Main menu

header

796 8 3de Călin Popa şi Ştefania Băcanu

De secole, miraculosul ulei extras din semințele de ricin tratează și protejează, oferind organismului antioxidanți şi copuși antiinflamatorii care au dus acestui produs natural vestea de vindecător.

Combate constipația

Uleiul de ricin conține o concentraţie mare de acizi graşi nesaturaţi și are efecte benefice asupra organismului, ca tratament intern și extern, la recomandarea și în dozele prescrise. Cu un gust puternic, distinct, uleiul de ricin se utilizează ca tratament împotriva constipaţiei şi a paraziţilor intestinali. Pentru a scăpa de aceste probleme, de regulă este indicat să luaţi câte o linguriţă cu ulei în fiecare dimineaţă. Cura, foarte eficientă și fără efecte secundare, durează maximum trei zile. Împotriva paraziţilor intestinali, dimineaţa, pe stomacul gol, se iau câte 100 grame de seminţe de dovleac, după care se administrează una-două linguri cu ulei de ricin. Tratamentul se poate urma timp de şapte zile.

Înlătură eczemele

Folosit extern, uleiul de ricin este foarte eficient în durerile de sciatică. Pe o pânză curată se pune puţin produs şi se aplică pe zona dureroasă. Acoperiţi apoi cu un prosop încălzit în prealabil şi staţi astfel timp de 20 de minute. Procedura se poate repeta la fiecare două ore. De asemenea, uleiul de ricin este renumit pentru efectele împotriva suferințelor generate de artrită, inflamarea nervilor și calmarea durerilor musculare. Pe o pânză curată se pune puţin ulei de ricin şi se aplică pe zona dureroasă. Acoperiţi apoi cu un prosop încălzit în prealabil şi staţi astfel timp de 20 de minute. Procedura se poate repeta la fiecare două ore. În același timp, uleiul de ricin este o soluţie eficientă şi la îndemână şi în caz de iritații ale pielii, eczeme, degerături, arsuri, răni superficiale. În toate aceste cazuri, se recomandă ungerea zonelor afectate cu acest tip de ulei, care se îndepărtează dimineaţa cu săpun şi apă călduţă.

SFAT. Tratamentul împotriva căderii părului constă în masarea pielii capului cu ulei de ricin din abundenţă înainte de culcare, timp de trei zile pe săptămână; a doua zi după aplicare, pielea capului trebuie bine spălată şi clătită din abundenţă.