Absenţa libidoului sau diminuarea lui, fenomen care apare atât la bărbaţi, cât şi la femei, se datorează unor disfuncţii sexuale ce pot fi corectate prin tratamente naturiste.
Piperul şi coriandrul ne scapă de probleme
Folosit de asiatici încă din vechime, piperul negru este unul dintre cele mai recunoscute afrodiziace. Se realizează un decoct din două linguriţe cu boabe de piper şi un litru de vin. Se fierbe 15 minute, apoi se filtrează vinul.
O altă reţetă-„minune” este siropul din piper. Pentru a obţine licoarea lui Cupidon puneţi la fiert o linguriţă cu piper pisat în 250 ml de apă timp de 15 minute. Se mai lasă zece minute în ibric şi se beau trei-patru linguri la nevoie.
Read more: Vinul de stânjenel, afrodiziacul natural
Deşi ne bucurăm de venirea primăverii, acest anotimp nu e chiar cel mai bun pentru organism. Se spune că natura înverzeşte şi omul se îmbolnăveşte.După cum ştiţi, cele mai urâte răceli, cele mai nesuferite alergii se produc tot primăvara. Mai mult, după lunile lungi de iarnă, organismul încearcă să se adapteze, însă, întrucât nevoia de repaus e foarte mare, se pot întâlni rateuri. Acestea pot perturba activitatea cotidiană (neatenţie, randament scăzut, depresii etc.) şi pot avea consecinţe neplăcute asupra celui afectat şi a celor din jur.
Cunoscut şi sub numele de coacăz de munte sau pomuşor, merişorul de munte este un arbust sub formă de tufă, ce creşte până la 30 cm înălţime. Numele de merişor de munte se justifică prin faptul că de obicei creşte la peste 1.300 m altitudine. În scopuri terapeutice, de la merişor se recoltează frunzele în perioada septembrie-octombrie.
Infecţiile urinare şi-au găsit „naşul”
Merişorul este cunoscut pentru proprietăţile sale antiinflamatoare, antiseptice, astringente. Preparatele pe bază de merişor sunt utilizate în tratarea infecţiilor urinare, a cistitelor acute şi cronice, diareii, gutei, bolilor reumatismale. În aceste cazuri se folosesc infuziile şi decoctul.
Read more: Merişorul de munte versus cistită
Aninul negru este un arbore foios, cu o înălţime de până la 28 m. Creşte la altitudini de 800-1.000 m şi are la început o scoarţă cenuşie, ce devine cu timpul brună-negricioasă. Este un arbore iubitor de umiditate, aşa că îl veţi găsi prin apropiere de ape şi prin văile din regiunile de deal şi de câmpie, în pâlcuri.
Originar din Munţii Himalaya, dar răspândit la toate popoarele răsăritene încă din antichitate, nardul este o plantă aromată, pusă la mare preţ de israelienii antici, dar şi de creştini. Nardul este o plantă erbacee din familia Valerianaceae, are rădăcina scurtă şi groasă, fibroasă şi foarte aromată, cu frunze moi şi flori roşii.
- Ceaiul de mătase de porumb şi cel de nalbă (se prepară infuzie dintr-o lingură la o cană cu apă) elimină durerile specifice cistitei;
- În cazul retenţiei urinare se aplică o cataplasmă caldă cu flori de fân sau făina de in pe regiunea inferioară a abdomenului, timp de una sau două ore, de trei ori pe zi;
- Dacă aveţi rău de mare puteţi preveni această neplăcere dacă veţi bea una-două căni cu infuzie de frunze de trifoi cu o jumătate de oră înainte de plecare.
Are un nume ciudat pentru o plantă medicinală românească, dar are un efect deosebit depurativ şi expectorant. Numele ştiinţific al plantei este Gypsophila paniculata L. şi aparţine Familiei Caryophyllaceae.
În tradiţia populară, ceaiul şi decoctul de ipcarige se lua contra anemiei, astmului, reumatismului, bolilor de ficat şi de stomac. Ipcarige este o plantă erbacee, perenă, cu rizom gros de aproximativ şapte centimetri în diametru, din care pornesc rădăcini brun-gălbui lungi de până la doi metri. Tulpinile sunt erecte, înalte de circa 90 cm, ramificate de la bază.
Read more: Ipcarige contra anemiei
Fumătorii sunt mai predispuşi la boli de inimă, de plămâni sau de alte afecţiuni decât nefumătorii. Iată că farmacia verde are remedii pentru a vă scăpa de acest viciu. Pedicuţa este în capul listei plantelor care au un efect puternic în cazul celor care vor să se lase de fumat.
Se administrează sublingual Cumpăraţi de la un plafar sau de la un alt magazin specializat câteva sute de grame de pulbere de pedicuţă (Lycopodium clavatum). În fiecare zi, fumătorul trebuie să ia câte un vârf de cuţit de pulbere de pedicuţă, pe care să o ţină sub limbă circa un sfert de oră.
Read more: Scăpaţi de fumat cu pedicuţă
Ruscuţa primăvăratică este o plantă perenă, elegantă, ce înfloreşte în a doua parte a lunii aprilie. Prezintă tulpini de 10-45 cm înălţime, cu frunze dese. Florile apar din aprilie până în mai. Ruscuţa preferă locurile însorite, de la câmpie la munte, fiind specifică arealelor uscate, ierboase, scăldate în soare. Dacă aveţi intenţia de a prepara tinctură, este important de ştiut că trebuie să folosiţi plantă proaspătă sau uscată rapid artificial. Prin uscarea lentă se pierd cantităţi apreciabile de substanţe active.
Excelentă în circulaţia cefalică deficitară Ruscuţa de primăvară are importante calităţi terapeutice, datorită glicozidelor cu activitate biologică asupra omului.
Read more: Ruscuţa de primăvară scade hipertensiunea arterială
Măturicea este un arbust înalt, ce ajunge la înălţimea de 150 cm, şi este originară din Europa. Planta se numeşte ştiinţific Spartium scoparium şi are tulpina ramificată, iar florile sunt de un galben auriu, în formă de fluturaşi. Este folosită cu încredere în tratarea mai multor afecţiuni, faima proprietăţilor sale curative făcând înconjurul lumii.
Reduce crizele de tahicardie Ritmurile cardiace anormale (aritmii), inima ce bate rapid (tahicardie) sau insuficienţa cardiacă pot fi prevenite şi vindecate cu ajutorul infuziei din florile uscate ale măturicei. Pentru preparare se ia o linguriţă cu flori şi se adaugă la 200 ml de apă. Se fierb, după care se strecoară, iar ceaiul obţinut se bea călduţ de trei ori pe zi.
Read more: Măturicea ajută lăuzele
Măghiranul este una dintre plantele medicinale cunoscute mai mult drept condiment decât medicament. Pe numele ştiinţific Majorana hortensis, măghiranul provine din Africa şi Asia, unde era folosit în ambele variante. Se ştie că atleţii din Vechea Grecie îşi ungeau trupurile cu ulei de măghiran înainte de marile competiţii.
Medicament şi condiment În Europa, măghiranul a pătruns prin secolul al XVI-lea, oamenii folosindu-l atât în mâncăruri, cât şi ca panaceu pentru câteva afecţiuni. Şi românii îl folosesc de mult timp, numindu-l în diferite zone ale ţării maderan, mighiran, pupi, mărgăran sau sovârv.
Read more: Măghiranul alungă răceala