de Luana Mare
Stresul, emoţiile negative, ritmul de viaţă trepidant, infecţiile, şi nu numai, ne pot afecta glanda tiroidă, cu repercusiuni în funcţionarea întregului organism. Afecţiunea acestei glande în formă de fluture, situată în partea anterolaterală a gâtului, poate duce la dezechilibre majore în corp, cu efecte pe termen lung, de aceea este necesar să urmărim cu atenţie primele semne care ne conduc către o suferinţă în această zonă. Primul stadiu al suferinţei tiroidei se numeşte asimptomatic sau subclinic, deoarece analizele medicale ies în parametri normali. Cu toate acestea, simptomatologia scoate la iveală o suferinţă a tiroidei aflată într-un stadiu incipient şi care, ignorată, poate duce, în timp, la un dezechilibru major. Despre toate acestea ne-a vorbit medicul Cristina Pavel (medalion), specialist medicină de familie, competenţă apiterapie-fitoterapie-aromoterapie, homeopatie.
Read more: Fitoterapeut Cristina Pavel: „Spirulina stimulează funcţionarea tiroidei“