Main menu

header

747 7 1de Călin Popa şi Alexandru Brădescu

Una dintre plantele medicinale cel mai des utilizate pentru proprietățile lor cicatrizante este sănișoara, remediu care acționează eficient deopotrivă la nivel intern și extern.

Are efect laxativ

Specialiștii în fitoterapie recomandă sănișoara pentru proprietăţile sale antialgice, antiinflamatoare, cicatrizante şi calmante. De asemenea, planta este un binecunoscut laxativ, hemostatic și expecto- rant. Ca urmare, una dintre cele mai importante întrebuințări ale acestei plante este pe direcția opririi sângerărilor, de la cele gastrointestinale la cele nazale. De asemenea, planta este folosită în multe țări ale Europei pentru tratarea a numeroase infecții interne și externe. Potrivit mediaplantepirus.com, împotriva astmului, bronşitei, durerilor în gât şi tusei se poate administra sănișoară sub formă de ceai, preparat din două lingurițe cu plantă uscată opărite cu 150 ml apă și lăsate la infuzat zece minute. Se pot consuma două reprize pe zi. Acest ceai este de ajutor și extern, pentru cicatrizarea rănilor superficiale.

Menține densitatea osoasă

Sănişoara este recomandată în dischinezii biliare și alte afecțiuni ale ficatului, întrucât favorizează eliminarea toxinelor. De asemenea, planta acționează împotriva deranjamentelor stomacale şi intestinale, ameliorând balonarea, diareea, enterita sau gastrita. Se poate consuma infuzia de sănișoară, preparată din o linguriţă cu plantă la 200 ml apă fiartă. Se lasă vasul acoperit zece minute, apoi se bea câte o ceaşcă, de mai multe ori pe zi. În plus, sănișoara a demonstrat o remarcabilă capacitate de a contribui la vindecarea rapidă a oaselor fracturate și la menținerea densității sistemului osos, prevenind astfel osteoporoza. În acest din urmă caz, cea mai uzitată formulă este combinația dintre sănișoară, creţişoară şi trifoi roşu. Extern, pentru cicatrizarea rapidă a contuziilor, se aplică frunze proaspete de sănișoară pe locul afectat, se lasă să acționeze aproximativ 15 minute, apoi se repetă procedeul de trei ori pe zi.

PONT. Preparatele pe bază de sănișoară au efect benefic în calmarea crampelor menstruale.