Main menu

header

898 7 1de Roxana Istudor şi Sorin Dumitrescu

Plantă cu proprietăți remarcabile, sângerul este utilizat de secole în terapia naturistă, pentru ameliorarea unor afecțiuni răspândite. Administrate în dozele prescrise de un specialist, preparatele acestui arbust au un binemeritat renume de vindecători.

Combate inflamațiile

Pe lângă calitățile sale ornamentale, sângerul stă la loc de frunte pe lista farmaciei naturii. Scoarța și fructele plantei au demonstrat un conținut semnificativ de tanin, substanță creditată cu proprietatea de a combate inflamațiile din corp. În același timp, preparatele pe bază de fructe de sânger, administrate la recomandarea și în dozele prescrise de un specialist (planta are anumte părți toxice), au proprietăți antipiretice impresionante, ajutând la reducerea febrei, notează natureword.com. Planta se poate administra sub formă de extract din muguri de sânger, 2-3 ml, diluat în puţină apă, o dată pe zi, înainte de masă. În același timp, extern, sângerul este de ajutor în cazuri de dermatoză. Se prepară un decoct din scoarţa arbustului, în proporție de 5 grame la 250 ml apă. După fierbere, infuzare și răcire, se aplică local.

Echilibrează digestia

Preparatele obișnuite din sânger au efecte pozitive asupra digestiei. Astfel, practicile medicale tradiționale recomandă consumul unei cantități mici de fructe ale arbustului, pentru echilibrarea procesului de digerare a hranei. De asemenea, în caz de diaree, se prepară un decoct dintr-o lingură cu scoarţă uscată şi mărunţită la 300 ml apă. Se fierbe până ce se evaporă cam o treime, apoi se strecoară şi se consumă. În același timp, planta poate fi folosită ca emetic natural, inducând vărsături în cazul în care au fost ingerate alimente sau substanțe toxice. Totodată, potrivit studiilor de specialitate, sângerul are proprietăți de hepatoprotector natural. Consumate în cantități mici, fructele arbustului susțin sănătatea ficatului și procesele complexe de la nivelul acestui organ.

Preparatele pe bază de sânger susțin funcționarea corectă a sistemului cardiovascular