Main menu

header

Farmacia verde - 3 ponturi pe săptămână

- Cruşinul contribuie la eliminarea din organism a produşilor metabolici toxici prin diureză şi transpiraţie şi asigură reglarea tranzitului intestinal. Se administrează câte un vârf de cuţit de pulbere de două-trei ori pe zi;

- Iritaţiile şi arsurile se vor vindeca foarte repede dacă aplicaţi pe zona afectată puţină miere de câteva ori pe zi sau tinctură de propolis;

- Bulimia se tratează naturist cu infuzie de salvie. Se beau aproximativ două ceşti pe zi.

Farmacia verde - Oul luptă împotriva ulcerului gastric

Datorită calităţilor sale extraordinare, oul ocupă în prezent un loc fruntaş în topul celor  mai importante alimente necesare organismului, reprezentând o mâncare completă, dar şi un medicament de excepţie.

 Înlătură răguşeala
    Bogat în proteine de calitate şi cu un conţinut caloric scăzut, oul aduce alimentaţiei zilnice vitaminele A, D şi E, carotină şi vitaminele din grupa B, fosfor, dar şi lecitină. Banalul ou ajută la buna funcţionare a sistemului nervos, luptă împotriva îmbătrânirii celulare, îmbunătăţeşte calitatea epidermei şi este ideal în bătălia cu decalcifierea oaselor. Nu în ultimul rând, ajută la buna funcţionare a celulelor, ne protejează vederea şi ne asigură o bună creştere a podoabei capilare.

    Chiar dacă este un produs foarte hrănitor, oul nu îngraşă, multe diete bazându-se de mult timp pe consumul exclusiv de ouă. Persoanele suferinde de laringită vor uita de boală dacă vor utiliza, la nevoie, următoarea reţetă. Se pune la fiert un ou, iar în momentul în care apa clocoteşte se scoate oul cu o lingură, se face o gaură foarte mică în coajă şi se consumă conţinutul. Terapia se aplică o perioadă de trei-patru luni, având efect îndeosebi şi asupra răguşelii şi inflamaţiilor faringo-laringiene. Gălbenuşul de ou amestecat cu lapte cald are rolul de a vindeca tusea convulsivă la copii.

Read more: Farmacia verde - Oul luptă împotriva ulcerului gastric

Pătrunjelul creţ, sursă inepuizabilă de energie Hasmaţuchi vă redă tineretea

   Hasmaţuchi, întâlnit şi sub denumirile de asmăţui, asmaţuchi, pătrunjel franţuzesc sau pătrunjel creţ, este o plantă cu frunze deosebit de aromate, folosite drept condiment în mâncăruri sau în salate. Cu toate că oferă o aromă extraordinară mâncărurilor, hasmaţuchi are un puternic efect diuretic, este stimulant pentru ficat şi aparatul digestiv, purifică sângele (mai ales dacă este consumat crud), iar dacă este folosit zilnic în mâncăruri, elimină toxinele din organism. Ceaiul de hasmaţuchi curăţă tenul de sebum şi de puncte negre, are grijă să vă dispară anumite eczeme de pe trup şi vă… întinereşte! 

Potrivit în cure de slăbire
    Pătrunjelul creţ poate fi plantat oricând, iar după doar două săptămâni de la semănat răsar şi plăntuţele. În 30-40 de zile se pot recolta primele frunze. Tulpina ajunge până la 70 cm la maturitate, iar locul potrivit pentru hasmaţuchi este unul semiumbros. Dacă sunt udate în fiecare zi, florile apar chiar şi în mai puţin de două săptămâni, ele fiind albe, dispuse în formă de umbrelă. Dacă vreţi să pierdeţi câteva kilograme este bine să înlocuiţi celebra supă de varză cu supa de hasmaţuchi, mult mai bogată în substanţe nutritive.
Read more: Pătrunjelul creţ, sursă inepuizabilă de energie Hasmaţuchi vă redă tineretea

Farmacia verde - Durerile de dinţi, calmate de cuişoare

    Sunt foarte puţine persoanele care se pot lăuda că nu au carii dentare. Micile cavităţi formate în smalţul dintelui, netratate, pot cauza dureri îngrozitoare. Cariile apar de cele mai multe ori din cauza unei alimentaţii bogate în zahăr sau din cauza consumului de alimente moi. De asemenea, în afara igienei precare ce încurajează dezvoltarea bacteriilor, alţi factori care cauzează cariile sunt: dieta săracă în minerale, starea precară de sănătate, stresul.

