Main menu

header

Farmacia Verde - Cuişoarele, panaceu universal

Considerate printre cele mai puternice dezinfectante de pe pământ, cuişoarele au fost aduse din India în urmă cu câteva mii de ani, dar au atins apogeul în ceea ce priveşte utilizarea în Egiptul Antic. Cuişoarele sunt mugurii uscaţi ai florii arborelui de cuişoară (Eugenia caryophyllata), nişte lujeri asemănători viţei-de-vie. Planta face parte din familia Myrtaceae. Bobocii florali se recoltează înainte de a se deschide. Au o aromă specială iute, puţin uleioasă şi un gust fin. 

Au proprietăţi antiseptice
     Cuişoarele conţin tanin, ulei eteric, în care componentul principal este eugenolul, cu proprietăţi antiseptice, utilizat în stomatologie şi la prepararea vanilinei. Au un efect calmant, dezinfectant, dar şi acţiune antivirală.  Stimulează pofta de mâncare, ajută digestia, acţionează contra vomei, colicilor şi sughiţului.
     Combat viermii intestinali, întăresc imunitatea, sunt diuretice şi depurative. Ajută în boli de ochi şi inflamaţii ale urechii medii. În caz de răceală se fac inhalaţii cu câteva picături de ulei de cuişoare puse în apă clocotită. Atenţie! Folosite în exces, cuişoarele irită sistemul nervos central.
Read more: Farmacia Verde - Cuişoarele, panaceu universal

Farmacia Verde - 3 ponturi pe săptămână

- Apoplexia se tratează cu o cură cu ceai de vâsc. Se beau trei căni cu ceai zilnic, vreme de 45 de zile, apoi trei săptămâni câte două căni, iar timp de două săptămâni, câte o cană.

- În combaterea candidozei sunt de real folos infuzii de plante cu acţiune antiseptică, precum: gălbenele, rozmarin, isop, cimbru.

- Pentru prevenirea balonărilor se beau câte două căni cu ceai de anghinare, păpădie înaintea meselor. 

Farmacia Verde - Lămâia - leacul perfect pentru zilele toride

   Credeaţi că ştiţi totul despre cel mai folosit fruct atât la torturi, salate sofisticate, cât şi la ciorbe aromate şi mâncăruri de peşte? Lămâia are două atuuri: proprietăţi antibacteriene şi conţinut ridicat de vitamina C.  
     Practic, sucul unei lămâi asigură jumătate din necesarul zilnic de vitamina C al unui adult. Orice lămâie de calitate conţine şi vitamina B, fosfor, precum şi calciu şi fier. Iată cantitatea exactă a unei lămâi: 1,36 miligrame calciu, 25,6 miligrame fier, 0,54 miligrame vitamina C, 27 calorii fosfor, 16,2 miligrame potasiu.


Întăreşte sistemul imunitar

     Lămâia este cel mai cunoscut fruct în ceea ce priveşte sistemul imunitar. În timpul digestiei produce carbonat de potasiu, o substanţă cu rol în prevenirea acidităţii gastrice, iar substanţele antioxidante pe care le conţine ajută la încetinirea procesului de îmbătrânire a celulelor.
     La toate acestea se mai adaugă şi acţiunea antiseptică, antiinflamatorie şi antipiretică (luptă împotriva febrei) a sucului proaspăt de lămâie. Consumată moderat, lămâia nu provoacă suc gastric în exces şi vă menţine pline de prospeţime şi cu un tonus de invidiat. Şi cum vitamina C din lămâie este imediat asimilată de organism, nutriţioniştii recomandă consumul zilnic al pulpei fructului, pentru a vă menţine departe de stres.
Read more: Farmacia Verde - Lămâia - leacul perfect pentru zilele toride

Farmacia Verde - Andivele păstrează calciul în oase

Deşi în mod normal apare mai ales în perioada de iarnă, în pieţele şi în supermarketurile din România, andiva poate fi găsită în cea mai mare parte a anului. Şi bine face, întrucât este una dintre cele mai bune legume.

Stimulează pofta de mâncare
     De la această legumă, Cichorium endivia, după denumirea ştiinţifică, se consumă mugurii şi frunzele înălbite, ce au forma unor ştiuleţi de porumb. Andiva este de fapt obţinută prin creşterea „forţată” a rădăcinii de cicoare de Bruxelles. Andivele ce au un gust plăcut, uşor amărui, conţin vitaminele A, B1, B2, săruri minerale (calciu, potasiu, sodiu, fosfor, mangan, magneziu). Deşi sunt folosite mai mult în alimentaţie, ele pot fi utilizate şi pentru proprietăţile lor terapeutice, fiind excelente stimulatoare ale poftei de mâncare sau ale secreţiilor gastrice. Consumul de andive are bune efecte în atonii biliare, reglând tonusul musculaturii vezicii biliare. 
Read more: Farmacia Verde - Andivele păstrează calciul în oase

Farmacia Verde - Pepenele galben reduce riscul atacului de cord

   Cu miezul lui dulce si zemos, pepenele galben este unul dintre cele mai parfumate fructe de sezon şi un răcoritor excelent. Are şi acţiune terapeutică, în multe privinţe mai puternică decât cea a pepenelui verde. De mii de ani, pepenele galben e considerat unul dintre cele mai sănătoase fructe. Face parte din ingredientele ce compun deserturile speciale, dar şi din meniurile curelor cel mai eficiente. E un elixir al frumuseţii, stând la baza multor preparate cosmetice. 

