Main menu

header

Farmacia Verde - Rocoina calmează mâncărimile

Plantă cu flori sub formă de stea, Stellaria Mediarocoina a fost naturalizată în mai multe regiuni ale lumii.

Bogată în vitaminele A şi C
     Florile se deschid la soare, dar se închid pe vreme noroasă. De la această plantă se utilizează frunzele şi tulpinile, ce se storc pentru a se obţine seva. Acest suc se poate aplica direct pe anumite părţi sau se poate folosi la prepararea de creme şi de unguente. Părţile aeriene ale acestei plante pot fi folosite la realizare de cataplasme, excelente în combaterea pruritului, eczemelor etc. Rocoina, care poate fi mâncată şi în salate, este plină de vitaminele A şi C, dar şi de siliciu. Alte componente: saponine, triterpenoide, cumarine, flavonoide, acizi carboxilici şi cartenoizi.
Read more: Farmacia Verde - Rocoina calmează mâncărimile

Farmacia Verde - Splinuţa - Miraculoasa plantă a rănilor

Cu florile ei de un galben strălucitor, splinuţa se întâlneşte în toată Europa. Datorită faptului că este utilizată mai ales în tratarea rănilor deschise, a primit şi numele de planta rănilor.

Vindecă febra fânului
     Splinuţa se recoltează toamna. Se lasă să se usuce într-un loc bine aerisit şi apoi se mărunţeşte. Planta conţine ulei esenţial, tanini, flavonoide, dar şi substanţe antiseptice, ce reduc inflamaţia. Splinuţa are efect diuretic şi expectorant. De asemenea, vindecă rănile, ulceraţiile, dar şi alte numeroase afecţiuni ale pielii. Utila plantă medicinală reduce inflamaţia şi elimină infecţiile tractului urinar, cum ar fi cistita şi uretrita. Mai mult, splinuţa este folosită şi pentru eliminarea pietrelor din vezica urinară şi pentru stimularea urinării.  Gargara cu infuzie de splinuţă combate infalamaţiile gâtului şi tusea. De asemenea, consumul de infuzie vindecă astfel catarul nazal cronic, dar şi febra fânului.
Read more: Farmacia Verde - Splinuţa - Miraculoasa plantă a rănilor

Farmacia Verde - Broccoli poate combate cancerul la prostată

    Câteva porţii de broccoli consumate zilnic pot preveni dezvoltarea cancerului la prostată, datorită unei substanţe chimice ce activează genele ce luptă împotriva bolii, potrivit unui studiu al Institutului britanic pentru cercetare alimentară.  Astfel, conform acestei cercetări, o substanţă chimică conţinută de broccoli, izotiocianat, poate provoca mai multe schimbări genetice, astfel încât activitatea genelor responsabile de dezvoltarea tumorii poate fi stopată.

Conopida, varza, hreanul şi ridichile, la fel de sănătoase 
    Studiul reprezintă prima încercare de a stabili, în timp real, legătura între o dietă bogată în fructe şi legume şi reducerea riscului de apariţie a cancerului. „Toată lumea spune să consumăm cât mai multe legume, însă nimeni nu poate să ne dea un argument”, a declarat Richard Mithen, unul dintre autorii cercetării.
Read more: Farmacia Verde - Broccoli poate combate cancerul la prostată

Farmacia Verde - Cel mai bun fruct din lume: mangostanul

Deşi are un gust deosebit de bun şi de aromat, nu faceţi greşeala să folosiţi mangostanul ca pe un simplu desert. Acest fruct minunat „poate” mult mai mult, deşi sunt foarte multe persoane care sunt de părere că mangostanul este cel mai gustos din lume. Mangostanul este un fruct tropical, originar din zonele sud-estice ale Asiei, însă datorită nutrienţilor şi antioxidanţilor pe care-i conţine, fructul minunat a început să fie cultivat şi în Australia, Brazilia, America Centrală, Hawaii şi alte regiuni tropicale.
   
     Şi continentul negru şi-a dat seama de calităţile deosebite ale acestui fruct şi a început să-l cultive, fiind deosebit de popular în Congo, şi nu numai.  Vorbim doar de zonele tropicale, întrucât arborele trebuie să fie şi în perioadele reci la temperaturi mai mari de patru grade Celsius. Altfel nu rezistă. 

