de Cătălina Tăgârţă
Dacă s-ar realiza un sondaj despre volbură în rândul românilor, cei mai mulţi ar răspunde că aceasta este o buruiană ce apare în culturile de cereale sau de legume. Din păcate, foarte puţini dintre aceştia ştiu că rochiţa-rândunicii, aşa cum mai este denumită această plantă medicinală, conţine cantităţi mari de vitamina C, fiind apreciată ca laxativ, colagog (favorizează evacuarea bilei în duoden) şi coleretic (stimulează secreţia biliară a ficatului).
Ceai amestecat cu zeamă de cartofi versus ulcer stomacal
În medicina populară, volbura era utilizată în tratamentul împotriva rănilor, negilor, ulcerului gastric, tusei, răcelii. Astfel, frunzele se puneau pe tăieturi, iar cu tulpina plantei se făceau băi contra răcelii. De asemenea, după ce erau zdrobite, acestea din urmă se mai foloseau pentru tratarea negilor şi bătăturilor, iar frunzele verzi se puneau pe furuncule, sub formă de cataplasmă, pentru a le grăbi coacerea. Acestea pot fi folosite local şi în caz de abcese, întrucât au rolul de a opri sângerarea, dar şi în caz de arsuri, a căror vindecare o grăbeşte.
Pentru a scăpa de tusea convulsivă, bătrânii foloseau ceai obţinut din o cană cu apă clocotită la o lingură cu plantă uscată, care se lasă la infuzat circa zece minute; iar în caz de ulcer stomacal, ceaiul era amestecat cu zeama obţinută în urma fierberii cartofilor.
Pulberea are rol antihemoragic
În prezent, planta cunoaşte utilizări şi în tratarea constipaţiei, colecistitei, afecţiunilor hepatice, balonărilor, crampelor intestinale. În acest scop, ceaiul de volbură trebuie băut dimineaţa, pe stomacul gol. Pentru constipaţie mai poate fi luată şi pulberea de volbură, tot dimineaţa, pe nemâncate. Pulberea se obţine prin măcinarea plantei uscate şi are şi rol antihemoragic dacă se administrează câte o linguriţă pe zi, amestecată cu miere.
Tinctura de volbură are aceleaşi rezultate ca şi ceaiul. Aceasta se prepară din 20 g plantă uscată la 100 ml alcool de 70 de grade. Se lasă la macerat zece zile, după care se pot lua câte trei-patru linguri pe zi, îndulcite cu miere (una dimineaţa, pe stomacul gol, iar următoarele înainte de mese).
Pont! Întrucât este un bun laxativ, ceaiul de volbură e indicat şi în timpul curelor de detoxificare.