de Cătălina Tăgârţă
Mangosteen sau Garcinia mangostana este un arbore tropical veşnic verde, originar din Indonezia. Fructele acestuia au coaja roşie, miezul parfumat, cu aromă de lămâie şi piersică şi cu gust dulce-astringent. Mangosteenul conţine substanţe cu acţiune puternic antiinflamatorie, ce luptă împotriva diverşilor agenţi patogeni, neutralizează radicalii liberi şi reduc inflamaţiile, durerea şi febra.
Susţine sistemul vascular
Fructul a fost utilizat timp de multe secole în medicina populară din ţările Asiei, din insulele Pacificului şi din India. Conform cercetărilor efectuate în ultimii 30 de ani, acesta se află pe primul loc în clasamentul fructelor cu acţiune antiinflamatorie din întreaga lume. Mangosteen are efecte benefice în cazul persoanelor afectate de boli cardiovasculare, el protejând muşchiul inimii şi menţinând funcţionarea normală a sistemului vascular. De asemenea, este util în tromboze, arteroscleroză, nivelul ridicat al colesterolului şi al trigliceridelor şi hipertensiune arterială.
Fructul reduce nivelul glicemiei în diabetul de tip II, eficientizând acţiunea insulinei. Pentru asta însă, trebuie consumat în mod constant fie ca atare, fie sub formă de suc.
Ideal în caz de diaree, dar şi de constipaţie
În plus, mangosteen contribuie la o bună funcţionare a intestinului gros, deci e ideal în caz de diaree şi constipaţie, grăbeşte vindecarea ulcerului, reduce cantitatea de acid în refluxul gastroesofagian, e util în boala Crohn, colite şi alte afecţiuni inflamatorii ale tractului gastrointestinal.
Este recomandat şi în cazul bolilor sistemului respirator: astm, gripă, febră, dar şi în paralel cu tratamentul contra infecţiilor cu bacterii de tip Salmonela, Stafilococus aureus, virusuri, ciuperci sau paraziţi. Chiar şi în caz de glaucom sau cataractă se văd îmbunătăţiri dacă fructul e consumat în mod constant.
De folos celor care au Parkinson şi Alzheimer
Sucul obţinut din aceste fructe are efect antihistaminic, adică este util în caz de alergii, ajută la întărirea sistemului imunitar şi la o bună funcţionare a rinichilor. E recomandat persoanelor cu boli nervoase: Parkinson, Alzheimer, anxietate şi chiar demenţă. Foarte important: sucul de mangosteen are efect antiîmbătrânire, este util în acnee, dermatite şi psoriazis. Pentru menţinerea stării de sănătate este recomandată o cură cu suc sau fructe pentru cel puţin o săptămână. Sucul poate fi găsit la magazinele cu produse naturiste şi se iau două-trei linguriţe la un pahar cu apă, dimineaţa şi seara. Pentru afecţiuni mai grave se poate bea şi o sticluţă (330 de mililitri) cu suc pe zi în perioada dintre două testări, care poate fi de trei-patru săptămâni.
• Fructul mangosteen e util în curele de slăbire, dar şi în parodontoză şi gingii inflamate, fapt pentru care grăbeşte vindecarea după intervenţiile stomatologice.