Main menu

header

Curele cu hrean ţin virozele la distanţă

de Dana Purgaru

În această perioadă a anului, hreanul poate fi scos din pământ spre a fi consumat atât pe post de condiment, cât şi pentru proprietăţile lui vindecătoare. Cunoscută încă din Antichitate, această rădăcină, extrem de iute, este originară din sud-estul Europei. În Evul Mediu, hreanul era folosit, prin cataplasme, ca tratament pentru tuberculoză, pentru dureri de spate şi pentru accelerarea digestiei, dar poate fi utilizat şi ca tratament al unor afecţiuni ale aparatului respirator şi ale celui cardiovascular. Este foarte bogat în săruri minerale - cupru, flor, potasiu şi fier - şi conţine vitamina C.

Read more: Curele cu hrean ţin virozele la distanţă

Ghinţura, indicată în dischineziile biliare

de Cătălina Tăgârţă

Se spune că nu există afecţiune care să nu îşi găsească remediul în rândul plantelor. Însă, dintre problemele de sănătate cel mai des întâlnite, cea mai darnică s-a dovedit a fi natura cu afecţiunile ficatului. Aşadar, iată care sunt leacurile verzi cel mai la îndemână pentru rezolvarea acestor probleme de sănătate.

Read more: Ghinţura, indicată în dischineziile biliare

Plante-medicament recomandate de Dr. Oz

21-09-1de Cătălina Tăgârţă

Mehmet Oz (medalion), celebrul prezentator al emisiunii „Doctor Oz”, sfătuieşte persoanele care au diverse probleme de sănătate sau care vor să prevină apariţia acestora să apeleze la remedii naturiste. Pe lângă faptul că sunt la îndemâna tuturor, plantele sunt şi mai ieftine decât vitaminele sau medicamentele recomandate de medici. În plus, un alt avantaj ar mai fi că pot fi întrebuinţate la domiciliu şi că cele mai multe dintre ele nu au efecte secundare. Aşadar, iată care sunt cele zece plante recomandate pe site-ul său (www.doctoroz.com) pentru afecţiuni mai frecvente sau mai rar întâlnite.

Read more: Plante-medicament recomandate de Dr. Oz

Arborele de ceai înlătură micoza unghiilor

de Cristina Cristache

Arborele de ceai - tea tree - este de origine australiană, iar astăzi este cultivat pe plantaţii în mai multe părţi ale lumii, deoarece extractul lui este din ce în ce mai solicitat. Uleiul esenţial este folosit ca antiseptic, împotriva infecţiilor bacteriene ale pielii, în curăţarea şi dezinfectarea tăieturilor şi a unor răni superficiale, nu este toxic şi are numeroase indicaţii medicale. Renumit pentru efectul neiritant, tea tree este utilizat în cosmetică, medicină naturistă şi aromoterapie.

Ideal pentru pielea bebeluşilor
Extractele de tea tree sunt des utilizate în cosmetică, cele mai vizibile efecte dovedite fiind asupra tenului cu exces de sebum, pentru pielea încărcată şi chiar supraîncărcată de impurităţi. Arborele de ceai este ideal şi pentru pielea bebeluşilor, fiind un ingredient principal în cremele care previn iritarea zonelor acoperite de scutece, dar mai ales este folositor persoanelor care se confruntă cu ciuperci ale mâinilor, picioarelor şi unghiilor. Este un bun dezinfectant al pielii, dar şi al suprafeţelor din casă cu care aceasta intră în contact.

Face minuni în caz de acnee
Foarte mulţi tineri se confruntă în perioada pubertăţii cu acneea rebelă. De cele mai multe ori, aceasta dispare şi reapare pe parcursul vieţii, stimulată fiind de administrarea de diverse medicamente, de nivelul toxicităţii din organism sau chiar de evenimente stresante. Aşadar, dacă nu mai ştiţi cum să faceţi faţă nesuferitei afecţiuni a pielii, încercaţi următoarea combinaţie: 30 de picături de ulei esenţial de tea tree, 40 de picături de ulei esenţial din lemn de trandafir, 30 de picături de ulei esenţial de eucalipt citronat şi 100 de picături de ulei de gălbenele. Acestea se amestecă şi se aplică pe zonele inflamate de trei, chiar patru ori pe zi. Reţeta aparţine farmacistului aromatolog Dominique Baudoux şi se recomandă a fi folosită până la 15 zile, cu repetare în caz de recidivă.