Creşte rezistenţa imunitară
     Cu un conţinut de 90% apă, albumine, fibre alimentare, potasiu, fier, vitaminele A, B, C, magneziu, fosfor, calciu din belşug şi potasiu, pepenele galben abia aşteaptă să ajungă pe mesele noastre, pentru a ne dărui remedii naturiste dintre cele mai eficiente. El este unul dintre cele mai bune antioxidante, îmbunătăţeşte sistemul imunitar şi reduce riscul atacului cardiac, are acţiune reglatoare asupra apetitului, precum şi efecte vitalizante puternice. 
Read more: Farmacia Verde - Pepenele galben reduce riscul atacului de cord

Farmacia Verde - Rostopasca, leacul bolilor de ficat

    Rostopasca deţine o putere fenomenală de a vindeca, celebru fiind cazul pictorului neamţ Albrecht Durer, care a imortalizat-o într-o pictură, după ce, cu ajutorul ei, s-a vindecat de ficat. Chiar şi în ziua de azi, rostopasca este recomandată ca remediu în peste 150 de afecţiuni, de la dermatoze banale la temutul cancer sau la infecţiile virale. Rostopasca (mai exact tulpina, frunzele şi chiar florile) se culege în zilele însorite de vară, după care se pune la uscat în strat subţire într-un loc umbros şi lipsit de umiditate. Astfel, dintr-o jumătate de kilogram de plantă proaspătă rezultă aproximativ 100 g plantă uscată. În stare proaspătă, tulpinile de rostopască lasă un suc portocaliu, care are proprietăţi medicinale foarte importante, pe care planta uscată nu le mai păstrează. 
Read more: Farmacia Verde - Rostopasca, leacul bolilor de ficat

Farmacia verde - Piersica, aliata depresivilor

Piersica este fructul cel mai indicat persoanelor care se află în convalescenţă sau care au stări de oboseală ori celor depresive. 

Alungă nevrozele
     Zemoasa şi parfumata piersică reface energia organismului prin conţinutul ei ridicat în zahăr şi în hidraţi de carbon. Fosforul pe care îl conţine protejează celula nervoasă, ceea ce explică de ce este prescrisă în cazul nevrozelor. Vitaminele A, B1, B2, E sunt excelente pentru echilibrul sistemului nervos, pentru a sintetiza hemoglobina, dar şi pentru a menţine magneziul în organism şi pentru a întări imunitatea organismului. Funcţia digestivă va fi reglată dacă se vor consuma câteva piersici pe nemâncate, în fiecare dimineaţă, în loc de micul dejun. În plus, astfel va fi menţinută funcţia hepatică, favorizând şi asimilaţia. 

Infuzie cu uşor efect purgativ
     Fiind un bun diuretic, consumul de piersici se recomandă celor care suferă de litiază urinară. Pentru a profita de calităţile piersicii, trebuie să fie consumată cu coajă. Dar nu doar deliciosul fruct are proprietăţi terapeutice, ci şi frunzele şi florile pomului, având o acţiune calmantă, antispastică şi uşor purgativă: se lasă la infuzat zece minute 30 g frunze sau flori într-o jumătate de litru de apă. Se bea câte o ceaşcă după fiecare masă. În uz extern, piersica hrăneşte pielea şi o catifelează. Puteţi aplica o mască pentru ten normal sau uscat. Se aplică pe faţă pulpa unei piersici, la care s-a adăugat o linguriţă cu ulei de migdale, se clăteşte după ce s-a lăsat să acţioneze 20 de minute. 

Anda Postolache

Farmacia verde - Pătrunjelul, salvator în lupta cu peste o sută de boli

Studiile de specialitate au scos la iveală faptul că pătrunjelul conţine un întreg depozit de substanţe nutritive, menite a ne ajuta să luptăm cu nu mai puţin de o sută de maladii. 

