de Georgiana Mihalcea
Frunzele de Costus igneus conțin acid corosolic ce ajută la generarea insulinei, singurul re- mediu pentru tratarea diabetului, întărind celulele beta pentru acumularea acestei substanțe salvatoare în corpul uman. Pe lângă proprietățile antidiabetice ale Costus igneus, unii cercetători au demonstrat că această plantă posedă multe proprietăți farmacologice: diuretice, hipolipidemiante, antimicrobiene, antioxidante și anticancerigene.
Tratează diabetul
Numele acestei plante în sine dezvăluie că este cel mai popular remediu pentru a trata diabetul prin reducerea eficientă a nivelului de zahăr din sânge, un element destul de periculos pentru sănătate, deoarece poate cauza funcționarea defectuoasă a unor organe și, de asemenea, poate afecta fluxul de nutrienți din organism. Consumul regulat de frunze de insulină duce la evitarea acestor probleme și, de asemenea, poate preveni bolile cronice. Eficiența frunzelor de Costus igneus în tratarea diabetului a fost dovedită de peste 15 studii clinice. Decoctul reprezintă cel mai bun leac. Pentru a-l prepara, se fierb câteva frunze de plantă de insulină timp de zece minute. Apoi se strecoară și licoarea obținută se bea de două ori pe zi, pentru a obține rezultate bune.
Oferă o asimilare mai bună a grăsimilor
Frunzele plantei de insulină nu numai că reduc nivelul zahărului din sânge, ci și pe cel al colesterolului. Și asta deoarece Costus igneus are un conținut solubil în apă care încetinește absorbția glucozei în sânge din sistemul digestiv. Va oferi o mai bună asimilare a grăsimilor reducând nivelul de colesterol din sânge. De ce este important acest lucru? Deoarece colesterolul crescut poate duce, în timp, la accident vascular cerebral, atac de cord sau chiar cancer. Colesterolul este o problemă majoră pentru sănătatea umană, iar consumul regulat de frunze de Costus igneus va crește calitatea vieții fiecăruia dintre noi. Același decoct reprezintă un remediu ideal și pentru hipertensiunea arterială, care vă poate pune viața în pericol. Pacienții cu acest diagnostic neținut sub control riscă să sufere un infarct miocardic sau accident vascular cerebral.
Acționează ca un prebiotic natural
Planta de insulină are mai multe vitamine, dar și alte componente complexe care ajută la buna funcționare a sistemului digestiv uman. De asemenea, contribuie la absorbția corectă a tuturor nutrienților din alimente. În plus, frunzele sale au un nivel ridicat de fructoză, ce sprijină funcționarea optimă a colonului. Consumul frunzelor va ușura și procesul de excreție. Este recomandat să mestecați una sau două frunze de plantă de insulină zilnic sau să beți decoct după masă, timp de o lună.
Un studiu asupra extractului etanolic al plantei de insulină demonstrează că are și proprietăți anticancerigene
Menţine sănătatea vezicii urinare
Problemele vezicii urinare pot fi cauzate de hidratarea incorectă sau de infecția cu virus în tractul urinar. Compușii diuretici din planta de insulină ajută la îmbunătățirea sănătății acestui segment esențial din organism. Ceaiul făcut din frunzele unei plante reglează procesul de urinare. Este bine de luat înainte de culcare, deoarece menține funcționarea corectă a vezicii urinare noaptea și o elimină sănătos în fiecare dimineață. Frunzele plantei de insulină au în mod natural proprietăți antioxidante, ce stimulează automat sistemul imunitar prin eliminarea radicalilor liberi din organism. Vă puteți începe ziua cu o cană cu ceai de Costus igneus îndulcit cu miere, pentru a ține bolile cronice departe.