Adjuvant în tratarea bronşitei acute
Bronşita acută este o inflamaţie a bronhiilor, care apare frecvent în sezonul rece şi care poate fi îndepărtată cu ajutorul extractelor din arborele de ceai. Guturaiul, răceala şi gripa care preced un episod de bronşită pot fi ameliorate prin masajul toracelui şi spatelui cu o soluţie obţinută din 40 de picături de ulei de saro, 30 de picături de ulei de cimbru şi 30 de picături de ulei esenţial de tea tree. Frecţionările se pot face de patru până la şase ori pe zi, timp de două săptămâni, sau până la dispariţia simptomelor. În caz de sinuzită amestecaţi ulei de mentă şi tea tree şi aplicaţi pe frunte de şase până la opt ori pe zi, timp de o săptămână, sau faceţi inhalaţii cu amestecul pus în apă clocotită.

Vă scapă de mătreaţă
Milioane de oameni din întreaga lume caută în fiecare secundă soluţia miraculoasă pentru stoparea căderii părului, îndepărtarea mătreţii sau pentru revitalizarea firelor deteriorate. Ei bine, substanţele conţinute de arborele de ceai tratează cele mai diverse probleme ale podoabei capilare! Aşadar, dacă aveţi mătreaţă sau alte afecţiuni fungice masaţi scalpul cu ulei esenţial de geranium, dafin şi tea tree în concentraţii egale, dacă vă cade părul folosiţi ulei de muşeţel, immortelle şi saro, diluate în şamponul pe care îl folosiţi la spălare, iar dacă părul este uscat şi lipsit de strălucire combinaţi ulei esenţial de tea tree cu ulei de saro şi eucalipt citronat.
Micozele de la nivelul scalpului pot fi vindecate dacă turnaţi câte două-trei picături din uleiurile esenţiale de tea tree, cimbru şi vetiver într-o linguriţă cu ulei vegetal sau în alcool de maximum 40 de grade şi masaţi scalpul de câteva ori pe zi şi înainte de spălare.

Aliatul dinţilor albi şi al gingiilor sănătoase
Vă doriţi o dantură ca din reclame? Nu vă grăbiţi să apelaţi la tratamentele stomatologice clasice, deoarece acestea vă pot afecta rezistenţa dinţilor şi vă pot crea chiar sensibilitate dentară. Încercaţi să adăugaţi în pasta de dinţi zece picături de ulei de dafin, 40 de picături de tea tree şi 30 de picături de ulei de mentă şi sunătoare. Pentru persoanele cu parodontoză se recomandă două picături de ulei esenţial de cuişoare, dafin şi tea tree, cu care se masează gingiile de două ori pe zi, timp de zece zile.

Herpesul trece repede
Conform recomandărilor doctorului Jean-Pierre Willem, dermatozele se tratează cu un amestec de două picături din ulei de lavandă, geraniu, palmarosa şi tea tree, combinat cu ulei vegetal de migdale dulci, aplicat de trei ori pe zi pe zonele afectate. Eczemele şi dermatita atopică se ameliorează cu o picătură de tea tree, una de cistus ladaniferus, două picături de rozmarin şi palmarosa şi trei picături de ulei vegetal de tamanu, aplicate de trei ori pe zi. Furunculele trec dacă puneţi local câte o picătură de ulei de lavandă, ajwain şi geraniu.
Şi herpesul trece mai repede cu aplicaţii de tea tree cu ulei de mentă, iar temutul psoriazis se vindecă prin masarea părţilor afectate cu ulei esenţial de geranium, tea tree, mentă şi gălbenele.

Pont! Dacă faceţi radioterapie, protejaţi zona ce urmează să fie iradiată cu 30 de picături de tea tree, 40 de lavandă şi 30 de picături de ulei esenţial de saro, iar după masaţi locul cu o picătură de tea tree şi una de niaouli.

Dispar afecţiunile genitale

Fiind un antiseptic redutabil, dar şi un antimicotic de uz larg, extractul din arborele de ceai este deosebit de util şi în afecţiunile ginecologice. Orice femeie se confruntă măcar o dată în viaţă cu o candidoză, leucoree sau cistită. De aceea este bine să ştiţi că uleiul de tea tree vă poate fi de folos. Dacă aveţi leucoree, adică acea scurgere vaginală anormală care apare ca şi consecinţă a unei vaginite sau cervicite, încercaţi să aplicaţi la nivel cutanat, pe partea de jos a abdomenului şi a spatelui, câteva picături din următorul amestec: trei picături de ulei esenţial de cimbru indian, două picături de ulei de saro, lavandă, tea tree şi ulei vegetal de susan. Amestecul se foloseşte de patru ori pe zi, timp de o săptămână. Dacă aveţi cistită, deci urinaţi des, lichidul este tulbure şi este eliminat cu usturime, puteţi întrebuinţa următoarea formulă, pusă la dispoziţie de acelaşi farmacist Dominique Baudoux: o picătură de ulei esenţial de cimbru, două picături de ulei esenţial de trandafir, tea tree, palmarosa şi saro. Din soluţia astfel obţinută se aplică şase picături în partea inferioară a abdomenului de trei ori pe zi şi aceeaşi cantitate, pe partea de jos a spatelui, timp de zece zile. În caz de trichomoniază, candidoză, vaginită sau metroanexită amestecaţi trei picături de tea tree într-o linguriţă cu miere şi înghiţiţi de trei ori pe zi şi faceţi spălături cu patru picături de ulei esenţial de tea tree diluate în 100 ml ceai de muşeţel.

