Jneapănul (Pinus mugo) este arbust cu tulpină ramificată, ale cărui crengi stau culcate pe pământ. Arbustul are frunze sub formă de ace şi este des răspândit în regiunile alpine. Pinus mugo creşte ca tufiş în regiunile înalte de munte, deasupra zonelor în care se dezvoltă pădurile. Tot sub denumirea de jneapăn există şi Juniperus communis şi Pinus montana. Se mai cunoaşte şi sub denumirea populară de jep. Probabil că denumirile de Jepii Mari sau Jepii Mici (zone din Bucegi) nu vă sunt deloc străine. Acum veţi şti şi de unde vine numele lor.
Planta aromatică, numită popular Artemisia abrotanum, lemnul-Domnului, face parte din familia leguminoase. Extractele din tulpinile florifere tinere au acţiune antiseptică, expectorantă, tonică, antihelmintică, stomahică şi tonică. De asemenea, stimulează menstruaţia, digestia, funcţiile ficatului şi omoară viermii intestinali.
Fluturele de iarbă (Asclepias tuberose) este o plantă originară din America de Nord şi creşte uşor în solurile nisipoase şi însorite. Rădăcina este mare şi albă şi atinge până la un metru lungime. Tulpinile au culoarea galben-portocaliu, ajungând chiar şi până la roşu. Frunzele şi florile plantei nu conţin niciun pic de lapte sau de suc. Seminţele sunt foarte delicioase dacă le adăugaţi în mâncare, gustul fiind asemănător cu al mazării. Numele de fluture îi este dat deoarece produce un grad semnificativ de nectar.
Mielărea sau Vitex agnus castus, cum este numită ştiinţific, este o plantă medicinală, ce stimulează fertilitatea. Este folosită de foarte multă vreme, fiind de ajutor în sindromul premenstrual, dezechilibre hormonale sau boli de piele.
Acest copac, ce creşte de obicei pe malul apelor, nu este doar decorativ, ci este utilizat şi în tratamentul anumitor boli. De la salcie (Salix alba) se foloseşte scoarţa (Cortex salicis), ce conţine o cantitate foarte mare de compuşi salicilici şi taninuri, precum şi ceară, răşini şi oxalaţi. Această scoarţă se recoltează de pe ramurile de doi, trei ani, prin jupuire în fâşii. 
Arctium lappa sau brusturele cu scaieţi, după cum este el cunoscut popular, este una dintre cele mai bune plante medicinale utilizate în tratarea diabetului şi a unor forme de cancer. 
În această perioadă a anului, tot mai multe persoane tuşesc. Fie din cauza unei răceli, fie din alte cauze, putem spune despre tuse că este un act reflex, ce nu poate fi stăpânit şi care este foarte deranjant. 
Turiţa-mare mai este numită şi iarba de friguri, fiind o plantă medicinală magnifică, numită în germană „regele tuturor plantelor”. Era cunoscută de vechii egipteni şi utilizată în multiple afecţiuni. Turiţa-mare are flori de culoare galbenă, în formă de stea, şi creşte în Europa prin livezi, tufişuri, margini de drum, păduri. Planta este intens utilizată din moşi-strămoşi în medicina naturistă, fiind renumită pentru proprietăţile sale antioxidante şi antiinflamatorii. Turiţa-mare avea calitatea de a neutraliza unele otrăvuri din acea vreme, dar era recomndată şi ca produs de întinerire. 
Aşa cum îi spune şi numele, acacia senegal este un arbore ce creşte în Africa, adeseori atingând o înălţime de maximum şase metri. Pomul are crengile ramificate, scoarţa sa fiind galbenă sau maro. Coloritul frunzelor este diversificat, de la cenuşiu la verde, ceea ce-l face ideal în peisagistică, mai ales că florile sale emană un miros foarte plăcut. Acacia este rezistent la temperaturi ridicate, nerezistând însă la îngheţ.
Dieta mediteraneană, bogată în fructe şi legume, contribuie la obţinerea unui surplus de beneficii nutriţionale, potrivit unui studiu al cercetătorilor spanioli.
Cimişirul, merişorul sau Buxusul este un arbust cu frunziş des, pe care îl vedem folosit mai ales în peisagistică. Frunzele sunt ovale, de un verde strălucitor, devenind roşii toamna, iar florile au culoarea galbenă. Puţină lume ştie însă că banalul arbust ornamental are şi întrebuinţări… terapeutice. Un preparat numit Buxină (denumirea ştiinţifică a plantei fiind Buxus sempervirens), obţinut din scoarţa arbustului, este utilizat în medicină, pentru întărirea sistemului imunitar.