Alimentaţia modernă, dar şi o igienă bucală deficitară, consumul excesiv de alcool, placa bacteriană sau tartrul dentar sunt principalii factori responsabili de apariţia parodontozei. Dacă sunteţi în luptă directă cu această boală, folosiţi remediile naturiste oferite de noi şi veţi avea rezultate spectaculoase.
Gargară cu ulei de floarea-soarelui
Pentru încetinirea înaintării parodontozei există un remediu natural excelent. Dimineaţa, pe stomacul gol, se mestecă o boabă de propolis de mărimea unei boabe de orez. Efectul este garantat. Tinctura de propolis este de asemenea excelentă în tratarea acestei boli. Se pun, de trei ori pe zi, câte 40 de picături în 100 ml de apă. Se clăteşte bine cavitatea bucală, se ţine lichidul în gură cinci minute, apoi se înghite. Din aceeaşi tinctură, combinată cu apă, se tamponează gingiile.
Consumul de broccoli poate elimina distrugerile din organism provocate de diabet vaselor sangvine, arătă un studiu efectuat de oamenii de ştiinţă britanici. Aceştia sunt de părere că sulforanul, o substanţă din broccoli, contribuie la creşterea producţiei de enzime ce protejează vasele de sânge şi la reducerea moleculelor ce distrug celulele.
Previne infarctul şi accidentele cerebrale
Legumele crucifere, precum conopida, varza, broccoli, varza de Bruxelles, au fost asociate anterior cu scăderea riscurilor de infarct şi de accidente cerebrale. S-a arătat că persoanele bolnave de diabet prezintă de cinci ori mai multe riscuri de a dezvolta maladii cardiovasculare, precum infarct sau accidente cerebrale, ambele provocate de distrugerea vaselor sangvine. De aici şi importanţa consumului acestor legume pentru diabetici.
Drojdia de bere reprezintă o aglomerare de ciuperci inferioare, de dimensiuni microscopice, dar care se comportă ca nişte adevărate uzine de medicamente, ce produc aproape întreaga gamă de aminoacizi esenţiali, toate vitaminele din complexul B, enzime, minerale în formă asimilabilă (calciu, magneziu, fosfor) şi anumite oligoelemente indispensabile vieţii (în special seleniu). Sutele de studii făcute în ultimele decenii arată faptul că substanţele secretate de drojdia de bere ar putea juca un rol esenţial în vindecarea unor boli ce nu îşi găsesc încă leacul. Partea mai puţin plăcută este că drojdia poate crea o uşoară balonare. Din fericire, acest efect secundar poate fi rapid îndepărtat cu ajutorul unei linguriţe cu praf de chimen. Stimulează apetitul
Studiile realizate de nemţi au demonstrat că drojdia de bere poate fi de folos în tratarea bolilor tumorale maligne. Astfel, iradierea cancerului poate fi asociată cu administrarea zilnică de drojdie de bere (minimum şase linguriţe pe zi). Drojdia de bere stimulează apetitul, ajută somnul şi reglează tranzitul intestinal. De asemenea, protejează mucoasele (mai ales în cazul cancerului de esofag). Efectele mai puţin plăcute cauzate de iradieri scad simţitor, inflamaţiile dispar, la fel ca şi atrofiile pielii, cu condiţia de a consuma zilnic cel puţin 30 g drojdie de bere. Cu toate că în unele cazuri s-a constatat stagnarea dezvoltării formaţiunilor tumorale maligne sau chiar vindecarea de cancer cu ajutorul drojdiei de bere, nu s-au oferit informaţii precise legate de acest subiect.