Atenţie! Uleiul de tea tree e recomandat cu moderaţie la copiii mici, în sarcină şi alăptare şi poate fi toxic în doze mari. De asemenea, nu trebuie utilizat pe răni adânci, în apropierea ochilor, a urechilor, a nasului şi nici intern

Alga Fucus i-a inspirat pe cercetători să creeze primul plasture de slăbit

de Cristina Cristache

Fucus este o algă marină, catalogată ca şi plantă medicinală, cunoscută şi folosită în întreaga lume pentru proprietăţile sale terapeutice. Aceasta creşte spontan pe coastele Mării Nordului, coastele nordice ale Oceanului Atlantic şi Pacific şi este folosită în hipotiroidie, reumatism, infecţii bacteriene, cosmetică, fiind considerată un panaceu pentru o mulţime de afecţiuni. Este ideală pentru menţinerea şi dobândirea frumuseţii, studiile arătând că nu ar trebui să lipsească nici din tratamentele pentru slăbit şi nici din produsele de îngrijire.

Read more: Alga Fucus i-a inspirat pe cercetători să creeze primul plasture de slăbit

Varza roşie combate ulcerul gambei

de Iulian D. Moleianu

Originară din Europa, cultivată de peste 4.000 de ani, varza a avut mereu o asemenea importanţă, încât e bine să reamintim pe larg proprietăţile sale uimitoare şi rezultatele dobândite de predecesorii noştri. Mai mult, utilizarea medicală a verzei roşii, empirică vreme de milenii, se întemeiază în prezent pe consideraţii ştiinţifice precise.

Read more: Varza roşie combate ulcerul gambei

Laptele de soia calmează afecţiunile biliare

de Iulian D. Moleianu

Originară din Asia, soia se bucură în zilele noastre de un interes teribil, fapt ce a făcut să i se spună, de multe ori, „planta miraculoasă”. Şi această denumire nu este departe de adevăr, deoarece soia întruneşte o mulţime de proprietăţi pe care ar reuşi să le aibă chiar şi zece plante adunate.

Read more: Laptele de soia calmează afecţiunile biliare

Colibaciloza, tratată cu rizomi de pir medicinal

de Gabriela Niculescu

Colibaciloza este o boală infecţioasă provocată de tipuri patogene de colibacili ce invadează organismul uman şi care se manifestă prin simptome generale (diaree, febră, lipsă de poftă de mâncare etc.) şi locale, mai ales renale. Regimul alimentar adjuvant, cura cu suc de lămâie şi infuziile cu plante adecvate pot alunga această afecţiune.

Read more: Colibaciloza, tratată cu rizomi de pir medicinal

Rostopasca, leac miraculos pentru hepatită

de Daniela Anton

Din momentul în care aţi fost diagnosticat cu hepatita A, B sau C, stilul dumneavoastră de viaţă trebuie să se schimbe radical. Din fericire, natura vă vine în ajutor.

Read more: Rostopasca, leac miraculos pentru hepatită

Răchitanul stimulează pancreasul

de Iulian D. Moleianu

Răchitanul are nume aspru, de arbore, dar este o floare zveltă şi delicată, cu petale roz-roşii. În popor mai este cunoscută şi ca iarba zânei sau floarea zânei, fiind considerată plantă magică. Răchitanul are puternice efecte curative în nenumărate afecţiuni. Infuzia combinată tratează colonul iritabil şi diabetul zaharat, cataplasmele vindecă eczemele, tinctura fortifică organismul, iar pulberea opreşte hemoragiile.

Read more: Răchitanul stimulează pancreasul

Pirul „linişteşte“ simptomele menopauzei

de Cătălina Tăgârţă

După vârsta de 45-50 de ani, femeile intră la menopauză. Asta înseamnă că rezerva lor foliculară s-a sfârşit şi că nu mai pot procrea, drept pentru care şi menstruaţia va dispărea definitiv. Din păcate, până la instalarea completă a menopauzei, doamnele trec prin perioade mai puţin plăcute. Foarte puţine dintre ele sunt scutite de bufeuri, dureri abdominale sau alte tulburări fiziologice. Pirul însă poate fi utilizat cu încredere pentru rezolvarea acestor probleme.

Read more: Pirul „linişteşte“ simptomele menopauzei