Main menu

header

Prunele previn cancerul

de Gabriela Bunea

Pentru că suntem în plin sezon al prunelor, trebuie să ştiţi că specialiştii recomandă o cură de opt-zece prune proaspete dimineaţa, înainte de micul dejun, mai ales persoanelor care suferă de constipaţie.

Read more: Prunele previn cancerul

Trei ciuperci miraculoase, pavăză contra alergiilor

de Diana Georgescu

Sistemul imunitar este o reţea de celule, ţesuturi şi organe, care lucrează împreună pentru a apăra organismul împotriva „invadatorilor” externi - microbi, bacterii, microorganisme, fungi etc. Pentru o funcţionare cât mai eficientă a acestuia sunt importante alegerile pe care le facem în privinţa stilului de viaţă, a alimentaţiei sau chiar a suplimentelor nutritive. Un real ajutor îl oferă extractele din ciupercile medicinale Maitake, Shiitake şi Reishi, care au rolul de întărire a scutului imunitar.

Read more: Trei ciuperci miraculoase, pavăză contra alergiilor

Inflamaţiile gingiei trec cu sunătoare

de Cătălina Tăgârţă

Inflamaţiile gingiei pot fi de natură iritativă, toxică sau infecţioasă şi se manifestă de obicei prin sângerări şi ulceraţii. Senzaţia nu este deloc una plăcută, mai ales dacă problema apare în week-end sau seara, adică atunci când nu puteţi ajunge repede la medic. În acest caz, e indicat să apelaţi la remediile naturiste. Cele mai bune sunt: afinul, cimbrişorul, coada-calului, sunătoarea sau trandafirul.

Read more: Inflamaţiile gingiei trec cu sunătoare

Tratamente naturiste contra dependenţei de fumat

de Carmen Ciripoiu

Istoria fumatului datează din anii 5000 î.Hr., fiind prezentă în diferite culturi din lume. La început, acest obicei a fost considerat unul vulgar, apoi a ajuns să fie privit ca un mod sofisticat, iar acum specialiştii spun că această activitate „dăunează grav sănătăţii”, ducând uneori la moarte. Se poate renunţa la dependenţa de tutun? Da, folosind tratamente naturiste simple, dar extrem de eficiente.

Read more: Tratamente naturiste contra dependenţei de fumat

Citricele combat infecţiile virale

de Diana Georgescu

Consumul constant de citrice reprezintă o sursă inepuizabilă de vitamina C, care protejează organismul de răceală, ajutând în acelaşi timp la regenerarea ţesuturilor. Combinaţia de vitamine, minerale şi alte elemente pe care le conţin menţine sănătatea întregului organism, activează sistemul imunitar şi contribuie la îmbunătăţirea sângelui.

Read more: Citricele combat infecţiile virale

Inamicul astmului: terciul de ovăz

de Daniela Anton

Un bol cu terci de ovăz constituie opţiunea cea mai sănătoasă pentru a începe ziua. Datorită conţinutului ridicat în substanţe nutritive, ovăzul aduce multiple beneficii organismului, fiind introdus pe lista alimentelor recomandate pentru un mic dejun sănătos. Mai mult, potrivit Societăţii Americane de Cancer, ovăzul are proprietăţi anticancerigene.

Read more: Inamicul astmului: terciul de ovăz

Usturoiul scade presiunea sângelui

de Dana Purgaru

Hipertensiunea este o condiţie, din păcate, foarte obişnuită în special la vârste mai înaintate. Natura are şi de această dată leacurile potrivite.

Read more: Usturoiul scade presiunea sângelui

Bananele, împotriva durerilor de ficat

de Dana Purgaru

Durerile de ficat îşi pot găsi leacul cu ajutorul plantelor. Anumite ceaiuri, fructe şi legume pot curăţa acest organ şi îi pot reda sănătatea.

Read more: Bananele, împotriva durerilor de ficat

Frunzele de mesteacăn şi de nuc spun stop durerilor musculare

de Mariana Borloveanu

- leacuri mănăstireşti

Spre deosebire de alte afecţiuni, cele care sunt generate de contracţii sau alte dureri ale muşchilor nu au întotdeauna cauze bine determinate. Din acest motiv şi metodele de tratament sunt diferite. Argila alături de levănţică, mentă, frunze de varză, mesteacăn, salcie sau nuc sunt de mare folos în relaxarea muşchilor, calmarea durerilor şi chiar dispariţia definitivă a acestora. Aceste remedii naturiste au fost folosite pentru prima oară de călugării tibetani, iar părintele Ghenadie de la Mănăstirea Sihăstria le-a experimentat personal.

Read more: Frunzele de mesteacăn şi de nuc spun stop durerilor musculare

Cele mai bune ceaiuri care vă scapă de hemoroizi

de Daniela Anton

Dacă nu sunteţi adeptul medicamentelor, al supozitoarelor sau al unguentelor, încercaţi o cură doar cu ceaiuri din plante pentru hemoroizi. Acestea conţin substanţe naturale foarte puternice, care reduc inflamaţiile şi durerile, ajută la repararea ţesuturilor din zona anusului şi previn constipaţia şi diareea. Hemoroizii sunt mici umflături ce se localizează fie la nivelul rectului inferior (hemoroizi interni), fie la nivelul anusului (hemoroizi externi), principala cauză a apariţiei lor fiind constipaţia. Iată câteva dintre aceste ceaiuri:

Read more: Cele mai bune ceaiuri care vă scapă de hemoroizi

Drobuşorul tratează icterul

de Diana Georgescu

Cunoscut în popor sub numele de cârdamă, drob, droghiţă, râşnovă sau solovârf, drobuşorul este răspândit mai ales în zonele calde din Europa şi Asia. Planta este denumită ştiinţific Isatis tinctoria şi creşte spontan lângă drumuri, pe câmpuri ierboase şi pietroase, dar este cultivată şi în grădinile ţărăneşti, pentru multiplele sale utilizări.

Read more: Drobuşorul tratează icterul