Main menu

header

876 6 1de Camelia Onciu

Rozmarinul este o plantă des utilizată în tratamente naturiste, dar și în cercetări științifice. Frunzele cu gust înțepător, ușor amar, sunt folosite ca mirodenie.

Agent antiinfecțios

Printre numeroasele beneficii ale rozmarinului se numără acela că are capacitatea de a crește secreția de bilă, accelerând astfel digestia dificilă. Acest ulei poate stimula eliberarea bilei, care este importantă în digestia grăsimilor, și vă poate activa propriile mecanisme de apărare antioxidantă pentru a vă proteja ficatul. Uleiul de rozmarin este antibacterian, capabil să lupte împotriva infecțiilor respiratorii și urinare. Poate ajuta la inhibarea creșterii anumitor tulpini de bacterii care provoacă toxiinfecții alimentare. Crește eficacitatea anumitor antibiotice. Folosind o doză mai mică de medicament, se reduc astfel efectele secundare. Rozmarinul și alte uleiuri esențiale pot slăbi pereții celulari ai bacteriilor rezistente la antibiotice. Nu numai că le dăunează, ci și permit antibioticelor să intre în celulele infectate.

Indicat pentru o memorie mai bună

876 6 2Planta conține acid carnosic, unul dintre cei mai buni captatori de radicali liberi, care are caracteristici antioxidante și antiîmbătrânire. Protejează creierul, ajutând la prevenirea degenerărilor neuronale în boala Alzheimer. În Grecia antică și Roma, se credea că rozmarinul întărește memoria. Cercetările indică faptul că inhalarea uleiului de rozmarin ajută la prevenirea descompunerii acetilcolinei, o substanță chimică a creierului importantă pentru gândire, concentrare și memorie.

Tratează alopecia

Uleiul de rozmarin tratează alopecia împiedicând ca un produs secundar al testosteronului să atace foliculii de păr, care este cauza acestei afecțiuni. În cadrul unui studiu, bărbații și-au masat scalpul cu ulei de rozmarin diluat de două ori pe zi, timp de șase luni. Au constatat creșterea de noi fire de păr și mai puține mâncărimi ale scalpului. Într-un studiu publicat în Archives of Dermatology, dintre persoanele cu alopecie care și-au masat scalpul cu uleiuri esențiale de rozmarin, cimbru și lavandă zilnic, timp de șapte luni, aproape jumătate dintre ei au constatat că a început să le crească părul. La persoanele sănătoase, uleiul de rozmarin, pe lângă volum, întărește firul de păr. Infuzia de rozmarin e ideală la clătire.

Alină durerile musculare și articulare

876 6 3În medicina populară, rozmarinul este utilizat ca analgezic ușor. Într-un studiu realizat pe supraviețuitorii unui accident vascular cerebral cu dureri de umăr tratați cu presopunctură și ulei de rozmarin timp de 20 de minute, de două ori pe zi, subiecții au constatat o reducere cu 30% a durerii. Cei care au primit doar presopunctură au avut o reducere cu 15% a durerii. Atunci când este aplicat extern, uleiul ameliorează durerile musculare și articulare, cum ar fi cele care însoțesc osteoartrita.

Încălzește picioarele reci

Dovezile preliminare sugerează că uleiul de rozmarin poate ajuta la reducerea inflamației țesuturilor. Când persoanele cu poliartrită reumatoidă au primit masaj de 15 minute la genunchi cu ulei de rozmarin, de trei ori pe săptămână, au constatat o scădere cu 50% a durerii inflamatorii la genunchi după două săptămâni, comparativ cu o scădere de 12% a celor care nu au primit uleiul. Circulația deficitară, adică degete reci de la mâini și de la picioare, chiar și în medii relativ calde - poate fi ameliorată cu ulei de rozmarin. Acest remediu cu costuri reduse poate ajuta prin dilatarea vaselor de sânge, încălzind astfel sângele. Utilizarea medicinală a rozmarinului câștigă mai multă acțiune la nivel mondial. În Germania, este aprobată pentru a trata durerile articulare și problemele de circulație.

