de Carmen Ciripoiu
Nu ameţeşte, dar aduce arome unice şi sănătate din belşug. Ameliorează circulaţia sangvină, ţine cancerul deoparte, menţine sănătatea celulelor şi blochează parţial evoluţia maladiei Alzheimer. Mustul, vedeta toamnei, este ideal şi celor care suferă de constipaţie sau formaţiuni tumorale benigne.
Este revitalizant şi antiseptic
Potrivit unei legende din Orient, la început, mustul a fost considerat… otravă. Se spune că în perioada regelui persan Djemshid, după ce strugurii au fost storşi, mustul a fost aşezat în vase mari ce au fost depozitate în pivniţa regală. Cum mustul a început să fermenteze, sclavii care-l beau pe furiş s-au intoxicat cu dioxid de carbon. S-a creat astfel ideea că mustul e otrăvitor, iar regele a ordonat să fie consumat doar de prizonierii condamnaţi la moarte. Întâmplarea a făcut ca un sclav care dorea să se sinucidă să bea mai multe pahare cu must, aşteptându-şi sfârşitul. Rezultatul a fost uimitor, bărbatul trezindu-se dimineaţa plin de vigoare. Uimit de cele petrecute, regele însuşi s-a hotărât să guste din licoare şi a înţeles ce bogăţie are la îndemână. Mustul a fost ridicat atunci la gradul de medicamentul regelui. Mai târziu, renumiţi medici ai Antichităţii au prescris licoarea ca revitalizant şi antiseptic, fiind convinşi că mustul e mai sănătos decât apa.
Întăritor de excepţie pentru convalescenţi
O altă titulatură dată mustului a fost cea de lapte vegetal, datorită celor 900 de calorii conţinute de un litru de suc. Specialiştii afirmă că efectele benefice ale mustului se datorează unor substanţe de origine vegetală, cunoscute sub numele de vitamina P, cu proprietăţi antioxidante. Stimulent al activităţii renale, mult mai puternic decât atunci când sunt consumate doar boabele propriu-zise de struguri, mustul este recomandat cu succes în curele de dezintoxicare, persoanelor ce depun intense activităţi intelectuale, fiind, de asemenea, un întăritor de excepţie pentru convalescenţi. În cazul reumatismului şi al gutei se va face o cură de două săptămâni, perioadă în care se va bea zilnic în jur de 1,5 litri de must proaspăt, nefermentat. Efectele sale antiinflamatoare se vor vedea imediat. Asociată cu o alimentaţie bazată pe consumul de fructe şi legume, cura cu must are un efect mult mai puternic în vindecarea reumatismului, mai ales în tratarea formelor degenerative. Persoanele care suferă de obezitate pot apela cu succes la cura cu must. Se recomandă a se consuma între 1.000 ml şi 1.200 ml timp de o săptămână, dar cura se poate prelungi până la trei săptămâni, fără efecte adverse. Tratamentul este excelent şi pentru cei care suferă de surmenaj.
Recomandat în scleroză
Puterea vindecătoare a mustului s-a făcut remarcată şi în bolile infectocontagioase ca rujeola, scarlatina, difteria, gripa sau diferite tipuri de hepatite. În acest caz de recomandă o cură de o lună. În cazul hepatitelor, tratamentul se prelungeşte până la trei luni, efectele depurative, diuretice şi tonifiante ale mustului fiind remarcabile. În cazul acestor boli, ficatul şi organismul, în general, vor elimina toxinele şi se vor regenera rapid. Rezultate remarcabile le are minunata licoare şi în cazul sclerozei. Tratamentul va începe cu o jumătate de litru consumat zilnic, în trei reprize, cu o oră înainte de mesele principale. Ulterior, cantitatea va creşte progresiv şi va ajunge la doi litri zilnic după două săptămâni de cură. Aceşti doi litri vor fi băuţi timp de trei zile, fără a se mânca altceva. După aceea, consumul de must va descreşte tot progresiv. Persoanelor care au suferit intoxicaţii le este indicat consumul a trei ceşti cu must în fiecare zi, între mese, lichidul ajutând la eliminarea din organism a toxinelor. Problemele legate de bolile prostatei cedează, de asemenea, dacă se va consuma un amestec în părţi egale de must, morcovi, castraveţi, sfeclă roşie şi ţelină. Cura durează o săptămână.
