Main menu

header

831 7 3de Călin Popa şi Adrian Pătrăuceanu

După ce secole la rând a fost umbrită de celebritatea grâului, secara a intrat în prim-planul atenției consumatorilor din toată lumea, pentru proprietăți remarcabile, deopotrivă nutriționale și terapeutice, confirmate de studii de anvergură ale specialiștilor.

Prelungeşte o vreme saţietatea

Cercetări de dată recentă au confirmat faptul că secara, o cereală cu aromă unică, puternică, este superioară grâului din mai multe puncte de vedere. În primul rând, făina de secară este mai sățioasă, fiind recomandată celor care sunt atenți la siluetă prin prelungirea sațietății, conține mai mulți nutrienți și, în ansamblu, este mult mai sănătoasă. Ca sursă excelentă de fibre, această cereală contribuie semnificativ la sănătatea sistemului digestiv, detoxifică și întreține peristaltismul intestinal, scade colesterolul și previne boala Crohn, prin susținerea producţiei de acid butiric, substanță necesară menținerii unui colon sănătos. În același timp, fibrele sunt esențiale pentru menținerea la cote normale a nivelului zahărului în sânge, astfel că această cereală este recomandată în dieta diabeticilor.

Regenerează celulele organismului

Secara este creditată de specialiști cu proprietatea de a combate pietrele la rinichi, a calcifierii încheieturilor, a artritei sau aterosclerozei, în general a afecțiunilor generate de toxinele neeliminate din organism, care produc inflamații. În același timp, un consum regulat de secară a demonstrat o scădere a riscului de apariție a calculilor biliari. Un studiu publicat în Jurnalul American de Gastroenterologie confirmă faptul că femeile, cele mai predispuse persoane de a dezvolta astfel de formațiuni, pot preveni formarea calculilor biliari prin consumul alimentelor bogate în fibre insolubile, inclusiv secară. De asemenea, cercetări de anvergură au pus în evidență faptul că secara regenerează celulele corpului, întrucât cereala este o excelentă sursă de minerale. Pe direcția menținerii unei greutăți optime, secara se remarcă prin instalarea mai rapidă a senzației de sațietate. Cercetările internaționale au demonstrat faptul că un consum de pâine de secară scade aportul caloric zilnic, cu unele rezultate atestând că această cereală poate menține sațietatea chiar și opt ore.

Secara ajută la prevenirea bolilor cardiace şi vasculare, reducând formarea de placă în vasele de sânge

Negresă cu ciocolată şi făină de secară

831 7 2Ingrediente: 175 g făină de secară, 50 g cacao pudră, 1/2 linguriță cu sare, 1/2 linguriță cu praf de copt, 200 g unt fără sare, tăiat cubulețe, 300 g ciocolată neagră, 150 g zahăr pudră, 220 g zahăr brun, 4 ouă mari, 1 linguriță cu extract de vanilie.

Mod de preparare: se preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius, se unge o tavă de prăjituri și se acoperă cu hârtie de copt. Într-un castron mare se combină făina de secară, pudra de cacao, sarea și praful de copt. Se pune laolaltă ciocolata și untul într-un vas rezistent la căldură, apoi acesta se așază într-o cratiță cu apă, la foc mic. Se amestecă încontinuu până la topirea celor două ingredient și se lasă compoziția să se răcească. Într-un alt castron se bat cu mixerul ouăle, zahărul și extractul de vanilie până când compoziția capătă o textură pufoasă, se toarnă treptat și ciocolata cu untul, apoi, cu ajutorul unei spatule, se încorporează compoziția uscată. Se amestecă până la omogenizare, se întinde aluatul obținut în tavă și se lasă la copt 25 de minute.