Folosirea argilei pentru sănătate se pierde în negura istoriei, fiind cunoscută de latini, preluată apoi de generaţiile următoare. La noi în ţară, folosirea argilei pentru diverse afecţiuni datează de mii de ani, încă de pe vremea dacilor, care îşi vindecau rănile şi alte afecţiuni cu argilă pisată. De altfel există şi în prezent unele staţiuni balneo-climaterice ce utilizează cataplasme cu argilă caldă, pentru tratamentul reumatismului şi al sterilităţii. 
Ferigile (Încrengătura Pteridophyta) sunt primele plante vasculare apărute pe uscat, ce au corpul vegetativ reprezentat de generaţia sporofitică, ce devi-ne dominantă. Se cunosc peste 20.000 de specii de ferigi, clasificate în aproximativ 300 de genuri! Sunt plante iubitoare de umezeală, de aceea le întâlnim în locurile unde este răcoare şi lumină, dar nu foarte puternică. Aceste condiţii sunt întâlnite în pădurile de câmpie, dar în special în cele de la munte, pe valea râurilor.
O mâncărică de ştevie (Rumex patientia) face minuni. Însă, pentru a beneficia de avantajele substanţelor din această plantă, trebuie să ştiţi că ştevia poate fi consumată în mai multe feluri: decoct, ceai, pisată etc.
Migrena se manifestă de obicei într-o singură zonă a capului, durerea nu este continuă, ci apare sub forma unor pulsaţii, putându-se muta în timpul crizei dintr-o parte în alta a craniului. 
Întărirea memoriei depinde în primul rând de aportul de vitamina C adus organismului, combătând stresul şi întărind sistemul imunitar. Vitamina C se găseşte în floarea-soarelui, ouă, cereale integrale, citrice, kiwi, ananas şi în plantele cu frunze verzi. Manganul este un alt element ce întăreşte memoria şi se găseşte în nuci, mazăre şi sfeclă. Persoanele care suferă de pierdere de memorie trebuie să-şi asigure cantităţi suficiente de mangan şi, neapărat, de vitamina C.
- Dezintoxicarea ficatului se poate face dacă beţi un amestec de sucuri, timp de şapte zile seara, cu o jumătate de oră înainte de culcare, din: doi morcovi, o rădăcină de pătrunjel, o ridiche neagră şi trei mere;
În Biblie găsim o mulţime de referiri la plantele medicinale, adevărate leacuri pentru suflet şi trup deopotrivă. Tămâia este o substanţă răşinoasă obţinută prin creşterea scoarţei unor arbuşti exotici, solidificată sub forma unor boabe neregulate de culoare gălbuie-roşiatică. Se spune că dacă aceasta este sfinţită şi ţinută la gât apară de blesteme, de ispite şi de deochi. Dar, în afara laturii mistice, puţini dintre noi ştiu că tămâia poate fi folosită şi ca tratament naturist al câtorva afecţiuni. Despre acestea vă vom spune în rândurile de mai jos.
Smirna este un condiment foarte parfumat, astfel că este apreciată din cele mai vechi timpuri. Anticii greci spuneau despre aceasta că merită să îi fie răsplătită greutatea în aur. Pe lângă legăturile religioase şi culinare ale smirnei, aceasta a fost utilizată şi ca puternic dezinfectant.
Cohosul negru este o plantă sălbatică, ce creşte de-a lungul coastei Statelor Unite şi a Canadei. Este înrudită cu untişorul, o iarbă vindecătoare autohtonă. Indienii americani fierbeau rădăcinile şi tulpinile pentru a face un ceai medicinal, ce era folosit de la durerile de gât până la muşcătura de şarpe. Produsul îl puteţi găsi şi la noi în farmacii.
Încă de pe vremea lui Hipocrat, usturoiul era folosit pentru a reda vigoarea celor aflaţi în convalescenţă în urma anumitor boli infecţioase sau ale inimii. Biologul Elspeth Mac Reinvilee, de la Universitatea din Edinburg (Scoţia), a arătat prin studiile sale că un compus organic prezent în usturoi - alinaza, are efect anticancerigen, datorită influenţei puternice asupra unor centri nervoşi din sistemul limbic. Mai mult, s-a constatat că mirosul usturoiului inhalat are efecte benefice în cazul hipertensivilor şi al celor are suferă de boli manifestate prin suflu extrasistolic sau aritmii atipice. 
Brânca-ursului, cunoscută şi sub numele de laba-ursului sau de crucea-pământului, are mănunchiuri bogate de flori albe, frunze groase şi păroase, sub forma unei labe de urs. Creşte în livezi şi se înrudeşte cu laba-ursului uriaşă, ce se cultivă prin parcuri. Planta mai creşte şi pe pajişti mănoase, la marginea drumurilor, lângă râuri, în şanţuri, tufe şi luminişuri. Preferă solurile ce conţin multe substanţe hrănitoare.