Main menu

header

de Elena Nedelcu

Remediile naturiste au mare căutare în zilele noastre. Sunt mult mai ieftine şi mai practice faţă de produsele gata preparate şi îmbuteliate, dar şi mult mai ecologice şi mai sigur de folosit. De exemplu, ce s-ar putea întâmpla dacă folosiţi oţet din cidru de mere? Nimic rău, în schimb veţi avea o multitudine de beneficii atât de ordin cosmetic, cât şi de sănătate. Ceea ce trebuie precizat este faptul că oţetul este un produs complet natural, pe care îl puteţi realiza şi în casă. Pentru a şti cum să îl utilizaţi, vă dăm câteva sfaturi utile.

Tonic natural pentru ten
Pentru a scădea cu fiecare zi ce trece consumul de produse chimice, trebuie să ne folosim cât mai mult de ceea ce ne-a dat natura. Unul dintre aceste produse este mărul. Stors şi pus la fermentat se transformă în oţet din cidru de mere, un remediu natural greu de lăsat la o parte. Pe vremuri, secretul frumuseţii era să te cheme Cenuşăreasa şi să ai o naşă bună care să te transforme dintr-o femeie obişnuită într-o adevărată doamnă. Acum, în schimb, nu aveţi nevoie decât de acest produs.
Pentru un păr strălucitor şi sănătos în mod natural, clătiţi-l după şamponare cu un amestec realizat dintr-o cană cu apă rece şi două linguriţe cu oţet. Acest tratament se poate urma de mai multe ori pe săptămână, ajutând şi la menţinerea sănătoasă a scalpului. Ştiaţi că oţetul din cidru de mere poate ajuta şi la reglarea PH-ului pielii? Diluaţi o parte oţet cu două părţi apă şi veţi realiza un tonic pentru ten. Întindeţi acest amestec pe faţă, cu ajutorul unui disc demachiant, noaptea, după ce v-aţi curăţat tenul, dar şi dimineaţa, înainte de a aplica crema. Persoanele în vârstă care au pete de bătrâneţe, le pot trata prin aplicarea oţetului din cidru de mere nediluat direct pe suprafaţa în cauză. Lăsaţi să acţioneze toată noaptea, şi dimineaţa veţi remarca faptul că petele s-au decolorat.

Îndepărtaţi senzaţia de oboseală!
Membrele umflate şi senzaţia de oboseală şi disconfort pot fi date uitării prin acţiunea relaxantă a unui masaj spa chiar acasă. Masaţi-vă mâinile şi picioarele obosite cu oţet, pentru a pune sângele în mişcare! Veţi observa cum acestea se eliberează de orice tensiune. Aveţi o piele sensibilă şi, de fiecare dată când vă duceţi la mare, în loc să vă bronzaţi, vă ardeţi? Noi venim cu o soluţie ce vă va calma arsurile şi va stopa durerile. Adăugaţi o ceaşcă de oţet de cidru din mere în cada de baie, înmuiaţi-vă cam zece minute şi veţi observa că pielea se va reface rapid.

Slăbiţi vizibil, dar sănătos
În curele de slăbire se recomandă consumul de astfel de oţet, deoarece este considerat un adevărat devorator de grăsime, dar şi reduce în mod semnificativ senzaţia de foame. Pentru a vă menţine greutatea ideală, adăugaţi două linguri cu oţet la 0,250 litri de apă şi beţi înainte de fiecare masă. Efectul diuretic pe care îl are este un alt factor important al pierderii în greutate, deoarece acesta permite eliminarea lichidelor din corp şi curăţarea organismul de toxine.

Cum să îl realizaţi în casă

Pentru a produce oţetul din cidru de mere, adică din suc de mere şi nu din fruct, aveţi nevoie doar de nişte mere, un borcan, îndemânare şi multă răbdare. Alegeţi fructe coapte şi cât mai zemoase, curăţaţi-le şi daţi-le pe răzătoare! După ce le-aţi ras, puneţi-le într-un tifon şi stoarceţi-le bine, pentru a ieşi cât mai mult suc. Acesta se va depozita într-un borcan steril. La fiecare litru de suc stors adăugaţi 140 g de miere şi un pahar cu drojdie de vin. Acoperiţi borcanul cu tifon fără a-l închide ermetic, înveliţi-l cu hârtie închisă la culoare şi lăsaţi-l la cald timp de 60 de zile, într-un loc ferit de lumină. Când este gata îl veţi decanta în sticle, pe care le veţi închide ermetic şi îl veţi întrebuinţa aşa cum veţi dori.