 Lămâia vă linişteşte
     Dacă aceste dureri sunt de nesuportat şi apar noaptea, când nu aveţi posibilitatea să vă contactaţi medicul stomatolog, vă oferim mai jos câteva tratamente de calmare.  Cuişoare. Mestecaţi câte un cuişor de trei-patru ori pe zi. Masaţi cu o picătură de ulei esenţial dintele dureros; Mentă. Preparaţi o infuzie dintr-o linguriţă cu mentă uscată opărită în 150 ml de apă clocotită. După cinci minute, lichidul se strecoară, apoi se foloseşte ca apă de gură; Ardei iute. Amestecaţi un vârf de cuţit de pulbere de ardei cu 25 ml suc de lămâie. Adăugaţi apă fierbinte şi miere după gust. Spălaţi gura cu acest preparat de două ori pe zi; Lavandă. Opăriţi trei grame de flori uscate de lavandă într-o cană cu apă clocotită. Lăsaţi la infuzat zece minute, strecuraţi, iar după ce s-a răcit clătiţi gura cu preparatul.
Read more: Farmacia verde - Durerile de dinţi, calmate de cuişoare

Farmacia verde - Calviţia tratată cu usturoi

   Podoaba capilară este pentru fiecare dintre noi o sursă permanentă de stres. Persoanele de sex feminin acordă o importanţă sporită aranjării părului, iar reprezentanţii sexului tare ar face orice pentru a scăpa de chelie. Pentru ca părul să nu mai constituie o problemă, folosiţi reţetele naturiste oferite de noi.

 Ouăle de prepeliţă, un remediu senzațional
    Calviţia este o patologie a părului, în care rata de cădere a acestuia este mai accelerată decât cea a creşterii, astfel încât podoaba capilară se răreşte, până la dispariţia completă. La orice persoană, în mod normal, firele de păr cad până la 20-30 pe zi, urmată, de cele mai multe ori, de refacerea lui. La persoanele predispuse alopeciei, cad în jur de 60-70 de fire de păr pe zi, iar în formele foarte severe, între 200 şi 300 fire pe zi.

    Motivele pot fi multiple, de la tulburări de nutriţie, hormonale, stres până la mătreaţă sau micoze. Una dintre cele mai bune reţete contra calviţiei şi a regenerării firelor de păr slăbite este cea cu ouă de prepeliţă: se iau zece gălbenuşuri de ou de prepeliţă şi se amestecă până la omogenizare cu două fiole cu lăptişor de matcă, o linguriţă cu miere de albine şi un vârf de cuţit de drojdie. Se lasă 24 de ore la dospit într-o încăpere bine încălzită. Se spală părul în fiecare seară, iar după uscare se fac cărări cu pieptenele, din cinci în cinci milimetri. Peste noapte, capul se acoperă cu un prosop curat. Dimineaţa se spală, de preferinţă cu ceai de muşeţel. Soluţia rămasă se păstrează la rece până la consumare.

Read more: Farmacia verde - Calviţia tratată cu usturoi

Farmacia verde - Astragalusul învinge hepatita

    Planta astragalus este utilizată de mii de ani în medicina chineză, datorită calităţilor extraordinare pe care le are: antioxidanţii specifici protejează celulele împotriva degradării de către radicalii liberi şi are o acţiune deosebită în protejarea şi întărirea sistemului imunitar. Aşadar, astragalusul vă păzeşte organismul de gripă, infecţii ale tractului respirator, hipertensiune arterială, inflamaţii, diabet, boli hepatice (inclusiv hepatita C) şi chiar cancer. Activităţile sale antivirale, antibacteriene, antiinflamatoare şi diuretice vă vor proteja astfel încât veţi avea cu adevărat o sănătate de fier!

