de Roxana Istudor şi Carmen Bădulescu
Plantă aromatică de excepție, care crește doar în zonele muntoase ale Cretei, dictamnus este considerat un vindecător de renume din vremuri străvechi, când era folosit ca panaceu pentru numeroase boli, iar faima sa continuă și astăzi.
Elimină dezechilibrele intestinale
Prezent pe scară largă în gastronomia mediteraneană, dictamnus, aflat pe lista roșie a speciilor amenințate cu dispariția, face parte din salate, tocane și alte diverse meniuri, cărora le conferă un gust unic și deosebit de parfumat. Pe de altă parte, această plantă a fost folosită în medicina tradițională secole la rând, fiind creditată cu proprietatea de a atenua disconfortul digestiv. Cercetările moderne au identificat prezența substanței care generează acest efect benefic - carvacrolul, ingredient care contribuie la eliminarea dezechilibrelor intestinale. De asemenea, uleiurile esențiale din dictamnus ajută organismul să producă mai multe enzime la nivelul stomacului.
Inhibă proliferarea E.coli
Flavonoidele din dictamnus au fost asociate de unele studii cu reducerea inflamației, ceea ce recomandă planta pentru atenuarea rigidității articulațiilor afectate de artrită. De asemenea, un alt studiu de laborator a evidențiat faptul că uleiul de dictamnus poate inhiba proliferarea unor germeni din categoria celor mai periculoși, cum sunt E.coli sau Salmonella. De asemenea, planta poate ajuta la eliminarea toxinelor și bacteriilor din sistemul urinar, deoarece acționează ca diuretic. La rândul lor, polifenolii din dictamnus diminuează efectul radicalilor liberi, aceștia fiind agenți binecunoscuți ai incidenței bolilor cronice și îmbătrânirii premature. De exemplu, prezența dictamnus în dietă previne afecțiunile cardiovasculare prin beneficiile pe care le aduce circulației sangvine, iar antioxidanții din plantă sunt studiați din perspectiva combaterii cancerului.
Combate tusea și răceala
Atât calitățile antioxidante, cât și efectele antimicrobiene fac din dictamnus un aliat al sistemului imunitar și implicit al luptei organismului cu bolile. De altfel, planta a fost folosită din timpuri străvechi în medicina tradițională pentru a combate tusea, răceala și simptomele astmului. Oamenii de știință contemporani au relevat faptul că uleiurile din plantă calmează iritațiile la nivelul plămânilor, contribuind la atenuarea amintitelor simptome. În aceste cazuri se poate recurge la infuzia de dictamnus, preparată din o linguriță cu plantă uscată la o cană cu apă clocotită. Lichidul se strecoară după zece minute în care a stat acoperit și se consumă, eventual îndulcit cu miere.
Uleiurile esenţiale de dictamnus scad riscul de infectare a rănilor şi accelerează vindecarea acestora
Menţine sănătatea gingiilor
Dat fiind faptul că are capacitatea de a relaxa musculatura încordată, dictamnus a fost folosit prin tradiție pentru diminuarea crampelor menstruale, atenuând durerile și disconfortul. De asemenea, date fiind proprietățile sale antimicrobiene, planta este prezentă, ca extract, în numeroase formule de apă de gură, întrucât elimină bacteriile din cavitatea bucală, menținând sănătatea gingiilor și dinților. Totodată, o altă utilizare extinsă a plantei este în aromoterapie - parfumul său inconfundabil, foarte plăcut, face din dictamnus un aliat al instalării stării de calm și a somnului odihnitor.