Alungă anxietatea

Inhalarea aburilor cu ulei de rozmarin poate ajuta la reducerea anxietății. O cercetare recentă arată că studenții care au inspirat ulei de rozmarin dintr-un inhalator înainte și în timpul examenului au avut un puls cu aproximativ 9% mai scăzut decât ceilalți. Deoarece pulsul crescut reflectă stresul și anxietatea pe termen scurt, uleiul de rozmarin poate reduce în mod natural stresul. În plus, atunci când studenții au mirosit ulei de rozmarin timp de cinci minute, saliva lor a avut cu 23% mai puțin cortizol, hormonul stresului, cel care suprimă sistemul imunitar și dă insomnii.

Mai multă vigoare

În medicina populară, uleiul de rozmarin este folosit în mod obișnuit pentru oboseală. Un studiu a arătat că adulții tineri sănătoși care au inhalat ulei de rozmarin au raportat că se simt cu aproximativ 30% mai revigorați psihic și cu 25% mai puțin somnolenți față de cazul în care au inhalat un ulei placebo. Această creștere a vigilenței și a stării de spirit a corespuns cu modificări ale undelor cerebrale și creșteri ale ritmului cardiac, respirației și tensiunii arteriale. Aplicarea uleiului de rozmarin diluat pe piele poate oferi beneficii similare, deoarece poate ajunge la creier și pe această cale.

Util în cancerul de piele

Oamenii de știință investighează multe alte utilizări ale uleiului de rozmarin care se poate dovedi util în cancer, grație efectelor antioxidante și antiinflamatorii. Potrivit unui studiu efectuat pe șoareci, publicat în jurnalul Cancer Research, rozmarinul ar putea fi folosit în tratamente pentru cancerul de piele, ajutând la reducerea răspândirii celulelor canceroase. Studiul a constatat că extractul de rozmarin a ajutat la blocarea celulelor tumorale ale pielii. S-a descoperit, de asemenea, că extractele de rozmarin inhibă creșterea celulelor canceroase în carcinomul pulmonar.

Uleiul de rozmarin este puternic, utilizaţi doar câteva picături. Remediile cu rozmarin trebuie luate în doze mici. Evitaţi această plantă dacă sunteţi însărcinată sau alăptaţi, deoarece poate provoca un avort. Pacienţii cu hipertensiune arterială ar trebui să evite rozmarinul. Cereţi părerea unui medic dacă luaţi medicamente pentru diabet sau anticoagulante

Frunzele de rozmarin sunt folosite drept mirodenie pentru preparate culinare, dar şi pentru ceaiuri şi diferite suplimente alimentare

Decoctul este recomandat

Cel mai simplu mod de a utiliza rozmarinul este decoctul. Se fierbe 1 litru de apă cu 50 g flori de rozmarin timp de două minute. Apoi se lasă 15 minute. Se beau trei căni pe zi timp de șapte zile. Același preparat poate fi aplicat în comprese pentru articulațiile dureroase. Uleiul de rozmarin pentru masaj se prepară prin amestecarea următoarelor ingrediente: 5 picături de ulei esențial de rozmarin cu 1⁄2 litru de ulei de măsline. Se masează de două-trei ori pe zi.

Aromoterapie

876 6 4Uleiul de rozmarin poate fi inhalat sau aplicat local. Cel mai simplu mod de a inhala ulei de rozmarin este să deschideți sticla și să inspirați. Alternativ, puteți pune câteva picături pe o cârpă sau un șervețel și să-l țineți lângă față. Mai puteți folosi difuzoare de aromoterapie, care distribuie uleiul esențial în aerul din jur.

Aplicații locale

Rozmarinul și alte uleiuri esențiale sunt absorbite cu ușurință în fluxul sangvin atunci când le aplicați pe piele. Se recomandă diluarea uleiurilor esențiale cu un ulei purtător neutru, cum ar fi uleiul de jojoba (trei-șase picături de ulei esențial per o linguriță cu ulei de jojoba). Acest lucru ajută la prevenirea iritațiilor. Odată diluat, aplicați uleiul pe picioare sau pe mușchiul dureros. Apoi, masați până intră în piele. Evitați rănile și ochii.