Are acțiune antitumorală
    Cercetătorii americani au ajuns la concluzia că astragalusul poate fi un tratament alternativ pentru persoanele bolnave de cancer, al căror sistem imunitar este compromis de chimio şi radioterapie. Astragalusul se găseşte sub formă de tablete, la magazinele cu specific naturist şi se administrează una sau chiar trei pastile pe zi, în funcţie de recomandările medicului.
Read more: Farmacia verde - Astragalusul învinge hepatita

Farmacia verde - 3 ponturi pe săptămână

- Pentru a scăpa de transpiraţia nocturnă faceţi un amestec din 40 g frunze de salvie, 40 g isop şi 100 g coji de nucă verde. Fierbeţi zece minute o linguriţă din acest amestec într-o cană cu apă. Beţi zilnic din acest preparat o cană, uşor încălzită.

- Infecţiile aparatului urinar pot fi tratate cu decoct din coada-calului. Puneţi cinci linguriţe la 1,5 litri de apă şi fierbeţi. Rezultatul se bea pe parcursul unei zile.

- O cură de două săptămâni cu ceai de cicoare ajută la creşterea secreţiei de bilă, a celulelor hepatice diminuate, mai ales în cazul consumatorilor de alcool. Opăriţi 30 g cicoare (rădăcină, frunze şi flori) într-un litru de apă. După ce fierbeţi cinci minute strecuraţi. Beţi din acest preparat două căni pe zi (una înainte de prânz şi alta înainte de cină).

Farmacia verde - Omagul vs cancerul de colon

    Omagul este una dintre cele mai toxice plante de la noi din ţară. Consumul a unul sau două grame de tuberculi uscaţi poate fi mortal pentru om! Intoxicaţia se manifestă cu senzaţie de arsură şi înţepături în gât, în degetele de la mâini şi picioare, hipotermie gravă, ameţeli, vomă, diaree, respiraţie rară şi neregulată, scăderea tensiunii arteriale, dureri de cap, gât şi spate. Din cauza acestor afecţiuni, moartea poate surveni în 20 de minute, prin colaps. Din fericire, intoxicaţiile cu omag la om sunt foarte rare, animalele fiind ţinta cea mai des întâlnită.

Calmează nevralgiile sciatice severe
    Cu toate că este foarte veninos şi toxic, omagul are şi părţi bune, în condiţiile în care este administrat sub stricta supraveghere a specialistului în medicină. Unii fitoterapeuţi sunt de părere că omagul calmează durerile în tot soiul de nevralgii, fiind bun de asemenea la tusea măgărească (convulsivă), la reumatism, gută, nevralgie sciatică (ce se manifestă prin tulburări motorii). În tratarea acestor afecţiuni se folosesc atât frunzele, cât şi rădăcina. Compoziţiile realizate din rădăcină sunt mult mai tari decât cele din frunze. Spre exemplu, în ceea ce priveşte tinctura de frunze, se administrează până la cinci grame  pe zi, pe când cea de rădăcină, numai până la zece picături pe zi într-o porţie (băutură).
Read more: Farmacia verde - Omagul vs cancerul de colon

Leacurile băbeşti pot afecta sănătatea

- Remedii „moştenite” din străbuni de care trebuie să ne ferim

    Tratarea arsurilor cu cartof, ulei sau ou, spălarea ochilor cu diverse ceaiuri sunt doar câteva „leacuri” din bătrâni pe care mulţi dintre noi le-au folosit măcar o dată în viaţă. Însă, medicii ne avertizează că aceste remedii pot face mai mult rău decât bine, provocând chiar infecţii, care să întârzie vindecarea. Iată câteva dintre cele mai frecvente remedii naturiste pe care trebuie să le evităm!