Read more: Farmacia Verde - Cel mai bun fruct din lume: mangostanul

Farmacia Verde - Trifoiul de câmp sporeşte fertilitatea

   Trifoiul de câmp este o plantă care creşte prin fâneţe şi păşuni, este cultivat uneori şi ca plantă furajeră, se adună în timpul înfloritului (mai-septembrie) şi se usucă la umbră. După uscare, trifoiul este foarte bun la prepararea de infuzii, extracte, tincturi şi unguente.
    Cu toate că pare o plantă banală, consumată doar de animale, acţiunea farmacologică a trifoiului este extraordinară: detoxifiază organismul, este depurativ, dezinfectant, are efect sedativ şi poate vindeca boli grave, cum sunt cancerul de orice fel, astmul bronşic, tusea persistentă, tusea convulsivă, colicii, temutul sifilis şi multe alte afecţiuni grave, care pun în pericol starea de bine a organismului.
 
Read more: Farmacia Verde - Trifoiul de câmp sporeşte fertilitatea

Farmacia Verde - Cuişoarele, panaceu universal

Considerate printre cele mai puternice dezinfectante de pe pământ, cuişoarele au fost aduse din India în urmă cu câteva mii de ani, dar au atins apogeul în ceea ce priveşte utilizarea în Egiptul Antic. Cuişoarele sunt mugurii uscaţi ai florii arborelui de cuişoară (Eugenia caryophyllata), nişte lujeri asemănători viţei-de-vie. Planta face parte din familia Myrtaceae. Bobocii florali se recoltează înainte de a se deschide. Au o aromă specială iute, puţin uleioasă şi un gust fin. 

Au proprietăţi antiseptice
     Cuişoarele conţin tanin, ulei eteric, în care componentul principal este eugenolul, cu proprietăţi antiseptice, utilizat în stomatologie şi la prepararea vanilinei. Au un efect calmant, dezinfectant, dar şi acţiune antivirală.  Stimulează pofta de mâncare, ajută digestia, acţionează contra vomei, colicilor şi sughiţului.
     Combat viermii intestinali, întăresc imunitatea, sunt diuretice şi depurative. Ajută în boli de ochi şi inflamaţii ale urechii medii. În caz de răceală se fac inhalaţii cu câteva picături de ulei de cuişoare puse în apă clocotită. Atenţie! Folosite în exces, cuişoarele irită sistemul nervos central.
Read more: Farmacia Verde - Cuişoarele, panaceu universal

Farmacia Verde - 3 ponturi pe săptămână

- Apoplexia se tratează cu o cură cu ceai de vâsc. Se beau trei căni cu ceai zilnic, vreme de 45 de zile, apoi trei săptămâni câte două căni, iar timp de două săptămâni, câte o cană.

- În combaterea candidozei sunt de real folos infuzii de plante cu acţiune antiseptică, precum: gălbenele, rozmarin, isop, cimbru.

- Pentru prevenirea balonărilor se beau câte două căni cu ceai de anghinare, păpădie înaintea meselor. 

Farmacia Verde - Lămâia - leacul perfect pentru zilele toride

   Credeaţi că ştiţi totul despre cel mai folosit fruct atât la torturi, salate sofisticate, cât şi la ciorbe aromate şi mâncăruri de peşte? Lămâia are două atuuri: proprietăţi antibacteriene şi conţinut ridicat de vitamina C.  
     Practic, sucul unei lămâi asigură jumătate din necesarul zilnic de vitamina C al unui adult. Orice lămâie de calitate conţine şi vitamina B, fosfor, precum şi calciu şi fier. Iată cantitatea exactă a unei lămâi: 1,36 miligrame calciu, 25,6 miligrame fier, 0,54 miligrame vitamina C, 27 calorii fosfor, 16,2 miligrame potasiu.


