Main menu

header

737 3 1de Călin Popa şi Alexandru Brădescu

Oricât de paradoxal ar putea părea, există o dietă care promite scăderea în greutate și, mai mult, un abdomen perfect plat și care implică un consum considerabil de… grăsimi.

Șapte kilograme în 32 de zile

Specialiștii în nutriție Liz Vaccariello și Cynthia Sass afirmă că menținerea dietei pentru un abdomen plat vă poate scăpa de aproape șapte kilograme în 32 de zile. Fiecare dintre cele patru mese ale zilei conține grăsimi mononesaturate, câte 400 de calorii (total 1.600 de calorii pe zi) și nu se stă fără mâncare mai mult de patru ore. Primul pas este țintirea balonării. Dieta recomandă ca în primele patru zile să se consume 1.200 de calorii pe zi și să se taie de pe listă sarea, hrana procesată, alimente care produc gaze (broccoli, ceapă, mazăre) și carbohidrați de tipul pastelor sau covrigilor. De asemenea, se beau doi litri de lichid pe zi, în următoarea formulă: apă amestecată cu rădăcină de ghimbir, zeamă de castraveți, zeamă de lămâie și frunze de mentă, notează webmd.com.

Măsurare precisă a caloriilor

După aceste prime patru zile, dieta devine ceva mai permisivă, iar nivelul de ansamblu al acesteia este considerat mediu. Se mănâncă des, cu grăsimi mononesaturate de fiecare dată și cu o măsurare precisă a caloriilor ingerate. Chiar dacă programul încărcat al omului contemporan face ca această dietă să poată deveni o provocare, susținătorii acesteia afirmă că merită tot efortul. Regimul nu exclude gustările sau mâncarea comandată din oraș, dar se centrează pe gătitul acasă și în orice caz presupune respectarea cu strictețe a regulilor. „Dacă acest tip de regim vă determină în final să treceți la o variațiune pe tema dietei mediteraneene, sigur este în beneficiul dumneavoastră, întrucât multiple studii medicale indică acest regim ca pe o strategie câștigătoare”, explică expertul Michael Smith.

Liber la pește, nuci, ouă

Așadar, ce puteți introduce în meniu, cu mare atenție la porții și calorii, pentru a respecta dieta abdomenului plat? Semințele de in măcinate sunt o sursă mai puţin cunoscută de grăsimi sănătoase. O cantitate de 268 de grame furnizează 38,325 grame de acizi graşi Omega 3 şi 6, 2 grame de grăsimi mononesaturate. O sursă foarte bogată de grăsimi sănătoase este și peştele gras - somon, macrou, hering, păstrăv, sardină şi ton. De asemenea, deliciosul fruct avocado este benefic sănătăţii inimii datorită conţinutului generos de grăsimi mononesaturate. Și fructele oleaginoase pot intra în dietă, nucile, alunele de pădure, fisticul fiind surse de grăsimi sănătoase. Atenție, însă: acestea sunt hipercalorice, de aceea este important să le consumaţi cu moderaţie, mai ales că dieta pentru abdomen plat are ca nucleu reducerea semnificativă a porțiilor. La rândul lor, uleiul de măsline, ouăle și untul din fructe oleaginoase asigură cantitatea de grăsimi mononesaturate necesare organismului nu doar din perspectiva obținerii unui abdomen plat, ci și din cea a menținerii sănătății.

Dieta vine însoțită de recomandarea de a efectua periodic exerciții fizice speciale pentru aplatizarea abdomenului