Arsurile se calmează doar cu apă rece
     Specialiştii în chirurgie plastică ne sfătuiesc să tratăm acasă arsurile numai cu apă rece. Nu se folosesc cuburi de gheaţă sau apă de la congelator, pentru că pielea suferă un şoc termic în aceste cazuri. Un jet de apă rece este destul de eficient pentru ameliorarea senzaţiei de arsură, pentru că apa pătrunde în piele şi o neutralizează. După ce rana a fost curăţată cu apă rece, trebuie acoperită cu un pansament steril. Rănile produse de arsuri chimice trebuie curăţate minimum o oră sub jet de apă rece, pentru îndepărtarea substanţei, înainte de a merge la cel mai apropiat spital. Singurele arsuri ce pot fi tratate cu sprayuri speciale, de la farmacie, sunt cele superficiale. Dacă peste o arsură se pun ulei, ou sau alte astfel de leacuri, rana se poate suprainfecta.

Read more: Leacurile băbeşti pot afecta sănătatea

Farmacia Verde - Isopul, „planta sfântă” ce vindecă infecţiile

   Isopul, celebra plantă din Psalmii lui David, care în limba greacă înseamnă „plantă sfântă”, este folosit ca plantă ornamentală, dar şi vindecătoare.  Dacă aveţi probleme cu plămânii sau cu tubul digestiv, apelaţi cu încredere la tratamentele cu isop, pe care fitoterapeuţii vi le recomandă. Isopul previne şi vindecă infecţii ce se formează la nivelul gâtului, tusea, guturaiul, bronşitele şi problemele cu sinusurile. De asemenea, este bine să administraţi praf de isop, pentru a se crea o acţiune laxativă, ce vindecă mucoasa intestinală.

Combate anemia
Substanţa amară (hisopina) ce se găseşte în isop conţine multe minerale, extrem de eficiente organismului, cum ar fi: calciu, sodiu, fosfor, fier, cupru, sulf, mangan, aluminiu etc., elemente fără de care am fi anemici.

Un bun antibiotic
Acţiunea antiseptică l-a făcut remarcat încă din antichitate, fiind un excelent antibiotic, tonic-astringent şi cicatrizant în acelaşi timp. Pe vremuri, oamenii consumau isop ori de câte ori se confruntau cu o infecţie în organism. Chiar şi în zilele noastre, unii fitoterapeuţi ne recomandă să nu recurgem întotdeauna la antibioticele clasice, ci să ne însănătoşim cu ajutorul plantelor. De asemenea, isopul este un bun sedativ, acţionând benefic asupra sistemului nervos central, dar şi a centrului respirator, curăţă ficatul şi plămânii.
Read more: Farmacia Verde - Isopul, „planta sfântă” ce vindecă infecţiile

Farmacia Verde - Vânăta previne cancerul

   Salată de vinete. Vinete pane. Tocăniţă. Multe şi gustoase sunt preparatele pe bază de pătlăgea vânătă, aşa după cum este cunoscută vânăta. Cum suntem în plin sezon al acestor legume, vă anunţăm că o cură cu vinete vă hidratează şi vă purifică organismul. Astfel, în afară de conţinutul ridicat de apă, vinetele conţin potasiu (bun pentru stimularea inimii), magneziu (luptă contra stresului), calciu (pentru întărirea sistemului osos), vita­minele A şi C. 

Alungă insomniile şi stările de nervozitate
    Aceste legume sunt indicate şi în alimentaţia persoanelor care vor să ţină cure de slăbire, datorită numărului mic de calorii (circa 20 de calorii la 100 g). Printre alte beneficii ale consumului de vinete se numără: combaterea insomniei şi a stărilor de nervozitate. De asemenea, este un bun diuretic şi bun antiinflamator. Frunzele vinetelor sunt folosite în terapii naturiste, pentru calmarea arsurilor de soare, a abceselor, a hemoroizilor şi a pecinginei. Pentru a scăpa de aceste afecţiuni, striviţi uşor câteva frunze şi aplicaţi-le pe locul inflamat. Puneţi deasupra un plasture susţinut de un bandaj.
Read more: Farmacia Verde - Vânăta previne cancerul