de Roxana Istudor şi Daniel Alexandrescu
Gălbenelele sunt cunoscute încă din Antichitate pentru virtuțile lor terapeutice, între care se află la loc de cinste tratarea afecțiunilor gastrice, dar nu numai.
Read more: Gălbenelele, de ajutor contra arsurilor solarede Luana Mare
Stresul, emoţiile negative, ritmul de viaţă trepidant, infecţiile, şi nu numai, ne pot afecta glanda tiroidă, cu repercusiuni în funcţionarea întregului organism. Afecţiunea acestei glande în formă de fluture, situată în partea anterolaterală a gâtului, poate duce la dezechilibre majore în corp, cu efecte pe termen lung, de aceea este necesar să urmărim cu atenţie primele semne care ne conduc către o suferinţă în această zonă. Primul stadiu al suferinţei tiroidei se numeşte asimptomatic sau subclinic, deoarece analizele medicale ies în parametri normali. Cu toate acestea, simptomatologia scoate la iveală o suferinţă a tiroidei aflată într-un stadiu incipient şi care, ignorată, poate duce, în timp, la un dezechilibru major. Despre toate acestea ne-a vorbit medicul Cristina Pavel (medalion), specialist medicină de familie, competenţă apiterapie-fitoterapie-aromoterapie, homeopatie.
Read more: Fitoterapeut Cristina Pavel: „Spirulina stimulează funcţionarea tiroidei“de Cătălina Tăgârță şi Claudiu Melinte
Numărul persoanelor care suferă de otită crește în sezonul cald. Germenii din apă (indiferent că este vorba despre mare sau piscină) pot cauza infecții ale urechii, în special în rândul persoanelor predispuse la alergii, al copiilor, dar şi în rândul bătrânilor ori oamenilor cu ten gras sau uscat. În cazul băii în mare, aceste predispoziţii favorizează apariţia otitei din cauza prezenţei algelor şi a nisipului, iar în cazul băii în piscină din cauza clorului pe care îl conține apa.
Read more: Otita externă trece cu cataplasme cu argilăde Roxana Istudor şi Sorin Dumitrescu
Cunoscut și apreciat din vechime pentru efectele tonice și pentru ameliorarea afecțiunilor respiratorii, lichenul de prun continuă să dezvăluie și astăzi proprietăți dintre cele mai complexe.
Read more: Armă contra intoxicaţiilor cu metale grele: lichenul de prunde Roxana Istudor
O plantă exotică de excepție, care provine din India, a dovedit de secole și proprietăți terapeutice care au transformat-o într-o vedetă a medicinei complementare.
Read more: Acacia opreşte hemoragia nazalăde Roxana Istudor
Mic arbust care se dezvoltă în majoritatea zonelor țării noastre, drobița se remarcă prin calități care o recomandă în medicina tradițională.
Read more: Drobiţa tratează anorexiade Roxana Istudor şi Claudiu Melinte
Părul cărunt este semnul clasic al îmbătrânirii, deși poate apărea și prematur, la vârste mai tinere. Pentru persoanele care doresc să nu arate înaintate în vârstă prea curând, dar nici să apeleze la vopseaua plină de chimicale, există soluții naturale numeroase și la îndemâna oricui.
Read more: Remedii naturale pentru părul căruntde Roxana Istudor şi Sorin Dumitrescu
Unele dintre cele mai consumate legume vin într-o varietate mai mare de culori decât „standardul” cu care foarte mulți oameni sunt obișnuiți. În majoritatea cazurilor, coloritul special conferă și anumite proprietăți nutriționale deosebite.
Read more: Legume în culori neobişnuite care au proprietăţi deosebitede Roxana Istudor şi Adrian Barna
Vara, cei mici trăiesc o mulțime de aventuri în aer liber. Fie că sunt în vacanță sau acasă, că mănâncă multă înghețată sau cad cu bicicleta și se rănesc la genunchi, o seamă de remedii naturale le vin părinților în ajutor.
Read more: Cum trataţi afecţiunile estivale ale copiilorde Roxana Istudor şi Alexandru Brădescu
Plantă medicinală cunoscută și întrebuințată din cele mai vechi timpuri, ciumăreaua are o arie largă de răspândire, numeroase proprietăți care o recomandă în medicina naturistă, precum și încă multe secrete terapeutice de dezvăluit.
Read more: Ciumăreaua stimulează creşterea sânilorde Carmen Ciripoiu
Folosită de mii de an ca leac imbatabil împotriva bolilor de piele sau a anemiei, cătina nu contenește să uimească cu incredibilele sale virtuți, demonstrându-și eficiența și în tratarea cancerului.
Read more: Ceaiul de cătină, bun în convalescenţă