Main menu

header

905 7 1de Daria Mândru şi Adrian Pătrăuceanu

Nu degeaba e fructul de avocado tot mai faimos și tot mai utilizat. Acest fruct zgrunțuros pe dinafară și untos pe dinăuntru e plin de nutrienți excelenți pentru sănătatea dumneavoastră. Avocado asigură 11% din necesarul zilnic de fibre și are aproape 20 de vitamine și minerale, printre care potasiu și acid folic.

Scade colesterolul „rău”

Noi studii arată că un avocado mâncat în fiecare zi poate ajuta la scăderea colesterolului „rău” (LDL), la adulții supraponderali. Alte cercetări anterioare sugerează că un consum regulat de avocado poate contribui la prevenirea sindromului metabolic. Conform specialiștilor, între 40% și 46% dintre adulții de pe planetă au combinația de factori de risc de boli metabolice și cardiovasculare numită sindrom metabolic. Unii dintre acești factori sunt prezența de surplus de grăsime în zona mediană, niveluri scăzute de colesterol bun (HDL), glicemie crescută și hipertensiune. Datorită conținutului extrem de bogat de nutrienți și fitochimicale, s-a dovedit că fructele de avocado reduc mulți dintre acești factori de risc, ceea ce face din avocado un superfruct. Mai multe studii științifice bine documentate arată că o dietă bogată în avocado și grăsimea lui monosaturată pare să reducă colesterolul total, colesterolul nociv, LDL și poate, totodată, crește nivelul de HDL, colesterol bun. Aceasta e o dublă victorie. Și dacă mai aveți nevoie de motive în plus ca să căutați rețete cu avocado, cercetări în desfășurare arată o potențială legătură între consumul de avocado și sănătatea pielii, ochilor și chiar a încheieturilor.

Mai puțin predispuși la sindrom metabolic

Este evident că avocado aduce numeroase beneficii. Studiile arată că persoanele care mănâncă în medie jumătate de avocado pe zi, au în general o stare a sănătății mai bună. O altă cercetare recentă a arătat că persoanele care consumă frecvent avocado au parte de un aport mai mare de fibre, grăsimi benefice pentru inimă, vitaminele E și C și mai multe minerale. În același timp, au tendința de a consuma mai puțin zahăr și sare. E foarte posibil ca asta să însemne că cei care apelează cu regularitate la avocado, sunt în general adepții unei diete mai sănătoase. Iar acele modele de alimentație sănătoasă se reflectă și în aspect. Oamenii tind să aibă o greutate mai scăzută decât cei care nu consumă - cu aproximativ trei kilograme mai mică. În plus, au niveluri de insulină mai coborâte și sunt cu 32% mai puțin predispuși la sindrom metabolic.

Fructul de avocado nu este utilizat doar ca aliment, ci şi în industria cosmetică, medicină, iar în unele cazuri chiar şi în dulciuri

E recomandat să se consume o treime de fruct pe zi

Deși e o practică comună să se consume o jumătate de avocado odată, porția suficientă pentru o zi e, de fapt, o treime de fruct de avocado. Și există nenumărate moduri de a încorpora fructul de avocado în dieta zilnică. Încercați avocado pisat pus pe pâine prăjită sau amestecat în smoothie ca să le dea și o textură cremoasă, pus peste burgeri sau peste pește, amestecat în sosuri, ca înlocuitor de unt sau ulei când faceți produse de patiserie, sau pur și simplu mâncat cu lingurița direct din coajă.