de Cătălina Tăgârţă
Cunoscută şi sub denumirea de „macul ciorii”, zămoşiţa este o plantă medicinală erbacee din familia malvaceelor. Originară din Europa, aceasta s-a răspândit şi în zona mediteraneană, iar în România o putem întâlni fie ca plantă decorativă, fie la marginea terenurilor cultivate, pe pârloage sau pe terenuri înţelenite. Pe lângă frumuseţea acesteia, planta are şi efecte benefice asupra organismului.
Read more: Zămoşiţa tratează nevralgiile dentarede Liliana Simidon
Escara apare în mod curent la persoanele imobilizate la pat, care se află în imposibilitatea de a-şi schimba frecvent poziţia şi astfel sunt supuse continuu unor presiuni în diverse zone ale corpului. În acest caz apar ulceraţii, leziuni şi inflamaţii. Din fericire, simptomele neplăcute pot fi înlăturate cu ajutorul tratamentelor naturiste.
Read more: Leac pentru escare: ceai de păducelde Ana Trifan
Călinul, numit şi „bulgăre de zăpadă”, este folosit adesea ca plantă ornamentală, iar fructele sale sunt deseori consumate ca un substitut la afine. Dar principala calitate a călinului nu stă numai în frumuseţea sa şi în gustul fructelor, ci şi în capacităţile vindecătoare pe care le posedă scoarţa.
Read more: Călinul alungă crampele dinaintea menstruaţieide Cristina Cristache
Varza, în special cea de Bruxelles, consumată regulat, este un aliment eficace în lupta cu cancerul de sân. Afecţiunea, care ucide anual în jur de jumătate de milion de persoane în întreaga lume, fiind cel mai comun tip de cancer la femeile din naţiunile dezvoltate, este strâns legată de scurtarea perioadei de alăptare. Creşterea numărului de avorturi, ca şi tulburarea funcţiei de reproducere sunt şi ele factori favorizanţi. Cancerul apare ca un nodul dur, de formă neregulată, la sân. Pot apărea secreţii şi mâncărimi însă, deoarece nu orice nodul este canceros, diagnosticarea se va face în urma unui control medical specific.
Read more: Varza de Bruxelles combate cancerul de sânde Gabriela Niculescu
Merişorul este un arbust asemănător cu afinul, care creşte în zone montane, la altitudini de peste 1.300 m. Merişoarele conţin zaharuri (4%-7%), acizi citric, malic, benzoic (circa 2%), provitamina A, vitaminele B1, B2, C, tanin, vaccinin (un glucozid), săruri minerale. Ele se consumă proaspete sau prelucrate sub formă de suc, compot, gem şi ceaiuri. În scopuri terapeutice se folosesc frunzele, fructele şi mugurii de merişor.
Read more: Merişorul, dezinfectant urinar de topde Elena Şerban
Nucul negru (Juglans nigra) e originar din America şi are reale calităţi antiparazitare, datorită substanţei sale active, juglona. Colorantul din coajă conţine iod natural, ce are efecte antiseptice şi distruge paraziţii intestinali.
Read more: Nucul negru elimină paraziţii intestinalide Anda Postolache
Considerată afrodiziacul mayaşilor, deoarece ei au folosit-o primii, damiana (Turnera diffusa) este o plantă originară din America de Sud şi şi-a reconfirmat renumele şi în perioada modernă. Este folosită şi în zilele noastre, pentru efectele sale extraordinare în creşterea performanţelor sexuale, în special la bărbaţi. Damiana este însă un tonic sexual şi pentru femei şi stimulează fertilitatea prin echilibrarea hormonală.
Read more: Damiana, afrodiziacul mayaşilorde Eugenia Golub
Cu un conţinut de 20 de ori mai mare de vitamina C decât portocalele, agrişele sunt nişte fructe de pădure potrivite întregii familii. Ele au rol antioxidant, antibacterian, antiviral, iar specialiştii le consideră „fructele frumuseţii”, având efecte stimulatoare asupra organismului uman.
Read more: Agrişele, scut împotriva bolilorde Liliana Simidon
Modul în care ne hrănim este foarte important pentru prevenirea căderilor de calciu. Unui adult îi trebuie un aport din acest mineral de aproximativ 800 mg pe zi, iar o dată cu înaintarea în vârstă, în special în cazul femeilor aflate în perioada de postmenopauză, nevoia de calciu creşte la 1.500 mg pe zi. În acest sens, produsele din natură pot fi de un real folos.
Read more: Smochinele previn căderile de calciude Cristina Cristache
Zebrina este o plantă decorativă, însă puţini dintre cei care o cumpără ştiu că aduce în casă sănătate pură. Aztecii au fost cei care i-au descoperit pentru prima dată calităţile tămăduitoare, fiind folosită în special la tratarea afecţiunilor tractului digestiv. Cercetările au dovedit că are o compoziţie bogată în microelemente: fier, fosfor, potasiu, magneziu, calciu, cupru, zinc, crom şi seleniu, vitamina C şi o mulţime de substanţe active.
Read more: Zebrina protejează stomaculde Elena Şerban
Unele dintre cele mai gustoase, dar şi sănătoase fructe ale pădurii, afinele se situează în topul produselor naturii cu o puternică acţiune antioxidantă. În plus, ele acţionează benefic asupra creierului, protejează inima şi întârzie instalarea diabetului la persoanele cu predispoziţie la această boală.
Read more: O soluţie pentru obezitate: afinele