Main menu

header

765 6 1de Carmen Ciripoiu şi Daniel Alexandrescu

Oricât de mult v-ați feri, în sezonul rece sunt situații în care se activează afecțiunile inflamatorii ale căilor respiratorii superioare. De aici până la amigdalită, probleme ale faringelui și laringelui și uneori ale sinusului, nu mai e decât un pas. Natura însă nu vă lasă la greu și vă oferă cele mai bune remedii atât interne, cât și externe, cu plante cu acțiune antibacteriană și antivirală.

Netratată corespunzător, boala atacă inima și provoacă reumatism articular acut

Această boală afectează cel mai des copiii de vârstă preșcolară și preadolescenții, însă sunt momente în care nici adulții nu scapă. Amigdalita poate fi resimțită ca o răceală severă sau gripă, iar simptomele cele mai frecvente sunt amigdale roșii, inflamate, pete albe pe amigdale, durere puternică în gât, dificultate și durere la înghițire, febră, noduli limfatici măriți și dureroși la nivelul gâtului, voce răgușită, respirație neplăcută. Alte simptome ale afecțiunii sunt durere de stomac, mai ales la copiii mici, gât înțepenit, cefalee, refuzul de a mânca, iritabilitate neobișnuită. Amigdalita este cel mai adesea provocată de virusuri comune, însă și infecțiile bacteriene pot reprezenta o cauză. Cea mai frecventă bacterie care determină amigdalita este Streptococcus pyogenes (streptococ de grupa A), bacteria care provoacă infecția în gât. Alte tulpini și alte bacterii pot, de asemenea, să provoace amigdalita. Există două feluri de amigdalită: acută, cauzată de bacterii sau de virusuri, care se vindecă în cel mult două săptămâni, și cronică, recurentă, cu episoade dese și greu de vindecat, care îi afectează în general pe adolescenți și pe adulți. Atenție! Netratată corespunzător, amigdalita poate deveni periculoasă, poate ataca inima sau poate duce la reumatism articular acut.

Florile de soc au acțiune antivirală

765 6 2Tinctura de echinacea este cunoscută pentru faptul că stimulează imunitatea, de aceea specialiştii o recomandă în cazuri severe de amigdalită. Se pun câteva picături de tinctură într-o cană cu ceai şi se face gargară. La rândul său, tinctura de propolis acţionează ca un scut împotriva agenţilor patogeni, este cel mai bun dezinfectant natural, are proprietăţi antiinflamatoare, antibiotice şi antiseptice. Dacă suferiți de amigdalită, mestecați propolis pur sau administrați zece picături într-o linguriţă cu miere, de trei ori pe zi, după masă. În acelaşi timp, propolisul calmează tusea, este adjuvant în bronşite şi stimulează imunitatea. Atât în amigdalitele acute, cât și cronice, fitoterapia recomandă infuzia de flori de soc, care are acțiune antivirală (o lingură cu flori de soc la 200 ml apă). Se consumă o cană la fiecare șase ore. Un remediu foarte bun este gargara cu o soluție obținută astfel: dizolvați 1/4 lingurită cu sare grunjoasă în 150 ml apă, apoi adăugați un vârf de cuțit cu pudră de ardei iute, sucul unei lămâi și o linguriță cu miere.

Salvia are efect antimicrobian

Un remediu vechi, dar foarte util este gargara cu ceai cald de salvie (două lingurițe cu plantă la 250 ml apă caldă), planta fiind cunoscută pentru efectele sale antimicrobian, calmant și astringent, datorită taninurilor conţinute. Un alt leac de mare ajutor pentru tratarea amigdalelor este ceaiul de păpădie. Modul de preparare este următorul: 30 g rădăcină se fierb în trei căni cu apă clocotită, până când lichidul scade la jumătate și se transformă într-un sirop. Se administrează două lingurițe pe zi. O plantă mai puțin cunoscută, dar cu totul excepțională în tratarea amigdalitei este carul zânelor, care are efect antibacterian şi calmează durerile provocate de inflamaţiile amigdalelor. Se folosește decoct, obținut dintr-o linguriţă cu rădăcină de plantă mărunţită, la o cană cu 250 ml apă. Preparatul se fierbe timp de cinci minute, se filtrează, apoi se bea călduţ. Tratamentul este util și în răceli şi inflamaţii localizate la nivelul bronhiilor. Specialiștii susțin că efectele terapeutice ale plantei se datorează carlininei, o substanţă care distruge stafilococii, chiar şi pe cei rezistenţi la antibiotice.

Oțetul de mere dezinfectează gâtul

Un ceai foarte eficient pentru calmarea durerilor de amigdale se prepară din flori de soc, mentă şi coada-şoricelului, o lingură cu fiecare plantă la un litru de apă fierbinte. Se lasă la fiert zece minute, se strecoară și se consumă călduț, îndulcit cu miere. Se recomandă consumul a minim un litru pe zi. La rândul său, oțetul de mere are rolul de a dezinfecta gâtul. De la primele simptome ale durerii în gât, amestecați 1/4 de cană cu oţet de mere cu puţină apă caldă şi faceți gargară din oră în oră. Un alt dezinfectant de excepție este smirna. Puteți prepara o soluție pentru gargară dintr-o linguriţă cu smirnă şi una cu acid boric într-o jumătate de litru de apă. Lăsați la decantat o jumătate de oră, strecurați și faceți gargară. Acest remediu este excelent pentru ulceraţii faringiene şi ulcere bucale. Un decoct eficient pentru amigdalită se poate prepara din două linguriţe cu rădăcină de cerenţel, care se fierb în 100 ml apă, timp de cinci minute. Cu acest ceai, se face gargară de patru-şase ori pe zi. Pentru a atenua simptomele afecțiunii, se recomandă și infuzia din frunze de nalbă mare (o lingură cu frunze la o cană cu apă), în care se amestecă zece picături de tinctură de propolis.

Consumați supă de usturoi sau de ceapă, în care adăugați ardei iute, ghimbir, hrean, seminţe de muştar sau piper

Evitaţi locurile supraaglomerate şi suprapoluate cu substanţe iritante pentru aparatul respirator, precum şi mediul în care se fumează

Cataplasmele cu felii de cartofi alungă durerea

Pentru a trata durerile în gât se pot pune felii de cartof pe zona dureroasă. De folos vă este și gargara cu extract din semințe de grepfrut (cinci-zece picături), la care se adaugă trei picături de ulei esențial de lemn de ceai, dizolvate într-un pahar cu apă. Gargara cu bicarbonat de sodiu este foarte eficientă pentru calmarea durerilor de gât. Umpleţi un pahar cu apă călduţă, adăugaţi o linguriţă cu zeamă de lămâie şi diluaţi apoi o linguriţă cu bicarbonat de sodiu. Amestecaţi bine şi faceţi gargară cu această soluţie o dată pe zi, până la vindecare. Persoanele care suferă de amigdalită trebuie să consume cât mai mult usturoi crud, întrucât are proprietăți antibacteriene și stimulente ale sistemului imunitar. Folosiți cât mai multe lichide, în special sucuri de fructe și legume proaspete, dar și supă de pui, pâine integrală și germeni de grâu. Renunţați la zahărul rafinat și la produsele lactate în timpul afecțiunii.