Main menu

header

Teiul alungă oboseala

de Cătălina Tăgârţă

Teiul înfloreşte la sfârşitul lunii mai, începutul lui iunie. Oriunde am merge, pe străzi, în parc sau chiar în faţa blocului, peste tot se simte miros de tei. De altfel, acesta e şi momentul propice pentru a culege florile, care au foarte multe beneficii asupra organismului dacă sunt consumate sub formă de ceai.

Read more: Teiul alungă oboseala

Chivesul elimină metalele grele din organism

de Diana Georgescu

Din ce în ce mai folosit şi în bucătăria autohtonă, chivesul sau arpagicul verde, ce aminteşte mai degrabă de iarba proaspăt cosită, este de fapt cel mai mic membru al familiei cepei. Are o aromă mult mai subtilă, ce derivă dintr-un ulei volatil, bogat în sulf şi comun familiei din care provine, dar mai atenuat şi mai subtil în cazul său, ceea ce îl face mai uşor de consumat în mod frecvent.

Read more: Chivesul elimină metalele grele din organism

Scoarţa de salcie, un calmant veritabil

de Cătălina Tăgârţă

Salcia cu scoarţă albă este benefică sănătăţii, ceaiul care se prepară din ea fiind util în cazul a nenumărate afecţiuni. Aşa se explică şi faptul că are o istorie veche în medicină, remediul datând încă din anul 500 î.Hr. Iniţial, acesta a fost folosit pentru tratarea durerilor de cap, de articulaţii, pentru a reduce febra, senzaţia de vomă şi a ameliora simptomele date de reumatism. Mai nou însă, studiile clinice arată că acest remediu-minune are şi alte întrebuinţări.

Read more: Scoarţa de salcie, un calmant veritabil

Sucul de mutătoare vă scapă de constipaţie

de Gabriela Niculescu

Mutătoarea are aspect asemănător unei viţe-de-vie, iar tulpinile se caţără pe tufişuri şi copaci cu ajutorul cârceilor, ce pot ajunge la lungimi de câţiva metri. Planta este aspră la pipăit, acoperită cu peri. Frunzele sunt pedunculate, ca acelea ale viţei-de-vie. Florile sunt mici şi verzui, cresc în inflorescenţe şi apar în luna mai. Fructele, bobiţe de culoare mov închis, cresc în ciorchini şi emană un miros fetid. Rădăcina are aspectul unei gulii şi este utilizată în scop fitoterapeutic.

Read more: Sucul de mutătoare vă scapă de constipaţie

Ştevia, loboda şi ştirul, trei „doctorii“ din natură

de Mariana Borloveanu

- leacuri mănăstireşti

În perioada care cuprinde sfârşitul primăverii, dar şi în prima parte a verii, majoritatea oamenilor renunţă la tratamentele medicamentoase, alegând să se trateze cu ajutorul leacurilor naturiste. Ştevia, loboda şi ştirul sunt doar câteva dintre „doctoriile” verzi ale acestei perioade, datorită conţinutului bogat în vitamine, substanţe minerale, pigmenţi clorofilieni şi carotenoizi. Astfel de leacuri, ce ajută în tratarea afecţiunilor pielii, ale prostatei, plămânilor şi durerilor abdominale, am aflat de la Maica Vartolomeea, care trăieşte într-o sihăstrie din apropiere de Tismana.

Read more: Ştevia, loboda şi ştirul, trei „doctorii“ din natură

Curăţaţi colonul de toxine cu tărâţe de psyllium

de Daniela Anton

Sindromul de colon iritabil, constipaţia, balonarea şi diareea pot fi doar câteva dintre semnalele prin care colonul vă anunţă că a adunat tot felul de toxine ce încep să se descompună şi pot favoriza apariţia acestor neplăceri. Toate acestea din cauza unui stil de viaţă nesănătos şi dezechilibrat. Iată şi câteva soluţii la îndemâna tuturor.

Read more: Curăţaţi colonul de toxine cu tărâţe de psyllium

Dependenţa de alcool, combătută cu pedicuţă

de Daniela Anton

Dependenţa de alcool apare de obicei când consumaţi băuturi alcoolice în exces sau frecvent. Pot să treacă între 5 şi 25 de ani până când o persoană de vârstă mijlocie să devină alcoolică, dar în cazul tinerilor, termenul poate fi şi de câteva luni. Tratamentul în această situaţie este de natură medicamentoasă, psihologică, dar puteţi folosi, de asemenea, şi câteva remedii naturiste prin care puteţi reduce drastic consumul necontrolat.

Read more: Dependenţa de alcool, combătută cu pedicuţă

Afinul ţine glicemia sub control

de Cătălina Tăgârţă

Dacă glicemia nu se află în limita valorilor normale, atunci trebuie să vă puneţi un semn de întrebare: fie există riscul de a face diabet, fie boala se poate agrava în cazul în care aţi primit deja teribilul diagnostic. Să recurgeţi la administrarea de medicamente e o soluţie la îndemână, dar nu cea ideală, întrucât, în timp, pot apărea alte efecte secundare. De aceea, cel mai bine ar fi să încercaţi să rezolvaţi problema cu ajutorul plantelor.

Read more: Afinul ţine glicemia sub control

Leac imbatabil pentru negi: rostopasca

de Cătălina Tăgârţă

Rostopasca este o plantă erbacee perenă, care poate creşte atât pe marginea drumului, cât şi în curţi sau în grădiniţa din faţa blocului. Recoltată cu grijă, aceasta îşi poate dovedi utilitatea atât în îmbunătăţirea stării de sănătate, cât şi a aspectului fizic. Mai exact, poate îndepărta inesteticii negi, ciupercile fixate la nivelul unghiilor de la mâini şi de la picioare, dar poate veni de hac şi fibromului uterin şi cervicitei, precum şi unor tumori benigne şi maligne.

Read more: Leac imbatabil pentru negi: rostopasca

Extractul de castan sălbatic, util în caz de varice

de Cătălina Tăgârţă

Dacă aveţi varice sau vă simţiţi picioarele obosite puteţi să vă bazaţi pe ajutorul unor leacuri naturale cum ar fi castanul sălbatic sau sarea oxigenată.

Read more: Extractul de castan sălbatic, util în caz de varice

Piperul dizolvă calculii renali

de Gabriela Niculescu

Calculii renali sau nefrolitiaza reprezintă bucăţi de minerale ce sunt localizate la nivelul rinichiului. Acestea pot rămâne la nivel renal sau pot fi eliminate din organism pe calea tractului urinar. Piperul folosit ca în remediul următor vă poate ajuta în eliminarea calculilor renali.

Read more: Piperul dizolvă calculii renali