Întăreşte sistemul imunitar

     Lămâia este cel mai cunoscut fruct în ceea ce priveşte sistemul imunitar. În timpul digestiei produce carbonat de potasiu, o substanţă cu rol în prevenirea acidităţii gastrice, iar substanţele antioxidante pe care le conţine ajută la încetinirea procesului de îmbătrânire a celulelor.
     La toate acestea se mai adaugă şi acţiunea antiseptică, antiinflamatorie şi antipiretică (luptă împotriva febrei) a sucului proaspăt de lămâie. Consumată moderat, lămâia nu provoacă suc gastric în exces şi vă menţine pline de prospeţime şi cu un tonus de invidiat. Şi cum vitamina C din lămâie este imediat asimilată de organism, nutriţioniştii recomandă consumul zilnic al pulpei fructului, pentru a vă menţine departe de stres.
Read more: Farmacia Verde - Lămâia - leacul perfect pentru zilele toride

Farmacia Verde - Andivele păstrează calciul în oase

Deşi în mod normal apare mai ales în perioada de iarnă, în pieţele şi în supermarketurile din România, andiva poate fi găsită în cea mai mare parte a anului. Şi bine face, întrucât este una dintre cele mai bune legume.

Stimulează pofta de mâncare
     De la această legumă, Cichorium endivia, după denumirea ştiinţifică, se consumă mugurii şi frunzele înălbite, ce au forma unor ştiuleţi de porumb. Andiva este de fapt obţinută prin creşterea „forţată” a rădăcinii de cicoare de Bruxelles. Andivele ce au un gust plăcut, uşor amărui, conţin vitaminele A, B1, B2, săruri minerale (calciu, potasiu, sodiu, fosfor, mangan, magneziu). Deşi sunt folosite mai mult în alimentaţie, ele pot fi utilizate şi pentru proprietăţile lor terapeutice, fiind excelente stimulatoare ale poftei de mâncare sau ale secreţiilor gastrice. Consumul de andive are bune efecte în atonii biliare, reglând tonusul musculaturii vezicii biliare. 
Read more: Farmacia Verde - Andivele păstrează calciul în oase

Farmacia Verde - Pepenele galben reduce riscul atacului de cord

   Cu miezul lui dulce si zemos, pepenele galben este unul dintre cele mai parfumate fructe de sezon şi un răcoritor excelent. Are şi acţiune terapeutică, în multe privinţe mai puternică decât cea a pepenelui verde. De mii de ani, pepenele galben e considerat unul dintre cele mai sănătoase fructe. Face parte din ingredientele ce compun deserturile speciale, dar şi din meniurile curelor cel mai eficiente. E un elixir al frumuseţii, stând la baza multor preparate cosmetice. 

Creşte rezistenţa imunitară
     Cu un conţinut de 90% apă, albumine, fibre alimentare, potasiu, fier, vitaminele A, B, C, magneziu, fosfor, calciu din belşug şi potasiu, pepenele galben abia aşteaptă să ajungă pe mesele noastre, pentru a ne dărui remedii naturiste dintre cele mai eficiente. El este unul dintre cele mai bune antioxidante, îmbunătăţeşte sistemul imunitar şi reduce riscul atacului cardiac, are acţiune reglatoare asupra apetitului, precum şi efecte vitalizante puternice. 
Read more: Farmacia Verde - Pepenele galben reduce riscul atacului de cord

Farmacia Verde - Rostopasca, leacul bolilor de ficat

    Rostopasca deţine o putere fenomenală de a vindeca, celebru fiind cazul pictorului neamţ Albrecht Durer, care a imortalizat-o într-o pictură, după ce, cu ajutorul ei, s-a vindecat de ficat. Chiar şi în ziua de azi, rostopasca este recomandată ca remediu în peste 150 de afecţiuni, de la dermatoze banale la temutul cancer sau la infecţiile virale. Rostopasca (mai exact tulpina, frunzele şi chiar florile) se culege în zilele însorite de vară, după care se pune la uscat în strat subţire într-un loc umbros şi lipsit de umiditate. Astfel, dintr-o jumătate de kilogram de plantă proaspătă rezultă aproximativ 100 g plantă uscată. În stare proaspătă, tulpinile de rostopască lasă un suc portocaliu, care are proprietăţi medicinale foarte importante, pe care planta uscată nu le mai păstrează. 
Read more: Farmacia Verde - Rostopasca, leacul bolilor de ficat