De un real folos în constipaţie
Ca şi boabele de struguri, mustul are proprietăţi laxative excelente, cu rol de reglare a funcţiilor digestive. În cazul constipaţiei, tratamentul se va administra astfel: în prima zi se vor consuma 300 ml suc, apoi doza va creşte treptat. Pentru început se va mări cu 200 ml, apoi va ajunge până la 750-1.000 ml pe zi, timp de două-trei săptămâni. După această perioadă, consumul va scădea treptat. În tot acest timp, cantitatea de must băută se va împărţi în trei părţi şi se va consuma cu două ore înainte de masă. Pentru a combate rahitismul la copii sau întârzierile în creştere, specialiştii recomandă administrarea a cinci linguri cu must negru. Şi micuţii pot scăpa de constipaţie dacă vor consuma o linguriţă cu must după alăptare. Atenţie! De tratament pot beneficia doar copiii trecuţi de 5 luni! Femeilor care suferă de chisturi ovariene, fibroame uterine sau adenofibroame mamare li se recomandă, de asemenea, şase cure pe an cu must sau cu ulei de seminţe de struguri, câte 20 ml zilnic. Tratamentul durează o lună. Mustul este eficient şi în gingivite, care pot fi combătute prin clătiri locale. Foarte bogat în tanin, mustul din struguri negri este indicat şi persoanelor care au probleme cu vederea, contribuind la îmbunătăţirea acesteia. Pentru a pregăti organismul de iarnă, terapeuţii recomandă consumul a trei pahare cu must zilnic, timp de o lună. Nu în ultimul rând, mustul este un remediu de excepţie şi pentru persoanele care suferă de nefrite, ciroză, febră tifoidă, neurastenie, tuberculoză, enterocolite sau cistite. Ultimele studii au arătat faptul că mustul transformat în vin roşu poate vindeca de cancer mamar.
• Nu este recomandat persoanelor cu probleme de colon sau ciroză hepatică
Mustul poate fi folosit cu succes şi în tratamentele de frumuseţe. Reîmprospătarea tenului poate fi făcută cu ajutorul mustului aplicat pe o compresă şi apoi pe faţă. Sucul, pus pe tifon, ajută la refacerea pielii, iar cojile strugurilor îi redau elasticitatea. Potrivit nutriţioniştilor, capacităţile tonice sunt mai puternice la strugurii roşii decât la cei albi.
Stop acneei!
Mustul se poate folosi şi în tratarea acneei. În acest caz se va spăla partea afectată cu un tampon sterilizat, îmbibat în must de struguri albi. Se lasă să acţioneze zece minute, apoi se va curăţa pielea cu apă călduţă. Pentru eficacitate maximă se poate adăuga puţin bicarbonat de sodiu.
Cidrul, bun pentru hemoroizi
Chiar dacă nu e atât de cunoscut ca fratele său făurit din struguri, mustul de mere, cunoscut sub denumirea de cidru, este un leac imbatabil pentru hemoroizi, gută, reumatism sau constipaţie. Cidrul de mere este şi un mod eficient de a trata răcelile apărute în această perioadă a anului. Se vor consuma zilnic cantităţi mici de cidru, pe o durată de opt săptămâni. Masajul cu cidru este foarte bun pentru înlăturarea durerilor musculare şi articulare. În cazul gripei se vor folosi cataplasme cu cidru, care vor fi puse pe piept.
Atenţie
- Mustul trebuie pregătit în condiţii stricte de igienă
- Datorită conţinutului mare de zahăr, mustul se va consuma cu moderaţie de diabetici
- Ajută la distrugerea bacteriilor care provoacă bolile de plămâni
- Mustul se consumă doar în stare proaspătă!
- Se păstrează la rece doar în sticle, nu în bidoane de plastic