de Călin Popa şi Florica Pintea
Plantă sacră pentru indigenii nord-americani, iarba-dulce este folosită și astăzi pentru incantații, purificări și ritualuri de vindecare.
Eliberează de mucus pasajele nazale
Iarba-dulce are un miros deosebit, de vanilie, care se menține foarte mult timp atunci când planta uscată este pusă în perne și pilote. Dar planta este utilizată în principal pentru certe proprietăți terapeutice, care au menținut-o de secole în prim-planul terapiilor naturiste. Astfel, potrivit herbal-supplement-resource.com, iarba-dulce conține cumarină, substanță cu calitatea de a subția sângele și de a îmbunătăți astfel funcționarea sistemului cardiovascular atunci când planta este administrată în dozele prescrise. În plus, iarba-dulce tratează gâtul inflamat, tusea și febra, având și proprietatea de a elibera de mucus pasajele nazale.
Binefăcătoare în afecțiuni oculare externe
De asemenea, grație unor proprietăți calmante și antiinflamatoare, planta este administrată, sub formă de ceai, împotriva sângerărilor uterine postnatale. Infuzia se prepară din o linguriță cu iarbă-dulce uscată la o cană cu apă clocotită. Se lasă la infuzat zece minute, apoi se poate consuma. Administrată la recomandarea și în dozele prescrise, iarba-dulce are efect și împotriva bolilor venerice. Extern, planta este utilizată, sub formă de decoct, pentru clătirea părului după spălare, întrucât combate căderea și întărește rădăcina firului de păr, precum și pentru a trata anumite afecțiuni oculare, în special infecții provocate de agenți patogeni. În același timp, uleiul de iarbă-dulce are efecte relaxante remarcabile, inducând o stare de calm și de concentrare și, totodată, hidratând în profunzime pielea. Potrivit literaturii de specialitate, planta are capacitatea de a vindeca rapid mici leziuni superficiale ale pielii, inclusiv arsuri solare sau daune provocate de intemperii.