Pe timpul verii, când transpiraţia poate fi un motiv de supărare, medicina naturistă ne pune la dispoziţie numeroase remedii. Printre antisudorificele naturale se numără: frunzele de nuc, salvia şi scoarţa de stejar. Persoanele care transpiră excesiv trebuie să ştie că lichidele cu un conţinut mare de cofeină nu le sunt indicate. Deci, cât mai puţină cafea! Problema transipraţiei în exces poate fi rezolvată de ceaiul din frunze de nuc, ce se prepară dintr-o linguriţă cu frunze la o cană de 250 ml cu apă clocotită. Se beau două căni pe zi. Atunci când transpiraţia se manifestă şi nocturn este indicat ceaiul din frunze de salvie. Acesta se prepară din două linguriţe cu frunze la o cană cu apă şi se bea treptat pe parcursul întregii zile. Alături de ceaiuri, o metodă de tratament eficientă o constituie îmbăierile în apă, unde s-au turnat cinci linguri mari cu frunze de nuc amestecate cu scoarţă de stejar.
Boabele de muştar sunt folosite de mai bine de 3.000 de ani şi reprezintă unul dintre cele mai consumate condimente de pe întreaga planetă. Uleiurile speciale pe care le conţin dau iuţeala caracteristică acestui ingredient. Există soiuri dulci şi soiuri iuţi de muştar, însă cele mai bune pentru sănătate sunt cele iuţi, pentru că stimulează metabolismul. Din zdrobirea seminţelor rezultă făina de muştar, din care se prepară împreună cu oţet, sare, vin, apă, piper, cuişoare, zahăr, hrean, scorţişoară şi alte condimente celebra pastă de culoare crem, numită muştar. Este recomandat să nu consumaţi des muştarul găsit în comerţ şi nici să îl administraţi copiilor. Însă, este chiar recomandat să adăugaţi la mâncărurile preferate, ori de câte ori doriţi, boabe de muştar, care vor da un plus de savoare şi vor stimula tranzitul intestinal. 
Tuia poate fi considerată o plantă parţial „otrăvitoare”, pentru că are în compoziţie un principiu activ, ce îi dă mirosul specific (tuiona). Administrată în doze mari produce tulburări digestive, de metabolism şi chiar nervoase. Tuiona este conţinută şi în alcoolatură (pe care o găsiţi la magazinele naturiste), dar într-o cantitate foarte redusă, care nu afectează organismul. Cert este că tuia se administrează şi pe cale internă, vindecând boli grave, însă doar medicul poate stabili dacă sunteţi sau nu compatibili cu această plantă, relativ toxică. Este recomandat să nu o administraţi pe cale internă fără indicaţii precise, ci doar pe cale externă.
Pieţele de flori sunt pline de bucheţele mov de levănţică. Aromata plantă pe care o ştim din şifonierele bunicii este în perioada deplinei sale maturităţi. Dar levănţica, pe numele ei ştiinţific Lavandula angustifolia, nu este doar planta care alungă moliile şi alte insecte dăunătoare, ci şi un condiment şi o plantă medicinală. Originară din zona mediteraneană, levănţica s-a răspândit şi în alte zone, în prezent fiind cultivată pe spaţii mari în California, în regiunea Provence din Franţa, în Marea Britanie. La noi creşte sub formă sălbatică, mai rar fiind cultivată şi în grădini. 
Florile au culoare galbenă sau verde deschis spre alb şi nu sunt foarte mari, fiind destul de greu de observat. Fructul de Laurus nobilis are formă sferică, este mov închis şi are doar o sămânţă. În ciuda faptului că poate ajunge la o înălţime de nouă metri, el este de cele mai multe ori cultivat sub forma unui tufiş puţin mai înalt. Datorită aspectului frumos al frunzelor, acest arbust poate fi cultivat doar în scop ornamental. De la dafin se utilizează frunzele, fie în stare naturală, fie uleiul esenţial din frunze. Şi uleiul din fructe, ce se obţine doar pe cale industrială, poate fi folosit drept condiment. 
Ruda mai puţin usturătoarea a cepei, prazul, bogat în sodiu, potasiu, calciu, fier, fosfor, dar şi în vitaminele A, B1, B2, C, precum şi în mucilagii, este considerat un puternic diuretic, dar şi un aliment ideal pentru suferinzii de stomac, anemie, reumatism sau ficat. Leguma este totodată un excelent tonic al sistemului nervos, laxativ de excepţie, calmant al tractului digestiv, un foarte bun emolient şi expectorant şi, nu în ultimul rând, un adjuvant de nădejde în tratarea aterosclerozei.