Main menu

header

784 6 1de Carmen Ciripoiu şi Carmen Bădulescu

Nelipsită din bucătărie, întrucât dă savoare mâncărurilor, ceapa este totodată și un medicament de excepție, iar mai nou cercetătorii au descoperit că e nevoie de doar o singură lună pentru a se vedea efectele acestei minunate legume. Iată ce afecțiuni puteți trata cu suc de ceapă.

Calmează crizele de tuse

Din cele mai vechi timpuri, ceapa a fost considerată unul dintre leacurile imbatabile în tratarea problemelor respiratorii, inclusiv a răcelilor și tusei, iar în formă crudă este un excelent expectorant. Pe de altă parte, tot ceapa conține flavonoide, cu excelente virtuți în bolile de inimă, colesterol, diabet și artrită. La primele semne de probleme respiratorii, faceți un amestec din trei cepe, doi căței de usturoi, sucul unei lămâi și o lingură cu miere. Decojiți ceapa și tăiați-o în mai multe bucăți, apoi introduceți în blender. Adăugați usturoiul și zeama de lămâie și veți obține o pastă mai groasă care se va stoarce foarte bine, iar sucul se va pune într-un borcan de sticlă. Dacă doriți, puteți îndulci cu miere. Se consumă una-două linguri pe zi. Preventiv, se ia o lingură la 24 de ore.

Vă scapă de infecțiile faringiene

784 6 2În cazul în care suferiți de crize de tuse și chiar astm bronșic, dar și împotriva infecțiilor faringiene, sucul de ceapă vă este un bun prieten. Tot ce trebuie să faceți este să stoarceți ceapa cu ajutorul storcătorului electric sau să radeți ceapa pe răzătoarea mică, apoi să o stoarceți folosind un tifon steril. Se administrează 100-200 ml suc de ceapă pe zi. Dacă aveți circulația periferică deficitară sau suferiți de varice, tot sucul de ceapă este cel care vă rezolvă problemele, prevenind și eliminând blocajele în fluxul de sânge. Luați un kilogram de ceapă roșie, introduceți la storcător până se transformă în suc, apoi amestecați cu 300 g miere. Puneți compoziția într-un vas de sticlă și păstrați la frigider, dar nu mai mult de șapte zile. Se consumă 50 ml înainte sau după mese. Cura durează o lună.

Ajută la creșterea părului, înlăturând alopecia

Și tot sucul de ceapă este, potrivit specialiștilor, unul dintre leacurile cu eficiență maximă în prevenirea căderii părului. În acest sens, amestecați două lingurițe cu miere cu câteva picături de ulei esențial de rozmarin sau lavandă, apă de trandafir, suc de lămâie și, bineînțeles, suc de ceapă. Masați rădăcina părului cu acest amestec timp de zece minute. Se lasă să acționeze trei-patru ore, perioadă în care părul trebuie să fie acoperit cu o cască și în final se spală în mod obișnuit. Tratamentul se face de două ori pe săptămână, timp de două luni. Sucul de ceapă nu doar că hrănește foliculii, dar distruge și bacteriile sau infecțiile cu ciuperci, îndepărtând totodată mătreața și mâncărimile. Dacă aveți probleme cu uscăciunea scalpului, faceți un amestec dintr-un sfert de pahar cu suc de ceapă şi o lingură cu miere. Consumați intern acest produs, iar pentru efect maximum, aplicați și pe păr, masând timp de un sfert de oră scalpul, apoi lăsați să acționeze 30-40 de minute. La fel de utilă vă este și următoarea rețetă: trei linguri cu suc de ceapă se amestecă foarte bine cu o lingură cu ulei de cocos şi o lingură cu ulei de măsline. Acest produs se întinde pe păr de trei ori pe săptămână și se lasă să acționeze 20-30 de minute.

Conţine catalaza, antioxidantul-minune

784 6 3Potrivit unor studii recente realizate de cercetătorii britanici de la Universitatea Bradford, părul alb apare pe fondul descreşterii catalazei, un antioxidant natural şi a creşterii peroxidului de oxigen. Surprinzător, catalaza se poate găsi în banalul suc de ceapă. Drept urmare, atunci când este aplicat pe păr, acesta acționează ca un scut împotriva apariției firelor albe. Dar odată ce veți folosi pe podoaba capilară remediul cu suc de ceapă, veți observa că și firul devine mai rezistent, iar părul începe să aibă mai mult volum și un aspect strălucitor. E foarte important de știut că înainte de a începe tratamentul, să puneți puțin suc de ceapă pe o porțiune mică de piele, pentru a preveni eventualele alergii. Dacă lucrurile decurg normal, atunci aplicați pe păr și masați ușor, apoi lăsați să acționeze aproximativ o oră. Ulterior, părul se va spăla. Tratamentul se realizează de două-trei ori pe săptămână, timp de două luni.

Elimină fără milă paraziţii intestinali

Tot sucul de ceapă este considerat un adevărat panaceu în lupta cu infecțiile urinare și renale, stimulând activitatea rinichilor, fiind de ajutor și doamnelor care suferă de dereglări hormonale. În cazul cistitelor recidivante, într-un pahar cu suc de morcovi puneți două linguri cu suc de ceapă și șase linguri cu suc de țelină. Cura este de două doze pe zi, tratamentul fiind util minimum două săptămâni. Puternic antiinfecțios, acesta elimină și paraziții intestinali. În acest sens, dizolvați două linguri cu suc de ceapă într-un pahar cu lapte. Consumați două doze dimineața și seara, pe stomacul gol. Tratamentul durează zece zile. Preventiv, se administrează copiilor expuși la infecţia cu paraziți intestinali o doză la patru zile. Și tot sucul de ceapă este util împotriva ascitei, caz în care se consumă zilnic jumătate de pahar cu lapte în care s-au dizolvat trei lingurițe cu suc proaspăt de ceapă.

Împotriva înțepăturilor de insecte dați o ceapă pe răzătoarea mică, iar sucul obţinut se foloseşte pentru masarea zonelor afectate

Vine de hac lupusului

Persoanelor care suferă de diabet li se recomandă să consume după masă, două linguri cu suc de ceapă, care vor fi diluate în jumătate de pahar cu suc de morcov. Cura durează trei săptămâni, apoi se poate relua după o pauză de șapte zile. În toată perioada în care faceți tratamentul, e indicat să vă verificați glicemia în mod regulat, pentru a ajusta doza de insulină folosită. Dacă aveți dereglări ale glandelor cortico-suprarenale, folosiți același tratament ca în cazul infecțiilor renale, dar aveți grijă să administrați o singură doză pe zi, în cure de două luni. Pentru a veni de hac psoriazisului, acneei, ezcemelor alergice, lupusului și bolilor autoimune, amestecați 40 ml ceapă cu 100 ml suc de țelină și 50 ml suc de ridiche neagră sau roșie. Din acest preparat, se administrează șase linguri, de patru ori pe zi. În cazul micozelor, alunițelor sau pistruilor, spălați zonele afectate de două ori pe zi cu suc de ceapă.