de Liliana Simidon
Colesterolul este o temă de larg interes, ce ar trebui să preocupe chiar şi tinerii, nu doar persoanele trecute de prima tinereţe. Dar ce este de fapt colesterolul? Ficatul produce o grăsime din categoria lipidelor, ce este pusă în circulaţie în sânge, fiindu-ne extrem de necesară.
Acest colesterol contribuie la funcţionarea membranelor celulare, a ţesutului nervos şi intră în compoziţia altor substanţe indispensabile organismului nostru. Dar atunci când cantitatea de colesterol depăşeşte nevoile organismului nostru, se ajunge la hipercolesterolemie (valori ce depăşesc pe cele normale), ceea ce poate duce la boli grave cum ar fi: boli de inimă, diabet zaharat, ateroscleroză, ciroză hepatică. Valoarea normală a colesterolului în sânge este de 200 mg/dl.
de Ana Trifan
Sindromul colonului iritabil este o afecţiune a intestinului. Poate apărea la orice vârstă, dar cel mai des la persoanele adulte. Numărul persoanelor care suferă de acest sindrom este destul de mare, iar femeile sunt mai des afectate. Simptomele variază de la o persoană la alta. Principalele neplăceri pe care le aduce sindromul colonului iritabil sunt balonarea, flatulenţa, durerile şi disconfortul abdominal. Alte simptome ar mai puea fi constipaţia, scaunele neregulate, crampele în regiunea abdomenului inferior sau diareea.
Read more: Sindromul colonului iritabil, tratat cu muşeţelde Elena Şerban
Pentru a scăpa de toate afecţiunile respiratorii din sezonul rece fără a apela la medicamente este nevoie în special de foarte multe fructe şi legume, ce sunt de ajutor în situaţiile neplăcute. Împotriva răcelilor, printre cele mai indicate legume se numără ridichea neagră. Urâtă din cauza gustului şi a faptului că provoacă balonări şi o respiraţie nu tocmai plăcut mirositoare, aduce însă numeroase beneficii pentru sănătate: vă scapă de febră şi de infecţii, este bogată în vitaminele C, B1, magneziu, fier şi calciu. În plus, este şi un excelent mijloc de drenaj pentru ficat şi pentru vezica biliară.
Read more: Ridichea neagră luptă cu afecţiunile respiratoriide Ana-Maria Cocea
În pădurile de stejar, gorun sau fag găsim leurda. Ea are un miros asemănător usturoiului, motiv pentru care se mai numeşte şi usturoiţă. Cura cu această plantă este un panaceu pentru inimă şi vasele de sânge, încălzind corpul şi ferindu-l de frig.
Read more: Leurda ne protejează de frigde Claudia Stan
Cimişirul sau merişorul (Buxus sempervirens) este un arbust mic, cu frunziş des, originar din Europa. Specialiştii din medicina tradiţională au realizat un preparat din scoarţa arbustului, numit Buxină, ce este utilizat pentru întărirea sistemului imunitar.
Read more: Cimişirul versus nevrozede Elena Şerban
„Doamne, miluieşte şi mă miruieşte!” Aceste cuvinte le auzim frecvent în Casa Domnului. Şi dacă ştim sigur că mila nu ne-o poate da decât Dumnezeu, aflaţi că în ceea ce priveşte mirul... mai sunt lucruri de aflat. Conform unor studii recente, în afara întrebuinţării sale din lăcaşele sfinte, mirul are şi alte efecte la fel de benefice. Potrivit cercetătorilor din Arabia Saudită, mirul ajută şi la scăderea nivelului colesterolului, prevenind astfel numeroase boli.
Read more: Mirul, „balsam“ în caz de arsuri cutanatede Claudia Stan
Iarba-grasă (Portulaca oleraceea), numită popular şi graşiţă, iarba-porcului, buruiana grasă sau pita-porcului, este nativă din Europa, însă creşte şi în America de Nord. Originea ei se pierde în timp, fiind cunoscută de mii de ani. Se ştie că a fost menţionată de Dioscoride (medic chirurg, farmacolog şi botanist grec, care a trăit la Roma în timpul împăratului Nero) în lista plantelor medicinale folosite de daci, sub numele de lax.
Read more: Iarba-grasă vă scapă de eczeme- Pentru tratarea sinuzitei, amestecaţi zece picături din următoarele uleiuri: cătină, brad, gălbenele, mentă şi sunătoare! Puneţi picăturile în doi litri de apă fierbinte şi inhalaţi în fiecare seară, timp de 12 zile;
Read more: 3 ponturi pe săptămână (256)Revista „Taifasuri” vă oferă posibilitatea de a pune întrebări Lilianei Simidon, specialist în produse naturiste. Sfaturile fitoterapeutei, paleta largă de remedii pe care le stăpâneşte vă pot aduce dramul de sănătate de care aveţi nevoie. Aveţi dureri, infecţii, alergii, un sistem imunitar slăbit, ori diabet sau ciroze? Liliana Simidon le găseşte rezolvarea cu ajutorul plantelor.
Read more: Artrita, „dezmorţită” cu decoct de usturoide Ana Trifan
Stresul şi conflictele, presiunea psihologică şi anxietatea, bolile şi efectele adverse ale anumitor medicamente, violenţa excesivă de la televizor sunt unele dintre cel mai des întâlnite cauze ale coşmarurilor.
Read more: Ginsengul siberian vă scapă de coşmaruride Ana Trifan
Pentru a stopa şi preveni semnele pe care le lasă trecerea timpului asupra corpului nostru nu trebuie să ne gândim la soluţii extreme, precum chirurgia estetică, şi nici la tratamente şi creme scumpe. Din fericire, există alimente şi remedii naturiste ce ne ajută să „dăm înapoi” anii şi schimbările aduse de vârstă corpului, inclusiv cele legate de piele şi de păr (alopecia, pierderea elasticităţii pielii, riduri şi pete etc.), dar şi cele referitoare la echilibrul psihic şi comportamental, scăderea vederii sau a auzului. Iată un top al alimentelor şi băuturilor ce luptă cu îmbătrânirea:
Read more: Orzul, secretul tinereţii veşnice