mâncat prea mult la cină.

Acționează direct asupra regenerării și drenării celulelor

735 6 2În ambele cazuri, gemoterapia vă poate ajuta să vă regăsiți somnul profund, regenerant, grație calităților anumiți muguri de plante. Este vorba despre produsele obținute în laboratoare specializate de fitoterapie și gemoterapie. Gemoterapia reprezintă „terapia prin muguri de plante”, o practică terapeutică naturală, care utilizează proprietățile țesuturilor vegetale embrionare, precum mugurii, mlădițele sau seva plantelor. Deoarece conțin toate principiile active și întregul potențial al plantei în devenire, aceste țesuturi embrionare au o mare forță vitală. Proprietățile plantelor sunt extrase prin macerare într-un amestec de apă, alcool și glicerină. Gemoterapia este eficientă pentru funcționarea întregului organism, pentru că acționează direct asupra regenerării, stimulării și drenării celulelor. Prin urmare, ajută la prevenirea și tratarea diferitelor afecțiuni legate de stilul de viață modern, precum tulburările de somn.

Extractul din mlădițe de păducel reglează tensiunea arterială

Păducelul este cunoscut ca un tonic cardiac excelent. Extractul din mlădițe de păducel susţine buna funcţionare a inimii și ajută la scăderea tensiunii arteriale. Prin urmare, este foarte eficient împotriva tulburărilor de somn cauzate de stres sau de angoase, mai ales în cazul persoanelor care au un somn agitat, neodihnitor. Mod de administrare: în general se începe cu 1 ml, în puţină apă, o dată pe zi, dimineaţa. În funcţie de valorile tensiunii arteriale, doza poate creşte la 2-3 ml, în puţină apă, o dată pe zi, dimineaţa; se poate asocia terapiei medicamentoase recomandată de medic.

Mugurii de smochin ajută persoanele cu... gânduri în exces

Cu un efect de reglare asupra sistemului nervos, smochinul anihilează efectele stresului. Mai precis, acționează cu succes în tulburările asociate stresului, cum sunt problemele de somn sau digestive, mai cu seamă cele de la nivelul stomacului. Extractul din muguri de smochin este recomandat persoanelor care nu reușesc să adoarmă din cauza gândurilor care le ocupă mintea toată noaptea. Mod de administrare: pentru adulţi şi copiii peste 7 ani, în general, câte 2 ml, în puţină apă, de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Durata administrării poate varia între una şi trei luni întregi. Se poate repeta administrarea după una sau două luni de pauză.

Teiul argintiu alungă stările de nervozitate

735 6 3Ideal pentru persoanele nervoase, anxioase și depresive, teiul argintiu ajută la regenerarea și protejarea sistemului nervos. Readuce calmul, echilibrul și îmbunătățește calitatea somnului. Prin urmare, este recomandat persoanelor care au coșmaruri sau copiilor care nu reușesc să adoarmă din cauza fricilor nocturne. Mod de administrare: pentru adulţi şi copiii peste 7 ani, în general, câte 6 picături, în puţină apă, de două-trei ori pe zi, înainte de mese. Pentru copiii între 2 şi 7 ani, în general, câte 3 picături, în puţină apă, de două-trei ori pe zi, înainte de mese.

Ienupărul detoxifică ficatul

Foarte eficient pentru detoxifierea ficatului, ienupărul ajută a drenarea organelor aparatului digestiv. Astfel, îmbunătățește funcționarea sistemului digestiv și previne trezirile nocturne legate de o digestie defectuoasă. Mod de administrare: pentru adulţi şi copiii peste 7 ani, în general, câte 2 ml, în puţină apă, de două ori pe zi, înainte de mese (1 ml = aproximativ 25 de picături). Durata administrării poate varia între una şi trei luni întregi. Se poate repeta administrarea după una sau două luni de pauză.