Main menu

header

928 7 1de Nicoleta Tudorie şi Daniel Şuta

Fumărița, care se mai numește gușa porumbelului sau corcodan, este considerată o plantă-minune, pentru că tratează numeroase afecțiuni, grație conținu- tului ridicat de vitamina K și acizi organici. În scop terapeutic, se utilizează partea aeriană sau vârfurile înflorite, sub formă de infuzii, pulbere, extract sau tincturi.

Ameliorează gingivita

Fumăriţa este o plantă cu acţiune tonică, calmantă, antiinflamatoare, depurativă și diuretică. De aceea, este folosită în tratarea mai multor acțiuni, în special cele legate de sănătatea dinților și a gingiilor. Specialiștii recomandă gargara cu ceai de fumăriță, cât mai des posibil, minimum două-trei utilizări pe zi, timp de o săptămână. În cazuri severe, pacientul poate continua tratamentul până la o lună. Astfel, se prepară ceai sau infuzie din 25 g plantă proaspătă sau uscată, și 250 ml apă fiartă. Se lasă la răcit, apoi se ia câte o gură și se clătește cavitatea bucală de câteva ori. De preferat chiar să se țină lichidul în gură două-trei minute. După utilizare, nu consumați nimic jumătate de oră. Astfel, planta își va face efectul împotriva aftelor bucale, a gingivitei în fază incipientă și a sângerărilor. Tot în uz extern, planta, sub formă de ceai, se folosește pentru tratarea eczemelor sau a petelor lăsate de coșuri. În fiecare dimineață, timp de șapte zile, se spală fața sau se tamponează cu ceai de fumăriță. La nevoie, se continuă tratamentul până la vindecare.

Adjuvant în infecţiile urinare

Fumăriţa ajută la încetinirea procesului de îmbătrânire prematură, dacă se consumă câte o cană cu ceai pe zi, seara, înainte de culcare, timp de o lună întreagă, în două-trei cure pe an, cu o pauză de cel putin 40 de zile. De asemenea, în cazul bolilor hepatobiliare, renale, obezitate, constipaţie sau febră, fumărița se utilizează sub formă de decoct, preparat din două linguri cu rădăcină uscată și 250 ml apă. Se fierb trei-patru minute și se consumă îndulcit cu o linguriță cu miere. Administată în fiecare zi, cu 30 de minute înainte de fiecare masă, timp de o lună, fumărița ajută persoanele care vor să slăbească, pentru că le taie pofta de mâncare și de dulce, în particular. Datorită proprietăţilor bactericide, fumăriţa tratează şi infecţiile urinare, calmând simptomele şi împiedicând dezvoltarea agenţilor patogeni care favorizează apariţia acestor afecţiuni. Se recomandă decoctul din plantă, câte o cană pe zi, seara, înainte de culcare sau băi locale minimum şapte zile.

PONT. În tratamentul afecţiunilor de piele, se folosesc comprese înmuiate în infuzie de flori uscate, iar în combinație cu două-trei picături de ulei esențial de patchouli, ajută la estomparea ridurilor fine.

Fumărița este un remediu excelent în caz de hipertensiune arterială, digestie lentă, constipație și aritmie cardiacă

Relaxează inima

Fumărița este una dintre plantele pe care le vedem peste tot, la marginea drumului, dar despre ale cărei proprietăți nu se știu multe lucruri, cum ar fi efectele terapeutice. De exemplu, pulberea de fumăriță este un tratament excelent în afecțiunile inimii, acționând ca un relaxant miocardic. Dacă este combinată cu traista-ciobanului, fumărița reglează tensiunea arterială, fluidizează sângele, optimizează funcția cardiacă și ajută la combaterea aterosclerozei. Se zobesc 20 g plantă uscată bine, cu ajutorul râșniței, până se obține o pulbere fină. În fiecare dimineață, pe stomacul gol, se consumă un vârf de linguriță care se ține sub limbă până se topește. Procedeul se repetă zece zile consecutiv, în câte două, trei cure pe an, cu pauză de două luni între ele.