de Roxana Istudor şi Adrian Barna
Arbore veșnic verde originar din Asia, kalantas a fost folosit în mod tradițional secole la rând în scopuri medicinale. Cercetările moderne au evidențiat o serie de beneficii pentru sănătate ale acestei plante exotice.
Scade febra
Kalantas furnizează meniurilor asiatice lăstari, frunze, flori și scoarță. Dincolo de prezența în diverse preparate, una dintre cele mai populare utilizări ale plantei este pentru reducerea febrei. Oamenii de știință au confirmat faptul că acest efect se datorează prezenței în scoarța copacului a unor alcaloizi importanți, care pot ajuta la scăderea temperaturii corpului și la ameliorarea simptomelor asociate, cum ar fi durerile de cap și tensiunea musculară. De altfel, kalantas a fost folosit în mod tradițional ca remediu pentru migrene, întrucât conține salicină, un analgezic natural care se găsește și în aspirină. În același timp, frunzele acestui copac au un renume bine consolidat pe direcția vindecării rănilor și combaterii inflamațiilor la nivelul pielii. Aplicate local, sub formă de cataplasmă, pe zone cu iritații, aceste frunze contribuie la calmarea și refacerea pielii.
Inhibă dezvoltarea bacteriilor agresive
Scoarța de kalantas are în compoziție anumiți compuși care pot ajuta la promovarea relaxării și astfel este folosită ca remediu în cazuri de anxietate. Cu efectul său ușor sedativ, planta reduce tensiunea nervoasă și ajută la instalarea unui somn odihnitor. Pe de altă parte, oamenii de știință au pus în evidență faptul că preparatele pe bază de kalantas au proprietăți antimicrobiene, inhibând creșterea unor bacterii dintre cele mai agresive, cum sunt Staphylococcus aureus și E.coli. Totodată, cercetări recente au evidențiat faptul că scoarța arborelui are proprietăți antidiabetice, care pot ajuta la gestionarea nivelului de zahăr din sânge la persoanele cu această boală, prin îmbunătățirea sensibilității la insulină și reglarea metabolismului glucozei. De asemenea, planta a fost folosită secole la rând ca ajutor digestiv, preparatele din scoarță și frunze de kalantas dovedindu-se eficiente în tratamentul diareei și constipației.
Seminţele de kalantas pot fi prăjite şi folosite ca înlocuitor pentru boabele de cafea