Main menu

header

757 8 1de Călin Popa şi Adrian Barna

Ca ultime roade ale toamnei, porumbele sunt campioanele conținutului de tanin și vin cu o mulțime de beneficii pentru sănătatea omului.

Au efect antidiareic

Remarcabile printre fructele de pădure, porumbele conțin minerale importante, precum calciu, potasiu, zinc, fier, cupru, sodiu, magneziu, precum și vitamine, în special A, complexul B și vitamina C. Pentru proprietățile lor terapeutice, se folosesc sub formă de decoct, suc, compot, sirop, gem, ceaiuri, vinuri, must sau combinate cu miere. Fructele au acțiune astringentă și diuretică, efect antidiareic și antidizenteric. Sunt recomandate în dureri de stomac, diaree, dizenterie, pentru stimularea digestiei și în dischinezii biliare. De asemenea, porumbele sunt folositoare și pentru capacitatea de a dezinfecta căile urinare.

Taninul din porumbe este un antioxidant puternic, care acționează asupra imunității organismului. Împreună cu vitamina C, acesta reprezintă un aliat redutabil împotriva răcelilor și gripelor din sezonul rece. De asemenea, taninul îndepărtează tartrul de pe dinți, apoi ajunge în esofag, unde acționează ca un ulei asupra amigdalelor inflamate și ajunge în stomac, unde devine un pansament pentru toată flora stomacală. În același timp, potasiul conținut de aceste fructe ajută la stabilizarea pulsului inimii și la reglarea tensiunii arteriale. De asemenea, porumbele cresc pofta de mâncare. Consumate după îngheţ, fructele au un gust asemănător cu al prunelor uscate, doar puţin mai acrişoare.

Detoxifică sângele

Florile, frunzele și scoarţa de porumbar au proprietăţi depurative. Acestea ajută la detoxificare, prin îndepărtarea impurităţilor din fluidele corpului. Florile de porumbar în special sunt bogate în rutin şi quercitin, care ajută la purificarea sângelui. Ceaiul din flori de porumbar, preparat din două linguriţe cu plantă uscată la o cană cu apă clocotită, previne guta şi reumatismul. De asemenea, cura cu ceai de flori de porumbar este utilă împotriva retenției de apă, a pietrelor la rinichi și pentru gestionarea spasmelor vezicii urinare. Împotriva amigdalitei și laringitei se poate administra un sirop din doi pumni cu flori de porumbar și 450 g zahăr la 4,5 litri de apă clocotită. Când se răceşte, se depozitează siropul în sticle sterilizate. Acesta poate fi amestecat cu apă caldă şi folosit sub formă de gargară.

Curăță plămânii!

Mugurii de porumbar au acțiune tonică generală, stimulând mecanismele de creștere și dezvoltare. Potrivit specialiștilor în fitoterapie, aceștia se recomandă în caz de deficit imunitar, convalescențe postgripale sau după boli pulmonare, fiind de ajutor și în debilitate, anorexie, inapetență, neurastenie. Frunzele se recomandă în erupții tegumentare, boli de rinichi, vezică și pentru eliminarea toxinelor din corp. Din coaja arbustului se prepară un ceai care ajută la curățarea plămânilor.

Porumbele se pot conserva foarte bine la congelator sau în miere

Lichior de porumbe

757 8 2Fructele coapte sunt folosite pentru a prepara renumitul lichior de porumbe, util în echilibrarea digestiei și faimos pentru calitățile de tonic. Se pregăteşte mai întâi sticla sau vasul în care se lasă la macerat. Fructele (care trebuie să umple jumătate din recipient) se spală, apoi se lasă o noapte în congelator, după care se pun în sticlă şi peste ele se adaugă o ţuică de calitate sau vodcă. Se lasă șase săptămâni, după care se adaugă miere după gust.