Stopează dezvoltarea tumorilor
     Unul dintre cele mai apreciate zarzavaturi, pătrunjelul nu are numai rolul de a da savoare mâncării, ci are şi efecte extraordinare asupra sănătăţii noastre. El conţine flavonoide, minerale, provitamina A, complexul vitaminic B, mai multă vitamina C decât o lămâie, iar o singură legătură parfumată din această plantă ne furnizează mai multe proteine decât două ouă. Pătrunjelul mai conţine apiol, alte vitamine (B, E), calciu, fosfor, magneziu, sodiu, potasiu, sulf, iod, precum şi un aminoacid numit histidină, ce stopează dezvoltarea tumorilor. De asemenea, pătrunjelul ajută la buna funcţionare a ficatului, splinei, sistemelor endocrin şi digestiv, fiind un puternic fortifiant al imunităţii.
      Puţină lume cunoaşte faptul că pătrunjelul este un remediu extraordinar pentru îmbunătăţirea digestiei şi pentru eliminarea toxinelor. Enzimele conţinute de rădăcina pătrunjelului sunt de un real ajutor persoanelor care au probleme cu splina, dar şi obezilor, celor care suferă de diaree, anorexie sau oboseală. Nu în ultimul rând, banalul pătrunjel este extrem de eficient în refacerea ficatului, întărirea unghiilor fragile sau în fortifierea anemicilor. Totodată, el îmbunătăţeşte nivelul estrogenilor la femei şi are rol benefic în buna funcţionare a uterului. 

Read more: Farmacia verde - Pătrunjelul, salvator în lupta cu peste o sută de boli

Farmacia verde 3 ponturi pe săptămână

- Abcesele dentare sunt vindecate printr-un decoct dintr-o linguriţă cu rădăcini de ghimbir tăiate la o cană cu apă fiartă. Se ţin acoperite zece minute şi se strecoară. Se fac mai multe gargare călduţe pe zi;

- Tratarea aterosclerozei se face printr-o tinctură din trifoiul de câmp. Se prepară din 40 g de plantă şi 50 ml de alcool de 40 de grade. Se lasă zece zile, iar apoi se iau câte 30 ml după masă sau înainte de culcare. Durata tratamentului: trei, patru săptămâni;

- Un bun mijloc de a preveni durerea provocată de arsuri sau de opăriri este să vă preparaţi în casă o cremă obţinută dintr-un morcov ras amestecat cu o linguriţă cu miere sau un fir de praz mărunţit bine şi fiert în lapte.

Farmacia verde - Minunile terapeutice ale roşiilor

Vara este în toi şi din grădini ori de pe tarabele pieţelor ne îmbie cea mai folosită legumă în meniurile noastre fie iarnă, fie vară. Este vorba despre roşie, pe numele ei ştiinţific lypopersicum esculentum.

Originare din Peru

     Originare din Peru, roşiile au fost introduse în Europa de spanioli, în secolul al XVI-lea. Există mai multe varietăţi de roşii, dar principalii constituenţi sunt aceiaşi. Roşiile conţin: 90% apă; glucide 4%; protide 1%; lipide 0,3%; acizi organici (malic, pectic, citric); calciu, fosfor, magneziu, potasiu, sulf şi numeroase oligoelemente: zinc, cupru, fier, bor, iod, precum şi vitaminele: A, B1, B2, B6, C, PP, E, K.  S-a constatat ştiinţific că 100 g de roşii proaspete furnizează 13% vitamina A, 5% acid folic, 8% vitamina B1 şi 33% vitamina C din necesarul zilnic al unui adult. Valoarea energetică mică recomandă roşiile în curele de slăbire, asigurând organismului vitamine, minerale şi enzime (atunci când sunt consumate în stare proaspătă), fără a aduce un mare aport caloric. 100 g de roşii au 18 kcal, din care se resorb 89%.
Read more: Farmacia verde - Minunile terapeutice ale roşiilor

Farmacia Verde - Mierea dezalcoolizează organismul

    Din nefericire, multe femei se plâng de faptul că soţii sau, mai nou, copiii lor au probleme cu băutura. Aceasta afectează în unele situaţii şi femeile. Nu vom vorbi aici despre cazurile în care se depăşeşte un anumit nivel de consum ocazional. Vom dezbate şi încerca să rezolvăm o situaţie mult mai gravă. Alcoolismul.

Ficatul, primul „atacat”
     Problemă deosebit de complexă, medicală, dar şi socială, alcoolismul aduce după el o întreagă gamă de alte consecinţe: scăderea atenţiei, somnolenţa, diminuarea randamentului fizic şi intelectual, alterarea fizicului şi a sănătăţii.
     Organismul „bine alcoolizat” poate fi afectat cu mai mare uşurinţă de boli de inimă, nervoase, digestive etc. Printre consecinţele consumului excesiv de alcool se numără: alterarea mucoasei stomacale şi a intestinelor, distrugerea ficatului, mărirea volumului inimii, tulburarea circulaţiei şi a respiraţiei şi multe altele. Deşi cea mai bună metodă de a scăpa un om de această nesuferită meteahnă este vizita la medic sau puteţi apela la câteva tratamente naturiste, care au dat rezultate bune în foarte multe cazuri. De precizat că cel mai important lucru în acest caz este voinţa! 
Read more: Farmacia Verde - Mierea dezalcoolizează organismul