Main menu

header

963 8 1de Roxana Istudor şi Carmen Bădulescu

Cu pulpa sa cremoasă și dulce, cherimoya este, la prima degustare, un fruct delicios. Dar acest rod al naturii este și un mare susținător al stării de sănătate, întrucât nutrienții pe care îi conține sunt dintre cei mai importanți pentru buna funcționare a metabolismului.

Luptă cu radicalii liberi

Datorită texturii sale deosebite, cherimoya se servește în multe cazuri rece, ca o cremă. Pe lângă gustul deosebit, fructul se remarcă prin aportul de fibre, vitamine și minerale. În aceste condiții, potrivit literaturii de specialitate, prezența cherimoya în dietă susține imunitatea, reduce inflamațiile și promovează sănătatea organismului. În primul rând, cherimoya este încărcat cu antioxidanți (acid kaurenoic, flavonoide, carotenoide și vitamina C), care luptă împotriva radicalilor liberi din corp, compuși nocivi ce generează stresul oxidativ asociat cu multe boli cronice.

Previne cataracta

Carotenoizii din cherimoya au vădit, pe parcursul unor cercetări extinse, faptul că au proprietatea de a îmbunătăți sănătatea ochilor și de a scădea riscul de degenerescență maculară legată de vârstă, precum și de cataractă, care cauzează pierderea vederii. Revizuirea mai multor studii a relevat faptul că persoanele cu cele mai mari niveluri de carotenoizi în sânge au înregistrat un risc cu 27% mai scăzut de a dezvolta această afecțiune. Pe de altă parte, cherimoya este o sursă excelentă de vitamina B6, care joacă un rol important în crearea neurotransmițătorilor serotonină și dopamină, ce reglează starea de spirit. Dat fiind faptul că nivelurile scăzute ale vitaminei B6 din sânge au fost legate de oamenii de știință de instalarea depresiei, în special la adulții în vârstă, consumul de cherimoya este creditat cu proprietatea de a preveni această afecțiune mintală atât de răspândită.

Stabilizează tensiunea arterială

Consumul de cherimoya reglează tensiunii arteriale, prin aportul de potasiu și magneziu. Aceste două minerale favorizează dilatarea vaselor de sânge,  diminuând riscul de accident vascular cerebral. În cadrul studiilor s-a observat că fiecare aport suplimentar de 100 mg magneziu pe zi a generat o scădere de cinci procente a pericolului creșterii tensiunii arteriale peste limitele normale.

Cherimoya este un fruct delicios, foarte important pentru buna funcţionare a metabolismului

Cherimoya poate fi consumat crud, în salate de fructe sau smoothie-uri, precum și gătit, în diverse rețete de dulciuri

Inhibă replicarea celulelor canceroase

O singură porție de cherimoya aduce organismului aproape jumătate din necesarul de fibre alimentare. Pe lângă faptul că acestea stimulează peristaltismul și detoxifică în mod natural, hrănesc bacteriile bune din intestine, ceea ce are ca efect o bună digestie, o absorbție optimă a nutrienților și o stare generală bună, întrucât sănătatea microbiomului a fost legată, după numeroase cercetări, inclusiv de echilibrul psihic. Totodată, consumul de cherimoya protejează de afecțiuni inflamatorii ale tractului digestiv, cum sunt boala Crohn și colita ulceroasă. De asemenea, antioxidanții din cherimoya sunt studiați intens din perspectiva combaterii cancerului. Un studiu de laborator a constatat că epicatechina din fruct poate inhiba replicarea celulelor în tratamentul cancerului de vezică urinară, iar catechinele au oprit creșterea celulelor canceroase de sân.